Leviticul 17
17
VII. CODUL SFINȚENIEI#17,0 Sfințenia este unul dintre atributele esențiale ale Dumnezeului lui Israel (cf. Lev 11,44-45; 19,2; 20,7.26; 21,8). Prima idee este aceea a separării, a inaccesibilității, a unei transcendențe care inspiră teamă religioasă (Ex 33,20 șu). Această sfințenie se comunică la ceea ce se apropie de Dumnezeu sau îi este consacrat: locurile (Ex 19,12 șu), timpurile (Ex 16,23; Lev 23,4), arca (2Sam 6, 7 șu), persoanele (Ex 19,6 șu), în special preoții (Lev 21,6), obiectele (Ex 20,29; Num 18,9) etc. Din cauza raportului dintre ea și cult, noțiunea de sfințenie este legată de cea de puritate rituală: legea sfințeniei este, în același timp, o lege a purității. Însă caracterul moral al Dumnezeului lui Israel a spiritualizat această concepție primitivă: separarea de profan devine abținere de la păcat, iar purității rituale i se adaugă puritatea de conștiință.
Respectul pentru sânge
1Domnul i-a zis lui Moise: 2„Spune-le lui Aaròn și fiilor lui și tuturor fiilor lui Israél: «Aceasta este ceea ce a poruncit Domnul:
3‹Oricine din casa lui Israél înjunghie un bou, un miel sau o capră în tabără sau le înjunghie în afara taberei 4și nu le aduce la ușa cortului întâlnirii ca să le ofere ca dar Domnului, înaintea cortului Domnului, sângele acesta să fie considerat ca sânge vărsat; omul acela să fie nimicit din mijlocul poporului său!#17,4 LXX are: „[…] și nu le va aduce la ușa cortului mărturiei pentru a le înfățișa [ca jertfă] pentru arderea de tot sau ca jertfă de mântuire bine primită, cu mireasmă plăcută înaintea Domnului; sau dacă le va înjunghia în afara taberei și nu le va aduce la ușa cortului mărturiei ca un dar Domnului, atunci sângele acesta să se pună pe seama acelui om; întrucât a vărsat sânge, acel om va fi stârpit din neamul lui”. 5Pentru ca fiii lui Israél să aducă jertfele lor pe care le jertfesc pe câmp, să le ofere Domnului la intrarea cortului Domnului, la preot, și să le aducă drept jertfe de împăcare Domnului! 6Preotul să stropească sângele pe altarul Domnului, la ușa cortului întâlnirii, și să ardă grăsimea ca mireasmă plăcută Domnului! 7Să nu mai aducă jertfele lor demonilor#17,7 În ebraică „sᵊʿîrím”, care, literal, înseamnă „țapi cu părul lung”: figuri demoniace sau divinități inferioare la popoarele păgâne și cunoscute în ambientul biblic cărora le erau dedicate, după 2Rg 23,8, „locuri înalte” în apropierea uneia dintre porțile Ierusalimului, chiar pe timpul lui Iosia. Se credea că frecventează locurile pustii sau ruinele. Aici, ca și în 2Cr 11,15, se referă cu dispreț la zeii falși. Imaginea clasică a infidelității față de Dumnezeu și a cultului adus acestor divinități este cea a prostituției (cf. Os 1–3). cu care se prostituează! Aceasta să fie lege veșnică pentru ei, din generație în generație›!
8Să le spui: ‹oricine, din casa lui Israél sau dintre străinii#17,8 Termenul ar putea fi echivalent cu „rezident”. Se referă la un non-israelit sau chiar la un israelit dintr-un alt trib. Elementul care-l caracterizează pare să fie faptul de a nu poseda pământ. Cu timpul, asumă o semnificație religioasă; LXX îl traduce cu „prozelit”. În baza textului din 2Rg 17,25, erau desemnați samaritenii, numiți „prozeliții leilor”. care locuiesc în mijlocul lor, aduce o ardere de tot sau o jertfă 9și n-o aduce la ușa cortului întâlnirii, ca s-o ofere ca jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui!
10Oricine, din casa lui Israél sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lui, mănâncă sânge de orice fel, îmi voi întoarce fața împotriva celui#17,10 Lit.: „sufletului”. care mănâncă sângele și-l voi nimici din mijlocul poporului său. 11Pentru că viața#17,11 Lit.: „sufletul”. trupului este în sânge#17,11 În versetul acesta, se repetă de două ori că viața oricărei ființe se află în sângele său. Din această afirmație reies câteva consecințe importante pentru Israel: fiind Dumnezeu stăpânul vieții, sângele, sediul vieții, îi este explicit rezervat numai lui. Prin urmare, sângele nu poate fi consumat (v. 10-12.14; cf. 3,17), căci ar fi o crimă de lezmajestate împotriva lui Dumnezeu. Ar ilustra voința umană de a-și apropria, într-un fel oarecare, vitalitatea unei alte ființe care-i aparține doar lui Dumnezeu. A doua consecință este aceea că sângele nu poate fi vărsat oriunde. Fiecare înjunghiere a animalului este un act religios; este un sacrificiu oferit Domnului (v. 5-7). Sângele nu poate fi vărsat decât în apropierea imediată a sanctuarului (v. 3-4.8-9). Despre un animal ucis la vânătoare nu se poate vorbi ca despre un sacrificiu; sângele vărsat trebuie acoperit cu pământ. și vi l-am dat pentru altar, ca să facă ispășire pentru sufletele voastre; pentru că sângele este cel care face ispășire pentru suflet. 12De aceea le-am zis fiilor lui Israél: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu mănânce sânge!”.
13Oricine, dintre fiii lui Israél sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lui, vânează un animal sau o pasăre care se mănâncă să-i verse sângele și să-l acopere cu pământ!#17,13 Lit.: „praf”. 14Căci viața oricărui trup este în sângele lui care este în el. Și am zis fiilor lui Israél: „Să nu mâncați sângele niciunui trup, căci viața oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el să fie nimicit”!
15Oricine va mânca dintr-un cadavru sau dintr-un animal sfâșiat, fie băștinaș, fie străin, să-și spele hainele, să se scalde în apă și este impur până seara; apoi va fi curat. 16Dacă nu-și spală [hainele] și nu-și scaldă trupul, își va purta vinovăția› »”. #2Rg 23,8; 2Cr 11,15 #3,17; 7,26; Dt 12,16.23; 15,23 #Evr 9,22 #7,24; 22,8; Ex 22,30; Dt 14,21; Ez 4,14
Selectat acum:
Leviticul 17: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași