YouVersion
Pictograma căutare

Luca 7:1-30

Luca 7:1-30 BINT09

După ce a terminat de spus cuvintele sale în auzul poporului, Iisus a intrat în Capernaum. Şi era un centurion care avea un slujitor pe care îl îndrăgea. Acesta era bolnav, pe moarte. Auzind despre Iisus, centurionul a trimis la El nişte bătrâni ai iudeilor cu rugămintea să vină să-i vindece slujitorul. Ajunşi la Iisus, ei L-au rugat stăruitor: „Merită să faci aceasta pentru el, fiindcă iubeşte neamul nostru şi sinagoga el ne-a construit-o.” Iisus a mers cu ei şi pe când ajunsese nu departe de casă, centurionul a trimis nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu; de aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Dar spune numai un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca. Pentru că şi eu sunt un om sub autoritatea cuiva şi am în subordine soldaţi şi dacă îi spun unuia: Du-te! – şi se duce, şi altuia: Vino! – şi vine, şi slujitorului meu: Fă aceasta! – şi face.” Auzind acestea, Iisus a fost uimit de el şi întorcându-se către mulţimea care îl însoţea, a zis: „Vă spun că nici la cei din poporul lui Israel nu am găsit asemenea credinţă.” Când s-au întors acasă, cei trimişi l-au găsit pe slujitor vindecat. Puţin după aceea s-a dus într-o cetate numită Nain şi mergeau cu El ucenicii şi o mulţime mare de oameni. Cum se apropiau de poarta cetăţii, iată că era dus la groapă un mort, singurul fiu al mamei sale, iar ea era văduvă. Şi era cu ea multă lume din cetate. Când a văzut-o, Domnului I s-a făcut milă de ea şi i-a spus: „Nu plânge!” Apoi, apropiindu-se, s-a atins de patul mortului, iar cei care îl purtau s-au oprit. Şi a zis: „Tinere, îţi spun, ridică-te!” Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi pe toţi i-a cuprins frica şi Îl slăveau pe Dumnezeu spunând: „Un profet mare s-a ridicat între noi, şi Dumnezeu l-a cercetat pe poporul Său.” Şi s-a răspândit acest cuvânt despre El în toată Iudeea şi în tot ţinutul dimprejur. Pe Ioan l-au înştiinţat ucenicii Săi despre toate acestea. Chemându-şi doi dintre ucenici, Ioan i-a trimis la Domnul să-I spună: „Tu eşti Cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?” Când au ajuns la El, oamenii I-au spus: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să întrebăm: Tu eşti Cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?” În ceasul acela Iisus i-a vindecat pe mulţi de boli, de neputinţe, de duhuri rele şi le-a dăruit multor orbi vederea. Şi le-a răspuns: „Mergeţi şi povestiţi-i lui Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Fericit este cel care nu se va poticni din cauza mea.” După ce au plecat cei trimişi de Ioan, Iisus a început să vorbească mulţimii despre el: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine fine? Iată, cei cu haine strălucitoare şi care trăiesc în desfătări sunt în palate. Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da! Vă spun, mai mult decât un profet. El este cel despre care stă scris: Iată, Eu îl trimit pe vestitorul Meu înaintea feţei Tale pe cel care va pregăti calea înaintea Ta. Vă spun că dintre cei născuţi din femeie nu e nimeni mai mare decât Ioan. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. Şi tot poporul, chiar şi vameşii, auzind, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan. Dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul.