Iudita 5
5
Consiliu de război în tabăra lui Holoférn#5,1 Reacția diferită a iudeilor față de populațiile de pe coasta mării în fața apariției armatei asiriene este surprinzătoare și provoacă mânia războinicului Holofèrn, care îi convoacă pe toți capii popoarelor vecine, pe care autorul îi numește cu trei termeni diferiți: „principi, conducători și satrapi” (ultimul termen este un cuvânt luat din limba persană și înseamnă „guvernator”). Întrebările pe care le adresează Holofèrn, deși pot să pară disprețuitoare și pur retorice, intră în miezul problemei. El unește la întrebările referitoare la strategia militară de urmat (cetățile, armata, conducătorul) altele care se referă la caracterul poporului iudeu (în ce constă forța lor, de ce nu s-au predat). Acest al doilea tip de întrebări scoate în evidență ironia pe care autorul o introduce în desfășurarea acestui consiliu: generalul vrea să știe dacă iudeii dispun de o forță militară adecvată pentru a i se opune, însă el cunoaște doar un tip de forță (cea militară) și pe unul singur care o deține (Nabucodonosòr). Discursul lui Ahiòr intenționează să-l ilumineze pe războinic, dar și pe cititor: această forță există, este și cine o deține, însă Holofèrn nu este în stare să o recunoască, la fel ca și Faraònul înaintea lui Moise (cf. Ex 5,1-2).
1I s-a adus la cunoștință lui Holoférn, comandantul suprem al armatei asiriénilor, că fiii lui Israél s-au pregătit pentru război, au închis trecătorile munților înalți, au întărit vârfurile munților înalți și au pus capcane în câmpii.
2Dar el, mâniat foarte tare, i-a chemat pe toți principii lui Moáb, pe toate căpeteniile lui Amón#5,2 Moab și Amòn au participat împreună cu Nabucodonosòr la distrugerea Ierusalímului ( 2Rg 24,2). și pe toți satrapii de pe țărmul mării 3și le-a zis: „Faceți-mi cunoscut, fii ai lui Canaán#5,3 Expresie arhaică ce se referă la regiunea Siriei. Dușmanii tradiționali ai Israèlului sunt asociați cu asupritorii vechi ai poporului lui Dumnezeu. Întrebările lui Holofèrn reflectă mentalitatea lui pragmatică ce nu reușește să înțeleagă principiile religioase pe care se bazează istoria lui Israèl.! Cine este acest popor care locuiește pe munte? Care sunt cetățile în care locuiesc, care este mărimea armatei lor, în ce stă tăria și puterea lor, care este regele care domnește peste el și cine este conducătorul armatei lor? 4De ce au refuzat să vină înaintea mea ca toți cei care locuiesc în vest?”.
Discursul lui Ahiór
5Ahiór, conducătorul tuturor fiilor lui Amón, i-a zis: „Ascultă, domnul meu, cuvântul din gura slujitorului tău și-ți voi face cunoscut adevărul despre poporul acesta care locuiește pe muntele acesta și stă aproape de tine! Nu va ieși minciună din gura slujitorului tău#5,5 Nume ne-biblic, asemănător cu cel al lui Ahicàr, purtat de un înțelept păgân tradițional (cf. Tob 1,21-22; 2,10; 11,18; 14,10), de la care pare să se inspire figura fiului lui Amòn. Este posibil ca numele originar să fi fost Ahihùd, care apare în Num 34,27 și pe care LXX îl traduce cu Ahiòr. Oricum, este vorba de un anacronism. După cum în Israèl, înainte de războaie, erau consultați profeții, tot la fel, înainte de conflictul dintre Nabucodonosòr și evrei, respectiv dintre Holofèrn și Iudíta, este pronunțat un oracol. Ahiòr este tipul păgânului bun, asemenea lui Balaàm (cf. Num 22–24) care, în calitate de observator dezinteresat al istoriei Israèlului, povestește cu o intuiție profetică întâmplările unui popor care nu ascultă de principiile istorice umane determinate de jocul forțelor politice și militare. Doctrina pragmatismului moral ilustrată în discursul lui Ahiòr este la baza întregii istorii deuteronomiste. Prin intervenția acestuia, hagiograful introduce în inima conflictului care opune părțile în cauză. Fiul lui Amòn este, împreună cu Iudíta, singurul care crede cu adevărat în guvernarea lui Dumnezeu asupra Israèlului. Figura acestui profet extra-iudeu capătă un profil deosebit în această relatare.. 6Acest popor este descendent#5,6 Discursul lui Ahiòr se articulează pe trei puncte: în prima parte (v. 6-16) sunt menționate faptele istorice care i-au condus pe israeliți de la origini până la ocuparea țării promise; în partea a doua (v. 17-19) este expusă o reflecție religioasă: prosperitatea Israèlului este intim legată de observarea fidelă a legii; în ultima parte (v. 20-24) este dat un sfat dușmanului: Israèlul poate fi învins numai când este vinovat de infidelitate față de alianța încheiată cu Dumnezeul său. din caldéi#5,6 Aluzie la Abrahàm, care era originar din Ùrul Caldeii (cf. Gen 11,31-32).. 7Au locuit ca străini mai întâi în Mesopotámia#5,7 În acest verset, termenul se referă la regiunea Haràn (cf. Gen 12,4), străbătută de un afluent al fluviului Eufràt., pentru că nu au vrut să asculte de zeii părinților#5,7 Este o explicație midrașică a istoriei lui Abrahàm după care patriarhul, refuzând să adore zeii tatălui său, Tèrah, a suferit din cauza mâniei lui Nimròd și de aceea a fost alungat din cetate. Prima migrație din Ur la Haràn ar fi fost cauzată de o persecuție religioasă; acest detaliu nu este cunoscut de relatarea biblică din Gen 11,31–12,5. lor care erau în țara caldéilor. 8S-au îndepărtat de la calea părinților lor și s-au închinat Dumnezeului cerului#5,8 Expresie persană care se întâlnește în Esd 5,11-12; 6,9-10 și în papirusurile de la Elefantína din sec. V î.C., Dumnezeului pe care l-au cunoscut. Dar i-au alungat din fața zeilor lor, iar ei au fugit în Mesopotámia și au locuit acolo ca străini multe zile. 9Dumnezeul lor le-a zis să iasă din locuința lor și să meargă în țara Canaán. Au locuit acolo și s-au umplut de aur, de argint și de foarte multe turme. 10Au coborât în Egipt #5,10 Cf. Gen 41,56–42,5. Detaliul referitor la rămânerea în țara Faraònilor, atât timp cât au avut ce să mănânce, este o glosă midrașică ce lipsește din relatarea Genezei; în realitate, șederea în Egipt a fost mult mai lungă.pentru că o foamete a acoperit suprafața țării Canaán și au locuit acolo ca străini atâta timp cât s-au putut menține. Acolo au devenit o mulțime numeroasă, încât numărul neamului lor nu era [cunoscut]. 11Regele Egiptului s-a ridicat împotriva lor și i-a înșelat să trudească la cărămizi, i-a umilit și i-a făcut sclavi. 12Au strigat#5,12 Situația prezentă este asemănată cu sclavia egipteană. Amintirea intervențiilor minunate ale lui Dumnezeu în istoria trecută a Israèlului (când situația era disperată) oferă o explicație pentru atitudinea prezentă a poporului ales. Sfidarea Israèlului față de Holofèrn se bazează pe certitudinea ajutorului divin experimentat în Exod. către Dumnezeul lor, care a lovit toată țara Egiptului cu plăgi pentru care nu era vindecare#5,12 Tema plăgilor din Egipt apare des în Sfânta Scriptură (cf. Ios 24,5; Is 10,24-26; 19,3-6)., iar egipténii i-au alungat din fața lor. 13Dumnezeu a uscat Marea Roșie#5,13 Locul minunii care a însemnat ieșirea din Egipt nu este numit astfel în niciun text vechi. Se vorbește despre „Marea Trestiilor” sau, simplu, despre „mare” (cf. Ex 13,18 șu). înaintea lor. 14I-a condus pe drumul spre Sinài și Cádeș-Barnéa; i-a alungat pe toți locuitorii care erau în pustiu. 15I-a așezat în țara amoréilor#5,15 Popor care locuia în partea orientală a Mării Moarte (cf. Num 21,25-35). Era populație de origine semită ce a ocupat în mileniul al III-lea î.C. partea occidentală a Orientului Mijlociu, iar spre anul 2000 î.C. s-a stabilit în regiunea transiordanică. În Biblie, amoreii sunt deseori echivalați cu canaaneenii. și pe toți cei din Esebón#5,15 Capitala amoreilor, localizată la Hesbàn, la sud de Ammàn. i-au nimicit prin puterea lor. Trecând Iordánul, au luat în stăpânire tot ținutul muntos. 16I-au alungat din fața lor pe canaaneéni, pe ferezéi, pe iebuséi, pe Síhem#5,16 Este surprinzătoare menționarea lui Síhem (Ios 8,30-34; 24,1.24-25) printre popoarele învinse de evrei. Probabil este vorba de o aluzie la măcelul populației din Síhem, atunci când a fost dezonorată Dinà (cf. Idt 9,2). și pe toți ghergheséii și au locuit acolo#5,16 Lit.: „în ea”. multe zile. 17Și până când nu au păcătuit înaintea Dumnezeului lor, le-a fost bine#5,17 Lit.: „binele era cu ei”., pentru că Dumnezeul care este cu ei urăște nedreptatea. 18Dar când s-au îndepărtat de la calea pe care le-a stabilit-o, au fost nimiciți cu totul prin foarte multe războaie și au fost duși captivi într-o țară care nu era a lor, iar templul Dumnezeului lor a devenit una cu pământul și cetățile lor au fost luate în stăpânire de către dușmanii lor. 19Dar acum, pentru că s-au întors la Dumnezeul lor, i-a adus din diaspora#5,19 Sfârșitul exilului babilonian și întoarcerea în patrie sunt prezentate ca reabilitarea unui Israèl penitent și fidel. Este teza profetică ilustrată deja în Jud 2,11-19; cf. Ps 106,40-46. Cuvântul „diaspora” este folosit în acest pasaj cu sensul de deportare în Babilòn, în timp ce în perioada elenistă termenul era folosit pentru a indica emigrația voluntară a iudeilor în diferite țări. unde erau împrăștiați și i-a condus înapoi la Ierusalím, unde este sanctuarul lor, și au fost așezați în ținutul muntos care era pustiu. 20Acum, stăpâne doamne, dacă există vreo rătăcire în poporul acesta și dacă ei păcătuiesc împotriva Dumnezeului lor și noi ne vom da seama că la ei se află această piatră de poticnire, să ne ridicăm și să luptăm împotriva lor! 21Dar dacă nu este nicio nelegiuire în poporul lor, să treacă domnul meu [peste], ca nu cumva Domnul și Dumnezeul lor să-i protejeze, iar noi să devenim o rușine înaintea întregului pământ!”#5,21 În cazul în care Israèlul este fidel alianței, adevăratul opozant al lui Holofèrn este însuși Dumnezeu. Credința Israèlului este izvorul unui curaj și al unei puteri supraumane, de aceea campania lui Holofèrn nu poate decât să aibă un sfârșit negativ..
Mânia împotriva lui Ahiór
22Când a terminat Ahiór să spună aceste cuvinte, tot poporul care era în jurul cortului și care stătea împrejur a murmurat, iar conducătorii lui Holoférn și toți cei care locuiesc pe țărmul mării și în Moáb au spus să-l taie în bucăți. 23Căci „nu ne vom teme de fiii lui Israél, tată, acest popor în care nu este putere, nici tărie pentru o normală confruntare! 24De aceea, să mergem, iar ei vor fi doar o îmbucătură pentru toată armata ta, stăpâne Holoférn!”. #4,5 #1Mac 3,27 #2Rg 24,2; Ps 83,7-9 #Gen 11,31; Neh 9,7-15; Fap 7,2-47 #Ios 24,2-3 #Gen 13,2; 26,13 #Gen 42,2; 46,1 #Ex 1,7 #Ex 1,8-14 #Ex 2,23; 3,20; Ios 24,5; Neh 9,10 #Ex 14; Ios 24,5 #Ex 19,1 #Num 13,26; Dt 1,46 #Num 21,21-32 #Ios 3,10 #Dt 7,1 #Ex 23,20-33; Lev 26,3-12; Dt 28,1-14 #Ps 5,6; Is 61,8 #Lev 26,14-43; Dt 28,15-68; 1Rg 9,6-7; 2Rg 17,6-7: #24–25; Esd 5,12 #Esd 1–6; Ez 38,8 #2Mac 3,39 #1Rg 9,7; Ier 24,9 #Ier 26,8-9 #Ez 38,11
Selectat acum:
Iudita 5: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași