YouVersion
Pictograma căutare

Romani 5

5
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Roadele justificării
1Așadar, justificați prin credință, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, 2prin care am obținut#5,2 Câteva manuscrise mai importante omit: „în credință”., în credință, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care ne aflăm#5,2 Lit.: „stăm”. și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. 3Dar nu numai [atât], ci ne lăudăm în suferință, știind că suferința aduce răbdare, 4răbdarea – virtute#5,4 Termenul grec „dokimé” vine din familia de cuvinte care desemnează „proba, discernământul”. În această formă este folosit numai de sfântul Paul și are sensul de „probă trecută cu succes”, „virtute probată”, deci capacitate dobândită prin trecerea repetată cu succes a probelor de diferite feluri, specificată de context., virtutea – speranță, 5iar speranța nu înșală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6Într-adevăr#5,6 O serie de manuscrise transformă fraza într-una condițională: „dacă, pe când eram neputincioși”., pe când eram încă neputincioși, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiți. 7De fapt, cu greu moare cineva pentru un [om] drept. Poate că pentru un [om] bun ar îndrăzni cineva să moară. 8Dar Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. 9Așadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificați prin sângele lui, vom fi mântuiți prin el de mânie, 10deoarece dacă, dușmani fiind, am fost reconciliați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliați fiind, vom fi mântuiți prin viața lui. 11Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea#5,11 Termenul grec „katallaghé”, în greaca clasică, însemna „schimbare în relațiile umane”, foarte aproape ca sens de „amnistie”. Este posibil ca, pornind de la faptul istoric al proclamării unei reconcilieri generale de către Caèsar la reconstruirea cetății Corínt în anul 44 î.C. (permițând astfel evreilor, liberților, orientalilor și condamnaților să vină să populeze noul oraș), Paul să aplice această imagine acțiunii lui Dumnezeu, care ne-a reconciliat prin Cristos..
Adám și Cristos#5,12 Argumentarea din Rom 5,12-21 pune în opoziție două economii: cea a păcatului și cea a harului. Paul nu vrea numai să stabilească o paralelă între Adàm și Cristos, cât mai ales să sublinieze opoziția dintre unul și celălalt și să arate superioritatea lui Cristos asupra lui Adàm. În acest pasaj, Cristos și lucrarea lui constituie centrul gândirii lui Paul; numai pornind de la acest centru este prezentat Adàm drept cel prin care s-a instaurat împărăția morții de sub stăpânirea căreia Cristos a salvat omenirea. Păcatul îl separă pe om de Dumnezeu. Această separare este moartea, cea spirituală și veșnică, pentru care moartea fizică este semn (cf. Înț 2,24; Evr 6,1). În acest pasaj, păcatul și moartea sunt personificate.
12De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit…#5,12 Din motive retorice, sfântul Paul introduce aici o paranteză explicativă, reluând tema la v. 18 din Rom 5. Paranteza este introdusă de expresia „eph’ ho”, care prezintă dificultăți în traducere. Poate fi înțeleasă: a) ca o conjuncție (= „pentru că”, „deoarece”, „întrucât”), ceea ce, din punct de vedere gramatical, ar părea să fie sensul normal și este atestat în texte paralele cum ar fi 2Cor 5,4; Fil 3,12; 4,10; b) ca un pronume relativ care îl determină pe Adàm (= „din cauza căruia”, „pentru care”, „în care”); c) ca un pronume relativ care determină substantivul „moartea” (= „din cauza căreia”, „în virtutea căreia”). Aceste diferențe implică nuanțe în traducerile întâlnite.
13De fapt, până la Lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cât timp nu este Legea. 14Totuși, moartea a domnit de la Adám și până la Moise chiar și peste cei care nu păcătuiseră după exemplul căderii lui Adám, care este chipul#5,14 Lit.: „tipul”. celui care are să vină.
15Însă darul nu este la fel cu greșeala: căci dacă prin greșeala unuia singur au murit cei mulți, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu și darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosință asupra celor mulți. 16Și darul nu este la fel cu ce a adus acel „unul” care a păcătuit, căci judecata de la acel unul a dus la condamnare, pe când harul, de la multe greșeli, a dus la justificare. 17Într-adevăr, dacă moartea prin greșeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosință harul și darul justificării vor domni în viață prin unul singur, Isus Cristos.
18Așadar, după cum prin greșeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toți oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate#5,18 Sfântul Paul se referă aici nu la dreptatea personală a lui Isus, ci la restabilirea dreptății în urma dezechilibrului provocat de greșeala primului om. al unuia singur, [a ajuns] la toți oamenii justificarea care dă viață. 19Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. 20Legea a venit și ea ca să se înmulțească greșeala, dar unde s-a înmulțit păcatul, s-a revărsat cu prisosință#5,20 Lit.: „a supraprisosit”. harul 21pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, la fel harul să domnească prin justificarea ce duce la viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. #15,4 #1Cor 10,6 #1,4 #1Pt 1,3.21 #1Cor 15,17 #Col 2,11-13 #3,24-30; 9,30 #Fil 3,9 #Is 53,5 #Ef 2,14-17 #Col 3,15 #Ef 2,18; 3,12 #In 14,6 #8,17 #Col 1,27 #Tit 2,13 #8,18 #2Cor 4,17; 12,9-10 #Iac 1,2-4 #1Pt 1,6-7 #Evr 6,18-19 #Ps 22,5; 25,3 #8,9-16 #Gal 4,6 #Tit 3,5-7 #1In 4,13 #3,25 #Gal 1,4 #Tit 2,14 #1Pt 3,18 #8,32 #Gal 2,20 #Ef 5,2 #1Tim 2,6 #Tit 3,4-7 #In 3,16; 15,13 #1In 3,16; 4,10 #1,18; 2,5.8 #1Tes 1,10; 5,9 #2Cor 5,18-19 #Ef 2,16 #Col 1,20-22 #Gen 2,17; 3,19 #Înț 2,24 #1Cor 15, #21-22.45 #Rom 6,23 #Gal 6,7-9 #Iac 1,15 #4,15 #2Tim 2,12 #Ap 20,4-6 #Is 53,11 #Fil 2,8 #Evr 5,8 #4,15; 7,7-8 #Gal 3,19 #6,23

Selectat acum:

Romani 5: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te