Romani 12
12
III. PARTEA MORALĂ
Folosirea corectă a carismelor
1Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiți#12,1 Lit.: „să prezentați”. trupurile#12,1 Cf. nota de la Rom 6,19. voastre ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2Nu vă conformați lumii acesteia, ci schimbați-vă prin înnoirea minții, ca să discerneți care este voința lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârșit!
3Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu vă considerați#12,3 Lit.: „gândiți!”. mai mult decât trebuie să vă considerați, ci fiecare să aibă despre sine o apreciere#12,3 Lit.: „gândire chibzuită”. [corectă], fiecare după măsura credinței pe care i-a dat-o Dumnezeu! 4Căci, după cum într-un singur trup sunt multe membre, însă nu toate membrele au aceeași funcție, 5tot așa noi, care suntem mulți, suntem un singur trup în Cristos și membre unii altora. 6Dar avem daruri#12,6 Lit.: „carisme”. diferite după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are [darul] profeției, [să profețească] după analogia credinței#12,6 Expresia poate fi înțeleasă în două feluri: a) este vorba de credință în sens obiectiv. Nu atât în sensul ansamblului doctrinelor care formează credința creștină, cât mai ales în sensul acceptării mai generale „în acord cu credința” = „în armonia credinței Bisericii”, adică în comuniunea credincioșilor. În acest caz, îndemnul se înscrie perfect în dezvoltarea argumentării: creștinii formează un singur trup, ale căror membre îndeplinesc funcții diferite, însă această diversitate nu trebuie niciodată să-l determine pe cineva să se pună în față, să prevaleze pe seama darului său personal. Totul se petrece în comuniunea credincioșilor, iar regula de bază este umilința: b) este vorba de credință în sens subiectiv. În cazul acesta, expresia ar fi foarte aproape de ceea ce Paul spunea în v. 3: ar însemna „în acord cu credința”, adică în proporție cu credința primită de individ.; 7dacă are [darul] slujirii, [să stăruie] în slujire; dacă este învățător, să-i învețe pe alții; 8dacă are [darul] de a îndemna, să îndemne! Cine dă [să dea] cu simplitate, cine conduce [să o facă] cu grijă, cine face pomană [s-o facă] cu bucurie!
Iubirea față de frați
9Iubirea să fie fără ipocrizie, urâți răul, atașați-vă de bine, 10iubiți-vă unii pe alții cu iubire frățească, întreceți-vă în a vă stima unii pe alții! 11Neobosiți în râvnă#12,11 Sau „grijă”., înflăcărați de Duh, slujiți Domnului! 12[Plini] de bucurie în speranță, statornici în încercare, stăruiți în rugăciune! 13Luați parte la trebuințele sfinților! Practicați ospitalitatea!
14Binecuvântați-i pe cei care vă persecută: binecuvântați, și nu blestemați! 15Bucurați-vă cu cei care se bucură și plângeți cu cei care plâng! 16Să aveți aceleași sentimente unii pentru alții! Nu râvniți#12,16 Lit.: „nu vă gândiți la!”. la [funcții] înalte, ci lăsați-vă atrași de cele modeste! Nu vă considerați pe voi înșivă inteligenți! 17Nu întoarceți nimănui răul pentru rău, aveți în vedere [să faceți] bine înaintea tuturor oamenilor! 18Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! 19Nu vă faceți singuri dreptate, iubiților, ci lăsați loc mâniei [lui Dumnezeu], căci este scris: „A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti, spune Domnul”. 20Dimpotrivă, „dacă dușmanului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; căci făcând astfel vei aduna cărbuni aprinși pe capul lui!”. 21Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine! #6,11.13.19; 15,16 #1Pt 2,5 #8,14-16.26-27 #Gal 1,4 #Ef 4,23 #1Pt 1,14 #2Cor 3,18; 5,17 #Fil 1,10 #1Cor 4,6 #2Cor 10,13 #Fil 2,3 #1Cor 10,17 #Ef 1,23; 4,4.25; 5,30 #Am 5,15 #Fil 2,3 #Fap 1,14 #Col 4,2 #1Pt 4,9 #Mt 5,38-48 #1Cor 12,26 #Sir 7,34 #Prov 3,7 #Is 5,21 #1Tes 5,15 #1Pt 3,9 #2Cor 8,21 #Evr 12,14 #Mt 5,39.44 #Dt 32,35 #Evr 10,30 #Lev 19,18 #Prov 25, #21-22
Selectat acum:
Romani 12: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași