Iudita 4
4
II. Oprimarea poporului lui Dumnezeu#4,0 Câmpul de acțiune se restrânge și se concentrează în Galilèea, în cetatea Betùlia. Se înfruntă două puteri: dominatorul păgân al lumii, triumfător, și umilul popor ebraic, puternic numai prin încrederea în Dumnezeul său. Amenințat în existența lui și conștient de propria slăbiciune, Israèlul hotărăște să reziste și se îndreaptă spre Dumnezeu în rugăciune. Pentru generalul trufaș nu contează nimic pe lume decât puterea armată. Betùlia este asediată și constrânsă să piară de foame și de sete. Conducătorii și locuitorii cetății se clatină și sunt pe punctul de a se preda. În acest moment crucial și decisiv intervine Iudíta, personificare a sufletului celui mai autentic din Israèl, eroină a credinței, ce își încurajează cetățenii descurajați și prevestește eliberarea de dușman.
Rezistența ebraică
1Fiii lui Israél care locuiau în Iudéea#4,1 Termenul se referă nu numai la regiunea meridională a Palestinei, ci la întregul teritoriu național. au auzit toate cele pe care le făcuse Holoférn, comandantul suprem al lui Nabucodonosór, regele asiriénilor, tuturor popoarelor și modul cum le-a devastat toate templele și le-a distrus#4,1 Lit.: „le-a dat distrugerii”.. 2S-au înspâimântat foarte mult#4,2 Holofèrn personifică în figura lui supra-istorică toți conducătorii dușmani pe care Israèlul i-a înfruntat de-a lungul secolelor. de el și au tremurat#4,2 Teama israeliților este înainte de toate de ordin religios. Ea reflectă în formă ideală preocupările adevăratului popor al lui Dumnezeu. pentru Ierusalím și pentru templul Domnului Dumnezeului lor. 3Tocmai se întorseseră din captivitate și tot poporul Iudéii abia se adunase la un loc, iar obiectele, altarul și templul care a fost profanat fuseseră sfințite#4,3 Este o informație istorică în care în mod deliberat sunt amestecate evenimentele cronologic destul de distanțate din perioada post-exilică: întoarcerea din Babilòn în 538 î.C., cu repopularea capitalei și reedificarea templului profanat de Antiòh al IV-lea Epifànul și restituit cultului sub Iùda Macabèul în 164 î.C. (1Mac 4,36; 2Mac 10,3-5). Sunt complet trecute cu vederea întâmplările istorice de-a lungul a patru secole. Amintirea experiențelor dureroase ale trecutului și depășirea lor fericită are ca scop justificarea rezistenței, iraționale din punct de vedere uman, a micului popor ebraic..
4Au trimis [mesageri] în tot ținutul Samaríei, în Cóna, în Bet-Horón, în Belmáin și Ierihón și până la Hobá, Aisorá și valea Salém#4,4 O serie de localități din teritoriul samaritean. Belmàim ar putea fi o formă de la Eblaàm, localitate la sud de Izrèel (Ios 17,11). Hobà ar putea să aducă aminte de un loc situat la nord de Damasc (cf. Gen 14,25). Aisòra a fost identificată cu Bàal-Hasà, vârful cel mai înalt al munților Samaríei (cf. 2Sam 13,23), sau cu Asòr, o localitate la est de Yàfo. Menționarea neașteptată a localităților Ierihòn și Hobà este o reminiscență a faptelor relatate în Ios 6,11. Bet-Horòn sunt două localități, una pe înălțime și cealaltă în vale, la distanță de 4 km între ele, situate la nord-est de Ierusalím (cf. Ios 16,3; 1Cr 7,24; 1Mac 3,16). Valea Salèmului, probabil un nume arhaic care desemna Ierusalímul (cf. Gen 14,17-18). Alții o identifică cu câmpia Salèm, care se extinde la sud-est de Síhem. Linia defensivă ebraică se află de-a lungul hotarului de nord al Iudèii. Autorul sacru ignoră ostilitățile care i-au opus pe iudei și samariteni în perioada post-exilică (cf. Neh 4,33-35; Esd 4,1-5.10-17).. 5Au ocupat toate vârfurile munților înalți și au întărit satele care erau acolo; au strâns provizii pentru pregătirea războiului, fiindcă lanurile lor fuseseră secerate de curând. 6Ioachím, marele preot#4,6 Este personajul care reprezintă în general preoția levitică, considerată punctul ideal în jurul căruia se adună poporul lui Dumnezeu hotărât să apere templul sacru. În Neh 12,10 se menționează un mare preot Ioachím, însă atunci Palestína era dominată de perși, iar marele preot nu putea să conducă nicio activitate războinică. Numai în perioada seleucizilor, marele preot a fost considerat ca etnarh, însărcinat și cu afacerile civile ale națiunii ebraice. În timpul asmoneilor (135-63 î.C.), unii mari preoți etnarhi au organizat și au condus rezistența armată împotriva dușmanilor poporului. care era în zilele acelea în Ierusalím, le-a scris locuitorilor din Betúlia#4,6 Nume fictiv al unei cetăți necunoscute situate în fața câmpiei Esdrelòn. Locul dirijează trecerea spre Iudèea și de aceea blochează drumul dușmanilor tradiționali ai lui Israèl care își propun să distrugă Ierusalímul. Betùlia este locul unde se întâlnesc în formă decisivă poporul lui Dumnezeu și marea putere războinică păgână. și din Baitomestáim#4,6 Este un loc necunoscut., care se află în părțile [câmpiei] Esdrelón, în fața câmpiei de lângă Dotáim, 7spunându-le să ocupe trecătorile munților, pentru că prin ele era intrarea în Iudéea și era ușor să-i oprească pe cei care înaintau, trecerea fiind strâmtă, numai pentru doi oameni. 8Fiii lui Israél au făcut după cum le-au poruncit Ioachím, marele preot, și sfatul bătrânilor#4,8 Existența lui este atestată istoric numai în perioada greacă, în epoca macabeilor (cf. 2Mac 11,27). Hagiograful prezintă această instituție tardivă ca pe un element permanent în istoria ebraică. întregului popor al lui Israél, care stăteau în Ierusalím.
Rugăciunile evreilor
9Fiecare om al lui Israél a strigat către Domnul cu mare insistență și și-au umilit#4,9 Expresie ebraică ce indică postul; Idt 4,9-15 fac referință la Il 1–2. sufletele cu mare zel#4,9 Marile victorii ale lui Israèl se obțin prin rugăciune și penitență. În acest fel a fost obținută și eliberarea din captivitatea egipteană.. 10Ei, soțiile lor și copiii lor, animalele lor, străinii, muncitorii și cei cumpărați cu argint și-au încins coapsele cu sac#4,10 Îmbrăcăminte penitențială care consta dintr-o bucată de pânză rudimentară, țesută din păr de capră și care acoperea trupul gol ca un fel de jumătate de tunică. Toți trebuiau să participe la riturile de penitență, chiar și străinii și animalele, în virtutea caracterului colectiv și social al vieții religioase. Descrierea se inspiră din Iona 3,5-8, unde și animalele trebuie să postească, dar nu să se acopere cu sac.. 11Toți bărbații lui Israél, femeile și copiii care locuiau în Ierusalím au căzut cu fața la pământ înaintea templului, și-au presărat cenușă pe cap și s-au încins cu saci înaintea Domnului. 12Au învăluit altarul#4,12 Acoperirea altarului cu sac este un rit care nu mai este menționat în altă parte în Biblie. Israèlul este ca un cerșetor care își arată propria mizerie înaintea lui Dumnezeu. cu sac și au strigat către Dumnezeul lui Israél împreună#4,12 Hagiograful folosește des acest termen (Idt 7,29; 13,17; 15,2.5.9), preocupat să prezinte Israèlul ca formând un corp strict solidar., cu insistență, ca să nu dea copiii lor să fie nimiciți, femeile lor să fie răpite, cetățile moștenirii lor să fie distruse și cele sfinte ale lor să fie profanate și să devină bucuria răutăcioasă a popoarelor. 13Domnul a ascultat glasul#4,13 Această frază reprezintă inima paragrafului: Dumnezeu nu rămâne surd la rugăciunile umile ale poporului său oprimat (cf. Ex 2,24). lor și a privit la suferința lor.
Poporul postea#4,13 În concepția Vechiului Testament, postul este un mijloc de ispășire care servește la înlăturarea nenorocirilor (cf. 2Cr 20,3; Il 1,13–2,17) și atrage bunăvoința divină (cf. Jud 20,26-27). de multe zile în toată Iudéea și la Ierusalím, înaintea templului#4,13 Lit.: „celor sfinte”. Domnului celui Atotputernic#4,13 Vg amintește aici de o misiune a marelui preot prin tot Israèlul, aceea de a îndemna la rugăciune, amintind de înfrângerea lui Amalèc din Ex 17,9-13.. 14Ioachím, marele preot, și toți preoții care stăteau înaintea Domnului și cei care slujeau Domnului, având coapsele încinse cu sac, aduceau arderea de tot continuă, rugăciunile și darurile de bunăvoie ale poporului#4,14 Trebuie remarcată tripla diviziune a participanților la cultul de la templul din Ierusalím: marele preot, preoții și slujitorii.. 15Aveau cenușă pe turbanele#4,15 Acoperământ al capului folosit de preoți în timpul slujirii de la templu (cf. Ex 28,40; 29,9) lor și strigau către Domnul din toată puterea, ca să-i viziteze#4,15 Expresie ebraică a intervenției lui Dumnezeu, fie pentru mântuirea, fie pentru judecata cuiva (cf. Ex 3,16). spre binele întregii case a lui Israél. #2Rg 18,33-35; 19,17-19 #2Mac 13,10; 14,36 #Esd 6,14-22; Ez 38,8 #1Mac 14,33 #2Cr 20,3.13; Ióna 3,5-8 #2Cr 20,18; Est 4,1 #Ex 2,24-25; 3,7; Neh 9,9 #2Cr 20,3 #Il 2,17 #Ex 29,38 #Ios 7,6; Neh 9,1; 2Mac 10,25; 14,15
Selectat acum:
Iudita 4: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași