Romani 11:1-24

Așadar, spun: oare Dumnezeu și-a abandonat poporul său? Nicidecum! Căci și eu sunt israelít, din descendența lui Abrahám, din tribul lui Beniamín. Dumnezeu nu și-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. Sau nu știți ce spune Scriptura despre Ilíe, când se plânge lui Dumnezeu împotriva Israélului: „Doamne, ei i-au ucis pe profeții tăi, au dărâmat altarele tale. Am rămas eu singur, iar ei caută să-mi ia viața”? Însă ce-i spune răspunsul divin? „Am păstrat pentru mine șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Báal”. Deci, tot așa, și în timpul de acum există un rest ales prin har. Dar dacă este prin har, nu mai este prin fapte, altfel harul nu ar mai fi har. Și atunci, ce? Ceea ce a căutat Israél nu a obținut, dar a obținut alegerea, iar ceilalți s-au împietrit, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de toropeală, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de astăzi”. Iar Davíd spune: „Să le fie masa lor o capcană și un laț, o piatră de scandal și să le fie recompensă, să li se întunece ochii ca să nu vadă, iar spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!”. Deci spun: oare s-au poticnit ca să cadă [definitiv]? Nicidecum! Ci prin căderea lor [a venit] mântuirea pentru neamuri ca să-i facă pe ei geloși. Dacă însă greșeala lor este bogăție pentru lume și eșecul lor, bogăție pentru neamuri, cu cât mai mult nu va fi plinătatea lor! Dar vouă, neamurilor – vă spun, întrucât eu sunt Apostolul neamurilor –, îmi laud slujirea, că poate voi trezi gelozia celor din neamul meu și voi duce la mântuire pe unii dintre ei. Căci dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor dacă nu o înviere din morți? Dacă prima fărâmă [de aluat] este sfântă, și frământătura [este sfântă]. Iar dacă rădăcina este sfântă, și ramurile [sunt sfinte]. Și dacă unele dintre ramuri au fost tăiate, iar tu care erai măslin sălbatic ai fost altoit în locul lor și ai devenit părtaș al rădăcinii și al sevei măslinului, nu te mândri față de ramuri! Iar dacă te mândrești, [să știi că] nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te [ține]! Așadar, vei zice: ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu. Bine. Ele au fost tăiate din cauza necredinței, iar tu stai prin credință. Nu te gândi să te înalți, ci teme-te! Căci dacă Dumnezeu nu a cruțat ramurile firești, nu cumva să nu te cruțe nici pe tine. Vezi deci bunătatea și severitatea lui Dumnezeu: severitate față de cei care au căzut, bunătatea lui Dumnezeu față de tine dacă rămâi în această bunătate. Dacă nu, vei fi tăiat și tu. Dar și ei, dacă nu rămân în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou. Deci dacă tu, care din fire ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic și, împotriva firii, ai fost altoit pe un măslin bun, cu cât mai mult ei, care sunt din fire, vor fi altoiți pe propriul lor măslin!