S-au dus la Capernaum. Și în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă și a început să învețe pe norod. Oamenii erau uimiți de învățătura Lui, căci îi învăța ca unul care are putere, nu cum îi învățau cărturarii. În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși din omul acesta!” Și duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l cu putere și scoțând un strigăt mare. Toți au rămas înmărmuriți, așa că se întrebau unii pe alții: „Ce este aceasta? O învățătură nouă! El poruncește ca un stăpân chiar și duhurilor necurate, și ele Îl ascultă!” Și îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri. Și îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o și au lăsat-o frigurile. Apoi, ea a început să le slujească.
Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții. Și toată cetatea era adunată la ușă. El a vindecat pe mulți care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulți draci și nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoșteau. A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. Simon și ceilalți care erau cu El s-au dus să-L caute. Și, când L-au găsit, I-au zis: „Toți Te caută.” El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile și satele vecine, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am ieșit.” Și S-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea, și scotea dracii.