Era cam pe la ora a șasea și s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâșiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic și a spus: „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu”. Și spunând aceasta, și-a dat duhul. Centurionul, văzând ceea ce s-a întâmplat, l-a glorificat pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, omul acesta era drept”. Și toate mulțimile adunate la această priveliște, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-și pieptul. Toți cunoscuții săi și femeile care l-au urmat din Galiléea stăteau mai deoparte și priveau acestea. Și iată că un bărbat, al cărui nume era Iosíf, care făcea parte din consiliu, om bun și drept – acesta nu fusese de acord cu planul și cu fapta lor; el era din cetatea Arimatéea a iudeilor și aștepta împărăția lui Dumnezeu – acesta, venind la Pilát, a cerut trupul lui Isus. Luându-l jos [de pe cruce], l-a înfășurat într-un giulgiu și l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nimeni încă nu mai fusese așezat. Era ziua Pregătirii și începea sâmbăta. Atunci s-au apropiat femeile, cele care veniseră împreună cu el din Galiléea, au văzut mormântul și cum era așezat trupul lui. Apoi s-au întors și au pregătit arome și miresme, iar sâmbăta s-au odihnit după Lege.
Citește Luca 23
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 23:44-56
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri