YouVersion
Pictograma căutare

Romani 15:14-33

Romani 15:14-33 VBRC2020

Frații mei, eu însumi sunt convins cu privire la voi că sunteți plini de bunătate, plini de orice fel de cunoaștere, în stare să vă îndrumați unii pe alții. Totuși, v-am scris în unele părți mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc aminte acestea, în puterea harului care mi-a fost dat de Dumnezeu, ca să fiu slujitor al lui Cristos Isus între neamuri, consacrat [să predic] evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să devină o jertfă plăcută, sfințită în Duhul Sfânt. Așadar, mă pot lăuda în Cristos Isus în cele ce-l privesc pe Dumnezeu, căci nu voi îndrăzni să vorbesc altceva decât despre ce a săvârșit Cristos prin mine pentru a aduce neamurile [păgâne] la credință, prin cuvânt și faptă, prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Așadar, de la Ierusalím și împrejurimi și până în Iliria, am completat [vestirea] evangheliei lui Cristos, făcându-mi astfel o cinste din a predica evanghelia mai ales acolo unde nu fusese făcut cunoscut numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia, ci, după cum este scris: „Cei cărora nu le-a fost vestit despre el îl vor vedea și cei care n-au auzit vor înțelege”. Tocmai de aceea am fost împiedicat de multe ori să vin la voi, dar acum nu mai am niciun loc în regiunile acestea și, având de ani de zile dorința de a veni la voi, când voi merge în Spania… Căci sper să vă văd în timpul călătoriei și să fiu însoțit de cineva dintre voi după ce îmi voi fi realizat, cel puțin în parte, [dorința] de a vă fi văzut. Acum însă merg la Ierusalím ca să slujesc sfinților, căci Macedóniei și Aháiei le-au plăcut să-și arate comuniunea cu săracii sfinților din Ierusalím. Le-au plăcut și erau datoare s-o facă față de ei, căci dacă neamurile [păgâne] au fost părtașe la bunurile lor spirituale, trebuie și ele să-i slujească cu cele materiale. Așadar, după ce voi fi împlinit aceasta și le voi încredința darul acesta, voi pleca spre Spania [trecând] pe la voi. Știu că, venind la voi, voi veni cu plinătatea binecuvântării lui Cristos. Vă îndemn, așadar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Cristos și pentru iubirea Duhului, să luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Domnul pentru mine, ca să fiu salvat de răzvrătiții din Iudéea și ca ajutorul pe care îl aduc la Ierusalím să fie bine primit de sfinți, ca să pot veni la voi cu bucurie și prin voința lui Dumnezeu [să mă pot bucura] de liniște împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin!

Videoclipuri pentru Romani 15:14-33