Romani 11
11
Respingerea Israélului nu este definitivă
1Așadar, spun: oare Dumnezeu și-a abandonat poporul său? Nicidecum! Căci și eu sunt israelít, din descendența lui Abrahám, din tribul lui Beniamín. 2Dumnezeu nu și-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. Sau nu știți ce spune Scriptura despre Ilíe, când se plânge lui#11,2 Lit.: „a intervenit la”. Dumnezeu împotriva Israélului: 3„Doamne, ei i-au ucis pe profeții tăi, au dărâmat altarele tale. Am rămas eu singur, iar ei caută să-mi ia viața”? 4Însă ce-i spune răspunsul divin? „Am păstrat pentru mine șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Báal”. 5Deci, tot așa, și în timpul de acum există un rest ales prin har. 6Dar dacă este prin har, nu mai este prin fapte, altfel harul nu ar mai fi har#11,6 Câteva manuscrise vechi și traducerea bizantină adaugă: „Iar dacă este din fapte, nu mai este har, iar fapta nu mai este faptă”..
7Și atunci, ce? Ceea ce a căutat Israél nu a obținut, dar a obținut alegerea, iar ceilalți s-au împietrit, 8după cum este scris:
„Dumnezeu le-a dat un duh de toropeală,
ochi ca să nu vadă
și urechi ca să nu audă
până în ziua de astăzi”.
9Iar Davíd spune:
„Să le fie masa#11,9 „Masa” înseamnă „bogăție”, în sensul rău al cuvântului (în Ps 69,23, citat aici, „masa” este în paralelism cu „abundența”); sau, după interpretarea Targùmului, „masa” se referă la „masa sacrificiilor”. În acest ultim caz, ar fi vorba de atașamentul față de partea materială a cultului sacrificial. lor o capcană și un laț,
o piatră de scandal
și să le fie recompensă,
10să li se întunece ochii ca să nu vadă,
iar spinarea lor încovoaie-o
pentru totdeauna!”.
11Deci spun: oare s-au poticnit ca să cadă [definitiv]? Nicidecum! Ci prin căderea lor [a venit] mântuirea pentru neamuri ca să-i facă pe ei geloși. 12Dacă însă greșeala lor este bogăție pentru lume și eșecul lor, bogăție pentru neamuri, cu cât mai mult nu va fi plinătatea lor!
13Dar vouă, neamurilor – vă spun, întrucât eu sunt Apostolul neamurilor –, îmi laud slujirea, 14că poate voi trezi gelozia celor din neamul meu și voi duce la mântuire#11,14 Lit.: „îi voi mântui”. pe unii dintre ei. 15Căci dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor dacă nu o înviere din morți?
16Dacă prima fărâmă [de aluat] este sfântă, și frământătura#11,16 Lit.: „primiția”. După Num 15,19-21, când evreii făceau pâine, trebuiau să pună deoparte o bucățică de aluat din care făceau o pâine mică pe care o ofereau lui Dumnezeu. Aceasta putea fi consumată numai de preoți. [este sfântă]. Iar dacă rădăcina este sfântă, și ramurile [sunt sfinte]. 17Și dacă unele dintre ramuri au fost tăiate, iar tu care erai măslin sălbatic ai fost altoit în locul lor și ai devenit părtaș al rădăcinii#11,17 În multe manuscrise vechi lipsește: „rădăcinii”. și al sevei măslinului, 18nu te mândri față de ramuri! Iar dacă te mândrești, [să știi că] nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te [ține]! 19Așadar, vei zice: ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu. 20Bine. Ele au fost tăiate din cauza necredinței, iar tu stai prin credință. Nu te gândi să te înalți, ci teme-te! 21Căci dacă Dumnezeu nu a cruțat ramurile firești, nu cumva#11,21 În manuscrise importante lipsește: „nu cumva”. să nu te cruțe nici pe tine. 22Vezi deci bunătatea și severitatea lui Dumnezeu: severitate față de cei care au căzut, bunătatea lui Dumnezeu față de tine dacă rămâi în această bunătate. Dacă nu, vei fi tăiat și tu. 23Dar și ei, dacă nu rămân în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou. 24Deci dacă tu, care din fire ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic și, împotriva firii, ai fost altoit pe un măslin bun, cu cât mai mult ei, care sunt din fire, vor fi altoiți pe propriul lor măslin!
Mântuirea Israélului este posibilă
25Căci, fraților, nu vreau ca voi să rămâneți în ignoranță#11,25 Lit.: „să nu știți”. cu privire la misterul acesta, ca să nu vă credeți înțelepți. Împietrirea unei părți din Israél durează până când vor intra toate neamurile [păgâne]#11,25 Lit.: „plinătatea neamurilor”. Unele traduceri moderne și mulți comentatori adaugă: „în Biserică” sau „în împărăția lui Dumnezeu”. Este greu de precizat sensul acestei expresii. După unii comentatori, Paul ar vesti o epocă în care toate popoarele pământului vor fi creștine, însă 2Tes 2,3-4 nu favorizează această interpretare. Comparația cu Rom 15,19 invită să se înțeleagă ideea de „plinătate”, la Paul mai degrabă în sens calitativ, și să se vadă în ea realizarea deplină a planului lui Dumnezeu (cf. Rom 11,12; Lc 21,24).. 26Și, în acest fel, întregul Israél va fi mântuit, după cum este scris:
„Va veni din Sión Răscumpărătorul.
El va îndepărta nelegiuirile din Iacób
27și aceasta va fi alianța mea cu ei
când voi îndepărta păcatele lor”.
28În privința evangheliei, ei sunt dușmani spre [binele] vostru; în privința alegerii, ei sunt iubiți datorită părinților, 29căci darurile#11,29 Lit.: „carismele”. și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile, 30deoarece, așa cum voi odinioară nu ați ascultat de Dumnezeu, iar acum, în urma neascultării lor, ați aflat îndurare, 31la fel și ei nu au ascultat acum, ca, prin îndurarea față de voi, să afle și ei îndurare acum#11,31 În multe manuscrise vechi și importante lipsește: „acum”.. 32Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare ca să se îndure de toți#11,32 Câteva manuscrise vechi au: „pe toate”..
33O, profunzime a bogăției, a înțelepciunii și a științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile lui și cât de neînțelese sunt căile sale!
34Într-adevăr,
„cine a cunoscut gândul Domnului?
Sau cine a fost sfătuitorul lui?
35Sau cine i-a dat lui mai întâi
ca să i se dea înapoi?”.
36Căci toate vin de la el, prin el și pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin. #Ier 31,37 #2Cor 11,21 #Fil 3,5-7 #1Sam 12,22 #Ps 94,14 #1Rg 19,10.14 #1Rg 19,18 #Dt 29,3 #Ps 69,23-24 #Mt 8,11-12 #Mt 21,43 #1Cor 9,22 #1Cor 7,14 #Ef 2,11-22 #In 4,22 #Rom 5,2 #12,16 #Is 59,20-21 #Dt 4,37 #Num 23,19 #Gal 3,22 #Ps 139, #6.17-18 #Înț 17,1 #1Cor 2,11 #Ier 23,18 #Iob 15,8 #Is 40,13 #Iob 41,3 #1Cor 8,6 #Col 1,16-17 #Evr 2,10
Selectat acum:
Romani 11: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași