Marcu 6:45-56

Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui spre Betsaida, în timp ce El va trimite mulțimea acasă. După ce Și-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să Se roage. Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Voia să ajungă alături de ei. Când L-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, pentru că toți s-au speriat când L-au văzut. Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“. După ce S-a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, căci nu înțeleseseră ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Marcu 6:45-56