Au venit la Cafárnaum. Și îndată, în [zi] de sâmbătă, a intrat în sinagogă și-i învăța. Și erau uimiți de învățătura lui, pentru că el îi învăța ca unul care are autoritate, și nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a strigat, zicând: „Ce ai cu noi, Isus din Nazarét? Ai venit să ne distrugi? Știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”. Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci și ieși din el!”. Iar duhul necurat, scuturându-l și strigând cu glas puternic, a ieșit din el. Atunci toți au fost cuprinși de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învățătură nouă dată cu autoritate! El poruncește până și duhurilor necurate și ele i se supun”. Și îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galiléii.
Apoi, ieșind din sinagogă, a intrat în casa lui Símon și Andrei, împreună cu Iacób și Ioan. Soacra lui Símon zăcea [la pat], având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. El s-a apropiat și a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o și ea a început să-i slujească.
Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol și toată cetatea era adunată la ușă. El i-a vindecat pe mulți care aveau rău de diferite boli și a scos mulți diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoșteau.
Dimineața, încă pe întuneric, sculându-se, a ieșit și s-a dus într-un loc retras și se ruga. Símon și cei care erau cu el l-au căutat și, găsindu-l, i-au spus: „Toți te caută”. El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetățile învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am venit!”. Și a mers prin toată Galiléea, predicând în sinagogile lor și scoțând diavoli.