YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 10:1-11

Faptele Apostolilor 10:1-11 VDC

În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!” Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.” Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul, și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope. A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea. L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Faptele Apostolilor 10:1-11