Luca 23:44-56

Era pe la ceasul al şaselea când s-a lăsat întuneric peste tot pământul, soarele s-a întunecat, iar vălul de la Templu s-a rupt în două. Iisus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” Şi zicând acestea, şi-a dat duhul. Când a văzut ce s-a întâmplat, centurionul l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Într-adevăr, omul acesta era drept.” Iar mulţimea celor care veniseră să privească, văzând ce s-a întâmplat, se întorcea bătându-şi pieptul. Cunoscuţii Lui şi femeile care Îl urmaseră din Galileea stăteau deoparte şi priveau la toate acestea. Şi iată, era un om, pe nume Iosif, care făcea parte din Sfat, om bun şi drept, care nu se învoise cu înţelegerea şi hotărârea lor. El era din Arimateea, o cetate din Iudeea şi aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. A mers la Pilat şi i-a cerut trupul lui Iisus. L-a coborât de pe cruce, l-a înfăşurat într-un giulgiu de in şi l-a pus într-un mormânt de piatră în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua pregătirii şi se apropia sâmbăta. Femeile care Îl urmaseră şi care veniseră cu Iisus din Galileea au văzut mormântul şi cum i-a fost pus trupul. Apoi s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Luca 23:44-56