YouVersion
Pictograma căutare

Psalmi 119:1-32

Psalmi 119:1-32 VBRC2020

Fericiți sunt cei integri pe cale, care umblă în legea Domnului. Fericiți sunt cei care păzesc mărturiile lui și-l caută din toată inima. Ei n-au săvârșit fărădelege și umblă pe căile sale. Tu ai dat orânduirile tale, ca să fie păzite cu grijă. O, de-ar fi căile mele statornice în a păzi hotărârile tale! Atunci nu mă voi rușina dacă voi fi privit toate poruncile tale. Te voi lăuda cu inimă cinstită, învățând judecățile tale drepte. Vreau să păstrez hotărârile tale, nu mă lăsa în părăsire! Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale? Numai păzind cuvintele tale. Te caut din toată inima; nu lăsa să mă abat de la poruncile tale! Păstrez în inimă cuvintele tale, ca să nu păcătuiesc împotriva ta. Binecuvântat ești, Doamne; învață-mă hotărârile tale! Vestesc cu buzele mele toate judecățile gurii tale. Mă bucur pe calea mărturiilor tale, mai mult decât de orice bogăție. Meditez la poruncile tale și am sub ochi căile tale. Hotărârile tale sunt desfătarea mea și nu voi uita cuvântul tău. Fă bine slujitorului tău, ca să rămân în viață și să păzesc cuvântul tău! Deschide-mi ochii ca să văd faptele minunate ale legii tale! Eu sunt străin pe pământ: să nu ascunzi de mine poruncile tale! Sufletul meu se consumă întruna de dorul judecăților tale. Tu îi mustri pe cei fățarnici și pe cei blestemați care se abat de la poruncile tale. Ia de la mine ocara și batjocura, căci am păzit mărturiile tale! Chiar dacă cei puternici se pun împotriva mea, totuși, slujitorul tău meditează la hotărârile tale. Mărturiile tale sunt desfătarea mea, [îndreptările] tale sunt sfătuitorii mei. S-a lipit de țărână sufletul meu: fă-mă să trăiesc, după cuvântul tău! Eu îți fac cunoscute cărările mele și tu îmi răspunzi: învață-mă hotărârile tale! Fă-mă să înțeleg calea orânduirilor tale și voi cugeta la faptele tale minunate! Îmi plânge sufletul de supărare: ridică-mă, după cuvântul tău! Ține departe de mine calea minciunii și dăruiește-mi legea ta! Am ales calea fidelității, mi-am propus [să urmez] judecățile tale. M-am alipit de mărturiile tale, Doamne, să nu mă faci de rușine! Alerg pe calea poruncilor tale, pentru că ai lărgit inima mea.