YouVersion
Pictograma căutare

Psalmi 31

31
PSALMUL 31 (30)
Rugăciunea plină de speranță a celui drept luat în râs
1Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd.
2Doamne, în tine am căutat refugiu,
să nu fiu făcut nicicând de rușine;
mântuiește-mă#31,2 LXX are: „și scoate-mă!”. în dreptatea ta!
3Pleacă-ți urechea spre mine,
grăbește-te să mă eliberezi!
Fii pentru mine o stâncă
de scăpare, o cetate#31,3 Lit.: „casă”. întărită,
ca să mă mântuiești!
4Tu ești stânca mea, cetatea mea,
pentru numele tău,
condu-mă și călăuzește-mă!
5Fă-mă să ies din lațul pe care mi l-au întins,
căci tu ești tăria mea!
6În mâinile tale îmi încredințez duhul,
tu mă vei mântui, Doamne,
Dumnezeule adevărat.
7Tu urăști pe cei care păzesc
deșertăciunile idolilor#31,7 Lit.: „zădărniciei”.,
eu însă îmi pun încrederea
[numai] în Domnul.
8Mă voi bucura și mă voi veseli
de îndurarea ta,
căci ai privit la umilința mea,
tu cunoști frământările
sufletului meu.
9Nu m-ai lăsat#31,9 Lit.: „nu m-ai închis”. în mâna dușmanului
și ai pus în loc sigur picioarele mele.
10Îndură-te de mine, Doamne,
căci sunt în strâmtorare;
mi s-au uscat de mâhnire ochii,
sufletul și trupul.
11Căci se sfârșește în durere viața mea
și anii mei în suspine;
sărăcia#31,11 În textul ebraic apare: „din cauza păcatelor mele”. Majoritatea traducerilor urmează LXX. mi-a sleit puterile
și oasele mele s-au uscat.
12Am ajuns de ocara tututor
asupritorilor mei:
spaimă mare pentru vecinii
și cunoscuții mei#31,12 Lit.: „și pentru vecinii mei foarte, iar pentru cunoscuții mei, spaimă”. Există încercări de a modifica termenul ebraic „foarte” pentru a obține un sens coerent: „dezgustător, ruină, calamitate”.;
cei care mă văd pe drum mă ocolesc.
13Sunt dat uitării ca un mort,
ca unul fără inimă,
am ajuns ca o oală spartă#31,13 Sau „distrusă”..
14Când aud învinuirile multora,
groaza mă înconjoară#31,14 LXX și Vg confundă rădăcina „groază” cu „a locui” și traduc: „când aud calomnia multora dintre cei ce locuiesc împrejur”.;
când împreună se înțeleg între ei
împotriva mea,
uneltesc să-mi ia sufletul.
15Dar eu mă încred în tine, Doamne,
și spun: „Tu ești Dumnezeul meu,
16soarta#31,16 Lit.: „timpurile mele”. mea este în mâinile tale!”.
Scapă-mă din mâna dușmanilor mei și de cei care mă urmăresc!
17Fă să strălucească fața ta
peste slujitorul tău,
mântuiește-mă în îndurarea ta!
18Doamne, să nu fiu făcut de rușine,
pentru că am strigat spre tine;
cei răi să fie făcuți de rușine
și [să coboare] muți
în locuința morților!
19Fă să tacă buzele mincinoase,
care vorbesc cu aroganță
împotriva celui drept
cu trufie și dispreț!
20Cât de mare este bunătatea ta, Doamne#31,20 Apare în puține manuscrise, dar este necesar pentru claritatea frazei.,
pe care ai pregătit-o
pentru cei care se tem de tine
și cu care îi copleșești#31,20 Lit.: „pe care o faci pentru”.
pe cei care caută refugiu în tine
înaintea fiilor oamenilor!
21Tu îi ascunzi sub protecția#31,21 Lit.: „în ascunzișul”. feței tale
de uneltirile oamenilor,
îi adăpostești#31,21 Lit.: „tu îi ascunzi”. în cortul tău,
departe de limbile care îi clevetesc.
22Binecuvântat să fie Domnul,
căci îndurarea lui a făcut
pentru mine lucruri minunate,
într-o cetate întărită!
23În neliniștea mea, ziceam:
„Sunt izgonit dinaintea ochilor tăi”,
dar tu ai ascultat glasul rugăciunii
mele când am strigat către tine.
24Iubiți-l, așadar, pe Domnul,
voi, toți cei credincioși ai lui!
Domnul păzește pe cei fideli
și pedepsește cu vârf și îndesat
pe cei trufași#31,24 Lit.: „le răsplătește peste măsură celor care acționează cu trufie”.!
25Fiți tari, să se întărească inimile voastre,
voi, toți cei care nădăjduiți în Domnul! #71,1-3 #18,3 #23,3 #25,15; 142,8 #Lc 23,46; Fap 7,59; 1Pt 4,19 #16; 37,18 #18,20; 118,5 #6,8 #Ier 6,25 #Mt 26,3-4 par. #22,11; 63,2 #4,7; 67,2; 119,135; 80,4.8.20; Num 6,25 #27,5 #12,5 #Ióna 2,5 #27,14

Selectat acum:

Psalmi 31: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te