YouVersion
Pictograma căutare

Romani 15:14-33

Romani 15:14-33 NTR

Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că voi înșivă sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea și în stare să vă sfătuiți unii pe alții. Totuși, v-am scris, pe alocuri, mai cu îndrăzneală, ca să vă reamintesc aceste lucruri, având în vedere harul care mi-a fost dat de către Dumnezeu ca să fiu un slujitor al lui Cristos Isus pentru neevrei. Eu slujesc ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât neevreii să devină o jertfă plăcută, sfințită de Duhul Sfânt. Astfel, am un motiv de laudă în Cristos Isus cu privire la lucrurile pe care le-am înfăptuit pentru Dumnezeu. Căci n-aș îndrăzni să vorbesc despre ceva pe care Cristos să nu-l fi făcut prin mine, ca să aducă neevreii la ascultare prin cuvânt și faptă, prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Așa că, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria, am dus la capăt lucrarea Evangheliei lui Cristos. Și am încercat astfel să vestesc Evanghelia acolo unde Numele lui Cristos nu fusese proclamat, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva, ci să fac așa cum este scris: „Cei cărora nu li s-a istorisit despre El, vor vedea, și cei care n-au auzit, vor înțelege“. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. Dar acum, nemaiavând nicio lucrare în aceste regiuni și întrucât de mulți ani am o mare dorință să vin la voi, sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, și să fiu însoțit de voi într-acolo, după ce îmi voi fi împlinit, măcar în parte, dorința de a fi cu voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a-i sluji pe sfinți. Căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunăvoința să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinții din Ierusalim. Au avut într-adevăr bunăvoința să facă lucrul acesta, însă le sunt și datori, fiindcă, dacă celelalte națiuni au avut parte de binecuvântările spirituale ale acestora, și ele sunt datoare să-i slujească cu binecuvântări materiale. Deci, după ce voi fi dus la îndeplinire aceasta și le voi fi înmânat în siguranță acest dar, mă voi îndrepta spre Spania, trecând pe la voi. Și știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni în plinătatea binecuvântării lui Cristos. Vă îndemn, fraților, prin Domnul nostru Isus Cristos și prin dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu scăpat de cei ce sunt neascultători în Iudeea, iar slujirea mea în Ierusalim să fie bine primită de către sfinți, astfel încât, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie și să pot fi înviorat în mijlocul vostru. Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin.

Videoclipuri pentru Romani 15:14-33