Marcu 6:45-56

Îndată i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă și să meargă înaintea lui spre țărmul de lângă Betsáida până ce va fi dat drumul mulțimii. După ce s-a despărțit de ei, a plecat pe munte ca să se roage. Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar el, singur pe uscat. Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era împotrivă, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Și voia să treacă pe lângă ei. Iar ei, văzându-l că umbla pe mare, au crezut că este o fantasmă și au început să strige, căci toți l-au văzut și erau îngroziți. El, însă, a vorbit îndată cu ei și le-a spus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!”. Apoi, s-a urcat la ei în barcă și vântul a încetat, iar iar ei erau peste măsură de uluiți în sine, căci nu înțeleseseră nimic cu privire la pâini, ci inima lor era împietrită. După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezarét și au tras la țărm. Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată, unii au alergat în toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi oriunde auzeau că se află el. Și, oriunde intra, în sate, în cetăți sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în piețe și-i cereau voie să-i atingă chiar și numai ciucurii hainei. Și toți cei care se atingeau de el erau salvați.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Marcu 6:45-56