Isaia 7
7
Prima intervenție a lui Isaía înaintea lui Aház
1În zilele lui Aház, fiul lui Iotám, fiul lui Ozía, regele lui Iúda, au urcat Rezín, regele din Arám, și Pécah, fiul lui Remalía, regele lui Israél, la Ierusalím ca să facă război cu el, dar nu au putut să lupte împotriva lui#7,1 După 2Rg 16,5, cei doi regi menționați ajung să asedieze orașul. Aram se referă aici la regatul arameu al Damàscului. Versetul rezumă situația la care se raportează oracolele din Is 7–8, cea a războiului siro-Efraimit. Campaniile victorioase ale lui Tíglat-Píleser al III-lea, regele Asíriei, au ajuns deja, în anul 738 î.C., la Damàsc și Samaría. Rezín și Menahèm au trebuit să plătească tribut. În 736-735, Tíglat-Píleser era ocupat în partea de nord în campanii împotriva mezilor și a armenilor. Rezín organizează o coaliție împotriva lui, în care îl face să intre și pe Pècah, uzurpatorul, noul conducător al Samaríei. Regele Iotàm din Iùda presimțise deja, înainte de a muri, coaliția și, probabil, a refuzat-o ( 2Rg 15,37). Tânărul Ahàz, care îi urmează în 735 î.C. la tron, înfruntă coaliția (după 2Cr 28,5-7) și suferă pierderi grele. Amenințat de cei care veneau împotriva capitalei și a dinastiei sale, este dispus să facă apel la Asíria, cu prețul unui tribut împovărător și a recunoașterii suveranității acesteia (2Rg 16).. 2I s-a spus casei lui Davíd#7,2 În sensul de „casă regală, palat, curte regală”, dar, înainte de toate, cu semnificația de „dinastie aleasă”, a cărei stabilitate este garantată de promisiunile divine (cf. 2Sam 7,8-16; Ps 89,20-38; 132,11-12 etc.) și pe care intențiile celor coalizați o pun în pericol (cf. Is 7,6).: „Arám s-a aliat#7,2 Lit.: „s-a pus pe Efraím”. cu Efraím. A tremurat inima lui și inima poporului său cum tremură copacii pădurii înaintea vântului”.
3Dar Domnul i-a zis lui Isaía: „Ieșiți în întâmpinarea lui Aház tu și fiul tău, Șeár-Iașúb#7,3 Nume simbolic (cf. Is 8,1-4.18; Os 1,4-9) care înseamnă: „un rest se va întoarce/converti”. Acest copil trebuie să i se fi născut profetului după chemare și este simbolul viu al unei promisiuni care se referă în special la Iùda., la capătul canalului cisternei de sus#7,3 Este greu de localizat. Probabil este vorba de o cisternă care se afla în partea de sud a cetății., pe drumul spre Câmpul Înălbitorului#7,3 Aceleași puncte de reper topografice se găsesc și atunci când este vorba despre emisarii lui Senaheríb care vin să-l găsească pe Ezechía în 701 î.C. (cf. Is 36,2; 2Rg 18,17)., 4și spune-i: «Ai grijă să fii liniștit! Nu-ți fie frică și inima ta să nu se teamă de aceste două rămășițe de tăciuni care fumegă#7,4 Imagine a slăbiciunii (cf. Is 42,3), căreia îi urmează moartea (Is 43,17; cf. Ier 25,10; Iob 18,5-6), mai precis extincția unei familii ( 2Sam 14,7). Acesta este destinul casei regale din Damàsc și a familiei fiului lui Remalía (care nu se alătură niciunei dinastii), în timp ce candela lui Davíd va rămâne mereu aprinsă (cf. 2Rg 8,19).: de furia lui Rezín și a lui Arám și de cea a fiului lui Remalía, 5chiar dacă au plănuit răul împotriva ta Arám, Efraím și fiul lui Remalía, zicând: 6‹Să urcăm împotriva lui Iúda, să-l hărțuim și să-l împărțim între noi! Să-l punem ca rege în ea pe fiul lui Tabeél#7,6 Este numele aramaic al unei regiuni din Transiordania; aici, se referă la un arameu de la curtea din Damàsc. Numele înseamnă „Dumnezeu este bun”.!› »”.
7Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
„Nu se va împlini și nu va fi!
8Căci capitala din Arám este Damásc
și Rezín, căpetenia Damáscului.
Încă șaizeci și cinci de ani
și Efraím va înceta să fie popor#7,8 Ultima parte a versetului este o intercalare care se raportează la anul 670 î.C., sfârșitul domniei lui Asarhadòn în Asíria. Știm, din Esd 4,2 (cf. 2Rg 17,24; Esd 4,10, care par să indice mai multe deportări diferite), că unii străini stabiliți în țară în timpul lui Dàrius fac referință la instalarea lor în Palestína în timpul lui Asarhadòn..
9Samaría este capitala lui Efraím
și căpetenia Samaríei
este fiul lui Remalía.
Dacă nu credeți, nu veți rezista!#7,9 Este prima enunțare solemnă a principiului credinței drept condiție de mântuire. Credința este atitudinea prin care regele și statul iudaic recunosc suprema maiestate a lui Yhwh și alianța pe care el a încheiat-o cu poporul lui Israèl.”.
A doua intervenție pe lângă Aház#7,10 Fragment biografic la persoana a III-a; conține oracolul despre Emanuèl. Scena a avut loc probabil în palatul lui Ahàz.
10Domnul i-a vorbit din nou
lui Aház, zicându-i:
11„Cere un semn#7,11 Semnul, pentru Isaía, nu este în mod necesar o minune, dar întotdeauna este un fapt pe care interlocutorul poate să-l vadă imediat sau în viitorul apropiat și care trebuie să-l ajute să aștepte cu certitudine un eveniment mai îndepărtat în timp (cf. Is 8,18; 20; 37,30; 38,7-8). de la Domnul Dumnezeul tău: fie din adâncul Șeólului, fie de deasupra, din înălțimi!#7,11 Opoziția dintre lumea de sus și cea de jos subliniază aici caracterul solemn al propunerii și importanța evenimentului în cauză (cf. Dt 33,13; Iob 11,8).”.
12Aház a răspuns.
„Nu voi cere și nu-l voi ispiti#7,12 Făcând referință la texte vechi (Ex 17,2), regele își maschează în mod ipocrit necredința. pe Domnul”.
13[Isaía] a zis:
„Ascultați, casă a lui Davíd!
Este puțin lucru că îi obosiți#7,13 Verbul, în ebraică, are și nuanța de „a prosti, a înșela”.
pe oameni,
că vreți să îl obosiți
și pe Dumnezeul meu?
14De aceea,
însuși Domnul vă va da un semn#7,14 Semnul pe care regele Ahàz a refuzat să-l ceară îi este dat totuși de Dumnezeu. Este nașterea unui fiu, al cărui nume, Emanuèl (Dumnezeu cu noi: cf. Is 8,8.10), este profetic (cf. 1,26 șu) și vestește că Dumnezeu este dispus să-l protejeze și să-l binecuvânteze pe Iùda. În alte texte (9,1-6; 11,1-9), Isaía va dezvălui cu mai mare precizie anumite aspecte ale mântuirii aduse de acest fiu. Aceste profeții sunt o expresie a mesianismului regal, schițat deja de profetul Natàn (2Sam 7) și care va fi reluat mai târziu de Mih 4,14; 5,3; Ez 34,23; Ag 2,23 (cf. Ps 2; 45; 72; 110). Printr-un rege, succesor al lui Davíd, Dumnezeu va dărui mântuirea poporului său. Pe persistența descendenței Davídice se sprijină speranța credincioșilor lui Yhwh. Chiar dacă Isaía are în vedere nașterea imediată a unui fiu pentru Ahàz (de ex.: Ezechía), după cum pare probabil, împotriva nesiguranței cronologice și, după cum se pare că a înțeles textul grec, citind v.14: „Tu îi vei pune numele”, din solemnitatea dată oracolului, din semnificația numelui simbolic dat fiului, se intuiește că Isaía prevede în acestă naștere regală, dincolo de circumstanțele prezente, o intervenție a lui Dumnezeu în perspectiva împărăției mesianice definitive. Așadar, profeția despre Emanuèl depășește realizarea imediată, iar, în mod legitim, evangheliștii (Mt 1,23, citând Is 7,14; Mt 4,15.16, citând Is 8,23–9,1), apoi întreaga tradiție creștină, au recunoscut aici vestirea nașterii lui Cristos.:
iată, fecioara#7,14 Traducerea greacă precizează termenul ebraic „ʿalmâ” – care se referă la o tânără sau la o femeie abia căsătorită – și este un martor prețios al interpretării antice iudaice care va fi consacrată de Evanghelie: Mt 1,23 găsește aici vestirea zămislirii feciorelnice a lui Cristos. va zămisli
și va naște un fiu,
căruia îi va pune numele „Emanuél”.
15Unt și miere#7,15 Sunt o hrană aleasă (oferită zeilor în ritualurile babiloniene), simbol al abundenței (cf. Dt 32,13; unele texte de la Ugarít și expresia apropiată „țara în care curge lapte și miere”: în Ex 3,8 etc.) și, totodată, semn al unei economii de tip pastoral (spre deosebire de untdelemn și vin, semne ale unei vieți agrare). Expresia se va găsi mai târziu în 2Enoh ca imagine a Paradísului. va mânca,
știind să îndepărteze răul
și să aleagă binele#7,15 Expresie a unui discernământ care este condiția fericirii. Se poate aplica la discernământul minim al copilului mic (Dt 1,39), dar și la înțelepciunea de care are nevoie regele pentru a judeca poporul (2Sam 14,17; 1Rg 3,9) și a-i asigura prosperitatea, înțelepciune care-i lipsește lui Ahàz. Această formă de înțelepciune este o prerogativă divină, așa cum o arată relatarea din Gen 2–3. În contextul paradiziac în care este prezentat, Emanuèl este criteriul acestei înțelepciuni prin exercitarea ei divină, asigurând poporului prosperitate și fericire..
16Căci înainte să știe
să îndepărteze răul și să aleagă binele,
pământul, din cauza căruia tu tremuri
înaintea celor doi regi ai săi#7,16 Este reperul cronologic al evenimentului pentru care nașterea lui Emanuèl este semn: sfârșitul pericolului siro-efraimit. Aici, expresia „a îndepărta răul și a alege binele” trebuie înțeleasă, cu siguranță, în sensul minimal (cf. criteriul de același gen dat în Is 8,4): înainte ca acest copil vestit să ajungă la rațiune, regatele din Damàsc și din Samaría vor fi devastate. Acest lucru se întâmplă efectiv începând din 734 până în 732 î.C., când are loc anexarea regatului din Damàsc și dezmembrarea celui din Samaría., va fi părăsit”.
Vestirea unei invazii
17„Domnul va aduce peste tine,
peste poporul tău
și peste casa tatălui tău
zile cum nu au mai fost
din ziua în care Efraím
s-a despărțit de Iúda,
pe regele Asíriei#7,17 Expresia „regele Asíriei”, adăugată la sfârșitul versetului, constituie glosa datorată unui copist care a înțeles versetul ca pe o amenințare și a voit să precizeze care era instrumentul pedepsei..
18În ziua aceea, Domnul va șuiera muștelor
care sunt la capătul râurilor Egiptului
și albinelor#7,18 Muștele și albinele sunt metafore ce se referă la mulțimea armatelor invadatoare. Albina (uneori simbol al ostilității: cf. Dt 1,44; Ps 118,12) este insecta care face miere (Jud 14,8), și nu viespea pe care Domnul o trimite înaintea poporului pentru ca să-l salveze de dușmani (Ex 23,28; Dt 7,20; Ios 24,12); musca nu este nici tăunul periculos (Ier 46,20), nici roiurile de muște sau de insecte periculoase din plăgile Egiptului (Ex 8,17; Ps 78,44; 105,31 ): este mai degrabă o insectă pusă în legătură cu „Bàal”. care sunt în țara Asíriei;
19Ele vor veni și se vor așeza
în toate văile abrupte,
în crăpăturile stâncilor,
pe toți mărăcinii
și pe toate pajiștile.
20În ziua aceea, Domnul va rade
cu un brici închiriat
de dincolo de Râu,
cu regele Asíriei,
capul și părul#7,20 Tăierea părului era umilirea rezervată prizonierilor. În acest fel, se face aluzie la deportarea iudeilor. de pe picioare.
Chiar și barba o va rade.
21În ziua aceea,
fiecare va crește o vițică și două oi;
22din mulțimea laptelui obținut
va mânca unt:
unt și miere vor mânca
toți cei rămași în țară.
23În ziua aceea, orice loc
unde erau o mie de butuci de vie,
în valoare de o mie de arginți,
va deveni mărăcini și spini.
24Se va veni acolo cu săgeți și arc,
pentru că mărăcini
și spini va fi toată țara.
25Dar pe toți munții
care sunt lucrați#7,25 Lit.: „săpați”. cu săpăliga,
nu se va merge acolo
de teama mărăcinilor și a spinilor,
ci vor deveni pășune pentru boi
și vor fi călcați în picioare de oi”. #6,13 #30,15 #8,12; 51,12-13 #8,10; Ps 33,10 #2Cr 28,23 #2Cr 20,20 #38,22; Jud 6,36-40; Mt 16,1-4 #Dt 6,16 #Gen 16,11; Jud 13,3; Mt 1,23; Lc 1,31 #v. 22 #v. 23-25; 6,12; 17,1-3; 2Rg 15,29; 16,9 #8,7-8 #Dt 1,44 #v. 25; 11,6 #1,9; 6,13 #Ct 8,11 #5,28 #32,13 #5,6; 32,13
Selectat acum:
Isaia 7: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași