YouVersion
Pictograma căutare

Iob 35

35
Al treilea discurs al lui Elíhu#35,0 Este cel mai scurt discurs al lui Elíhu. Admițând că păcatul în sine nu ia nimic lui Dumnezeu, se afirmă că Dumnezeu intervine ca Dumnezeu suprem, întrucât viciul dăunează aproapelui și ordinii providențiale din lume. De aceea, Dumnezeu pedepsește întotdeauna nedreptatea.
Impasibilitatea lui Dumnezeu
1Elíhu a luat cuvântul și a zis:
2„Oare aceasta gândești
despre judecată când spui:
«Sunt mai drept decât Dumnezeu»?
3Căci spui: «La ce-ți folosește?
Ce voi câștiga eu să fiu fără păcat?».
4Îți voi întoarce cuvântul
ție și prietenilor tăi care sunt cu tine#35,4 Adică toți cei care gândesc în același mod..
5Uită-te spre ceruri și vezi!
Privește la nori, căci sunt mai sus decât tine!#35,5 Dumnezeu este departe de sfera categoriilor umane, de aceea nu pot să-i dăuneze nici păcatele omului, nici dreptatea celor drepți nu poate să-i dea vreun avantaj. Prin acest lucru nu se afirmă că ar fi indiferent comportamentul moral sau religios al omului, ci faptul că el nu poate fi folosit ca armă sau mijloc de presiune asupra lui Dumnezeu (v. 5-8).
6Dacă păcătuiești, ce faci împotriva lui?
Și dacă-ți înmulțești vinovățiile,
ce-i faci lui?
7Dacă ești drept, ce-i dai lui
și ce ia el din mâna ta?
8Vinovăția ta [cade] asupra unui om ca tine,
asupra unui fiu al omului, dreptatea ta.
Cântări în noapte
9Ei strigă din cauza mulțimii oprimărilor,
strigă după ajutor
din cauza brațului#35,9 Aici înseamnă instrument de oprimare. celor mari,
10dar nimeni nu zice:
«Unde este Dumnezeu, cel care m-a făcut,
care inspiră#35,10 Lit.: „dă”. psalmi în noapte#35,10 Noaptea este simbolul morții, dar tocmai în timpul acesta intervine Dumnezeu (cf. Ps 127,2). În felul acesta, Dumnezeu poate să-l ajute pe cel care suferă. Elíhu pare să ia în considerație cazul acelora care sunt loviți de răutatea altcuiva (v. 8). Dacă Dumnezeu nu le vine în ajutor, înseamnă că le lipsește credința în el și se învârtoșează în mândrie.,
11ne învață mai mult
decât pe animalele pământului,
ne dă înțelepciune mai mult
decât păsărilor cerului?»#35,11 Se pare că Elíhu subliniază că, atunci când cei oprimați se plâng împotriva opresorilor, animalele se îndreaptă spre Dumnezeu..
12Acolo ei strigă, dar nu le răspunde
din cauza aroganței celor răi.
13Într-adevăr, Dumnezeu
nu ascultă deșertăciunea,
Cel Atotputernic nu o ia în seamă;
14chiar dacă tu zici că nu-l iei în seamă,
cauza este înaintea lui și tu-l aștepți.
15Dar acum,
pentru că mânia lui nu pedepsește
și nu cunoaște foarte [bine] nelegiuirea,
16Iob își deschide gura în zadar
și înmulțește cuvintele fără sens”.#35,16 Lit.: „fără știință”. V. 15-16 sunt greu de interpretat. Ar putea fi înțelese în sensul că tăcerea și inactivitatea lui Dumnezeu, care sunt un scandal pentru Iob, se explică prin faptul că Iob a rostit în discursurile lui o mulțime de cuvinte îndrăznețe. #32,2; 36,3 #7,20 #32,14 #11,8; 22,12 #22,3 #Ier 7,19 #Qoh 4,1 #Qoh 12,1 #36,24 #12,7 #39,24 #Mt 6,26 #6,26 #9,11; 23,3.8-9 #34,35; 38,2

Selectat acum:

Iob 35: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te