Apocalipsul 1
1
Prolog
1Revelația#1,1 Termenul grec „apokalýpsis” înseamnă „revelare”, „dezvăluire”. La Sfântul Paul, are sensul de „arătare a lui Cristos” la sfârșitul lumii (Rom 2,5; 1Cor 1,7; Ef 3,3 etc.). În Apocalips, are sensul de revelare a unor lucruri tainice sau a tainelor divine făcută oamenilor de către Dumnezeu fie direct, fie printr-un intermediar (înger, Fiul Omului etc.). lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să arate slujitorilor săi cele ce trebuie să fie în curând. El a făcut-o cunoscută trimițând-o prin îngerul lui slujitorului său Ioan, 2care a dat mărturie că toate câte le-a văzut sunt cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Cristos. 3Fericit cel care citește#1,3 Lit.: „lectorul”, persoana specială, calificată pentru a proclama Sfintele Scripturi. De fapt, Apocalipsul apare ca o scriere trimisă unor comunități pentru a fi citită, ascultată și interpretată în adunarea liturgică. și cei care ascultă cuvintele profeției și țin cele scrise în ea, căci timpul este aproape#1,3 Primii creștini considerau venirea glorioasă a lui Isus ca fiind iminentă (Mt 24,32-33; 2Tes 2,2 etc.). Pentru autorul Apocalipsului, revelarea tainelor divine nu este atât o amenințare teribilă pentru dușmanii împărăției lui Dumnezeu, cât un apel care trebuie să-i încurajeze pe cei credincioși și să-i provoace pe cei șovăitori..
I. SCRISORI CĂTRE CELE ȘAPTE BISERICI
Destinatarii
4Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: har vouă și pace de la cel care este, care era și care vine; și de la cele șapte duhuri care sunt înaintea tronului său; 5și de la Isus Cristos, martorul cel credincios, primul născut dintre cei morți și principele regilor pământului!
Celui care ne iubește și ne-a eliberat#1,5 Lit.: „ne-a dezlegat”. Unele manuscrise au: „ne-a spălat”. de păcatele noastre în sângele său 6și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său, lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor#1,6 În unele manuscrise se omite: „vecilor”.! Amin!
7Iată că vine cu norii
și orice ochi îl va vedea,
chiar și cei care l-au străpuns!
Își vor bate [pieptul] din cauza lui
toate triburile pământului.
Da. Amin!
8„Eu sunt alfa și omega – spune Domnul Dumnezeu – cel care este, care era și care vine, Atotputernicul”.
Viziunea inaugurală
9Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la strâmtorarea, la împărăția și la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Pátmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii#1,9 Sau „mărturiei”. lui Isus. 10În Ziua Domnului#1,10 În Apocalips, expresia „Ziua Domnului” descrie prezența vie a lui Cristos înviat în comunitatea caracterizată de unitate, de conștiința propriei demnități și responsabilități sociale, ca și de capacitatea de a înfrunta suferințele. Biserica se supune în această zi judecății purificatoare a lui Cristos înviat și, primind lumina și tăria spirituală, cercetează situația sa concretă în istorie pentru a putea colabora cu succes la lupta și la victoria lui Cristos., am fost [răpit] în Duh și am auzit în urma mea un glas puternic, ca de trâmbiță, 11care spunea: „Ceea ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici: la Éfes, Smírna, Pérgam, Tiatíra, Sárdes, Filadélfia și Laodicéea”.
12M-am întors să văd [al cui este] glasul care vorbea cu mine; și, întorcându-mă, am văzut șapte#1,12 Numărul șapte reprezintă în ambientul biblic totalitatea, perfecțiunea. Autorul preia această semnificație și o aplică unui anumit tip de totalitate clarificată de context (7 Biserici, 7 candelabre, 7 stele, 7 trâmbițe etc.). candelabre de aur, 13iar în mijlocul candelabrelor, [pe cineva] ca un Fiu al Omului, îmbrăcat cu un veșmânt lung și încins la piept cu o cingătoare din aur#1,13 „Veșmântul lung” simbolizează haina marelui preot (Ex 28,4; 29,5) și se referă la demnitatea sacerdotală a lui Cristos; „cingătoarea de aur” simbolizează regalitatea (cf. 1Mac 10,89; 11,58).. 14Capul lui și părul alb era ca#1,14 Termenul grec „hôs” este un adverb de comparație pe care autorul îl folosește deseori indicând că începe un limbaj simbolic. Comunitatea liturgică este astfel invitată să descifreze simbolul. lâna albă, ca zăpada, și ochii lui – ca flacăra focului#1,14 „Albul” simbolizează în Biblie transcendența lui Dumnezeu. Insistența, aici, asupra albului atribuit lui Cristos înseamnă că el, înviat și izvor de înviere, este situat la nivelul lui Dumnezeu. „Ochii lui, ca flacăra focului” exprimă relația de iubire arzătoare a lui Cristos față de Biserică, iubire care cere din partea creștinilor o iubire corespunzătoare. Comparația cu flacăra focului adaugă aici capacitatea de a pătrunde întreaga situație a Bisericilor și de a purifica, prin ardere, tot ceea ce este nepotrivit., 15picioarele lui – asemenea bronzului ca într-un cuptor arzând#1,15 Termenul „arzând”, în limba greacă, este un participiu; acordul este nesigur din cauza variațiilor manuscriselor: s-ar putea acorda cu bronzul (topit), cu picioarele sau cu cuptorul (varianta cea mai bună)., iar glasul lui –, ca un vuiet de ape multe#1,15 Această calificare a vocii lui Cristos înviat scoate în evidență dimensiunea glorioasă a Cuvântului care are același timbru și aceeași putere ca aceea a lui Dumnezeu (Ez 1,24; 43,2).. 16El ținea în mâna lui dreaptă șapte stele, iar din gura lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri; aspectul lui era ca soarele când strălucește în toată puterea sa.
17Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el și-a pus [mâna] dreaptă peste mine, spunându-mi: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă, 18și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale locuinței morților#1,18 Lit.: „Hàdes-ului”.. 19Așadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt și cele ce vor veni după acestea! 20Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă și a celor șapte candelabre din aur este: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici, iar cele șapte candelabre sunt cele șapte Biserici”#1,20 Viziunea inaugurală îl prezintă pe Cristos înviat drept garantul („ține în mână”) dimensiunii transcendentale a Bisericii („mâna dreaptă”), căreia îi adresează cuvântul său eficace („sabie cu două tăișuri”). Biserica se simte interpelată, judecată, dar nu condamnată, ci stimulată să înainteze pe calea convertirii, ațintindu-și atenția spre persoana lui Cristos înviat, care îi apare într-o lumină ce are fascinația stimulatoare a soarelui.. #Dan 2,28.29.45; Ap 1,19; 4,1; 22,6.16 #1,9; 6,9; 19,10; 20,4 #22,7.10 #Ex 3,14; Ap 1,8; 4,8; 11,17; 16,5 #Is 11,2; Ap 3,1; 4,5; 5,6 #Ps 89,28.38; Is 55,4; Col 1,18; Ap 3,14; 19,11 #Ex 19,6; Is 61,6; 1Pt 2,5.9; Ap 5,10; 20,6; 22,5 #Dan 7,13; Mt 24,30; Ap 14,14 #Zah 12,20.14 #21,6; 22,13 #1,4; 4,8; 11,17; 16,5 #1,2 #Dan 7,13; Ap 14,14 #Dan 10,5 #Dan 7,9 #Dan 10,6 #Dan 8,18; 10,15.19; Ez 1,28 #Is 44,6; 48,12; Ap 1,8; 2,8; 22,13 #Evr 7,25; Dan 4,31; 6,27; 12,7 #Dan 2,28.29.45; Ap 1,1; 4,1; 22,6.16
Selectat acum:
Apocalipsul 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași