Isaia 40
40
II. DEUTERO-ISAÍA
CARTEA MÂNGÂIERII LUI ISRAÉL#40,1 Acest titlu este acordat celei de-a două părți a Cărții lui Isaía, care cuprinde cap. 40-55. Mângâierea e tema principală în cartea lui Deutero-Isaía, un profet anonim de la sfârșitul exilului.
Vestirea eliberării#40,1 Fragmentul care cuprinde v. 1-11 este prolog pentru întregul Deutero-Isaía. Tot fragmentul este străbătut de o bucurie imensă și se bazează pe o concepție înălțătoare despre măreția Domnului, care își conduce poporul.
1„Mângâiați, mângâiați-l#40,1 Repetarea imperativului este o caracteristică literară a lui Deutero-Isaía (cf. Is 43,11; 48,15 etc.) și exprimă intensitatea sentimentului. Mângâierea, mesajul de har și de bucurie, constă în vestirea iertării lui Dumnezeu și a întoarcerii din exilul babilonian.
pe poporul meu!”,
spune Dumnezeul vostru#40,1 Profetul prezintă mesajul divin fără a preciza persoanele cărora le este adresat și nici pe cele care au misiunea să-l transmită. Totul se ascunde în spatele cuvântului spre care se concentrează întreaga atenție..
2„Vorbiți la inimă#40,2 Expresia apare de opt ori în Vechiul Testament (Gen 50,21; Rut 2,13; Os 2,16 etc.). Această chemare nu se adresează numai sentimentului, ci și rațiunii și voinței. Ierusalímului
și spuneți-i că suferința#40,2 Termenul ebraic folosit aici poate să însemne: serviciul militar, munca forțată, starea de neliniște și suferința. Șederea în Babilòn este comparată cu sclavia din Egipt și considerată ca o pedeapsă pentru păcate. lui s-a terminat,
că nelegiuirea sa a fost răscumpărată#40,2 Dumnezeu vestește nu numai că pedeapsa a luat sfârșit, ci și faptul că motivul ei, vinovăția, este îndepărtat.,
pentru că a fost luat din mâna Domnului dublul pentru păcatele sale”.
3Un glas#40,3 Profetul lasă deliberat anonimă și misterioasă această voce care ascultă de porunca din Is 40,2. Evangheliștii (cf. Mt 3,3 și par.; In 1,23), citând acest text după LXX, l-au aplicat lui Ioan Botezătorul, care vestea apropiata venire a lui Mesia. strigă:
„În pustiu pregătiți calea Domnului#40,3 Se presupune că Domnul în persoană abandonează Babilònul și se pune în fruntea ostaticilor care, prin pustiul siro-arab, se întorc spre Palestína. El, care își părăsise locuința de câteva decenii, adică templul din Ierusalím (cf. Ez 10,18-19; 11,22-23; 43,1-9), se întoarce acum acolo.,
îndreptați în loc neumblat
o cale pentru Dumnezeul nostru!
4Orice vale să fie înălțată,
orice munte și orice deal vor fi nivelate,
ce este strâmb va fi îndreptat,
iar ce este colțuros va fi netezit”#40,4 Natura neînsuflețită ia parte la întoarcerea Domnului. Obstacolele care sunt îndepărtate pentru a ușura calea de întoarcere au și semnificație morală: captivii sunt invitați să se pregătească și în interior pentru marea intervenție a lui Dumnezeu..
5Atunci se va descoperi
gloria Domnului#40,5 Cuvântul tradus prin „glorie” înseamnă, la origine, „greutate” (Is 43,4; 47,6). Aici, Dumnezeu va face să se simtă greutatea intervenției sale în eliberarea lui Israèl. Sunt amintite astfel intervențiile miraculoase ale maiestății lui Dumnezeu care mântuiește, petrecute în exodul din Egipt (Ex 14,4), în creația universului (Ps 19,2) și în dedicarea templului de la Ierusalím (Is 8,10-13). Faptele istorice sunt pline de valoare transcendentă: ele îl revelează pe acel Dumnezeu care nu s-a mulțumit să intervină în istoria poporului său o singură dată în trecut, dar continuă să intervină pentru el în prezent.
și toate făpturile#40,5 Lit.: „orice trup”. o vor vedea împreună,
căci gura Domnului a vorbit#40,5 Cuvântul lui Dumnezeu conține în el însuși puterea de a se împlini..
6Un glas zice#40,6 Glasul ceresc substituie teofaniile vocațiilor profetice (Is 6,8-13; Ier 4,1-10; Ez 1–2), indiciul cel mai viu al transcendenței divine. Aici, ca și în celelalte cazuri, profetul cere și obține precizări cu privire la misiunea care îi este încredințată.: «Strigă!»,
dar a răspuns: «Ce să strig?».
Orice făptură este ca iarba
și toată frumusețea ei
este ca floarea câmpului.
7Iarba se usucă, floarea se ofilește,
pentru că Duhul Domnului#40,7 Referință la suflul cald al pustiului care usucă vegetația. Expresia se referă la Duhul Domnului, adică la puterea care duce la ruină colosul babilonian.
suflă peste ele;
cu adevărat, poporul#40,7 Cuvântul ebraic se referă la un grup ai cărui membri sunt rude: fie un popor, fie poporul lui Israèl, fie populația pământului, ca în Is 42,5-6; 44,7; 49,8 și, probabil, 53,8. este ca iarba.
8Iarba se usucă, floarea se ofilește,
dar cuvântul Dumnezeului nostru
rămâne pentru totdeauna.
9Suie-te pe un munte înalt,
mesageră a Siónului#40,9 Este o femeie care aduce informații bune sau chiar cetatea Sionului vestește mesajul fericit suburbiilor înconjurătoare. În Noul Testament, termenul „evanghelie”, care derivă din rădăcina ebraică a cuvântului „mesageră”, va deveni termenul tehnic pentru a indica mesajul creștin al mântuirii.;
ridică-ți cu putere glasul,
mesageră a Ierusalímului;
ridică-l, nu te teme!
Spune cetăților lui Iúda:
«Iată Dumnezeul vostru!».
10Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere
și brațul lui stăpânește!
Iată, răsplata lui este cu el
și faptele sale sunt înaintea lui!
11Ca un păstor își va paște turma#40,11 Tema bunului păstor, enunțată de Ier 23,1-6 și dezvoltată de Ez 34, este reluată de Isus în Noul Testament (Mt 18,12-14 și par.; In 10,11-18).:
cu brațul lui va aduna mieii
și-i va ridica la pieptul său,
iar pe cele care alăptează
le va conduce cu grijă.
Măreția lui Dumnezeu#40,12 Activitatea creatoare și ordonatoare a Domnului demonstrează puterea lui infinită, înțelepciunea, prudența și dreptatea. În Cărțile Sapiențiale, înțelepciunea personificată este asociată cu această lucrare minunată a lui Dumnezeu (cf. Iob 28,3-27; Pr 8,22-31; Sir 1,2-3). La Babilòn, creația lumii și victoriile militare îi erau atribuite zeului Mardùk.
12Cine a măsurat apele în căușul mâinii?
Cine a calculat cerurile cu palma
și cu banița, pulberea pământului?
Cine a cântărit munții cu cântarul
și colinele, cu balanța?
13Cine a orientat Duhul Domnului
și care om l-a învățat ca sfetnic al său?
14Cu cine s-a sfătuit
ca să dobândească pricepere,
să învețe calea judecății,
să-i indice știința
și să-i facă cunoscută calea înțelegerii?
15Iată, neamurile sunt ca o picătură
într-o găleată,
ca un fir de praf pe o balanță
sunt considerate;
iată, insulele#40,15 Reprezintă grupurile umane cele mai îndepărtate, invitate și ele la mântuire. Sunt menționate de opt ori în Is 40–55 și de trei ori în Is 56–66. cântăresc
cât pulberea fină!
16Libánul nu este de ajuns pentru un foc
și animalele lui nu sunt de ajuns
pentru o ardere de tot.
17Toate neamurile sunt nimic înaintea lui,
mai puțin decât nimic
și gol sunt considerate față de el.
18Cu cine voiți să îl asemănați
pe Dumnezeu?
Și cu ce imagine vreți să-l comparați?
19Meșteșugarul toarnă un idol,
aurarul îl acoperă cu aur
și toarnă lănțișoare de argint.
20Cine are puțin de oferit alege
un lemn care nu putrezește,
își caută un meșteșugar înțelept
ca să-i facă un idol care nu se mișcă.
21Oare nu știți? Oare nu ați auzit?
Oare nu vi s-a spus de la început?
Oare nu ați priceput [cine a făcut]
temeliile pământului?
22Cel care locuiește
deasupra rotocolului pământului,
ai cărui locuitori sunt ca lăcustele,
el desfășoară cerurile ca o pânză
și le întinde ca pe un cort de locuit.
23El îi ia pe conducători ca pe nimic
și pe judecătorii pământului
îi face nimicnicie.
24Abia sunt plantați, abia sunt semănați,
abia tulpinile
și-au înfipt rădăcinile în pământ,
că suflă asupra lor și se usucă,
iar furtuna îi poartă ca pleava.
25„Cu cine mă veți asemăna
și cu cine sunt deopotrivă?”,
spune Cel Sfânt.
26Ridicați-vă ochii spre înălțimi!
Cine le-a creat?
El face să iasă, după număr, oștirile lor
și le cheamă pe toate pe nume.
De mulțimea puterii și de mărimea tăriei,
nimeni nu este lipsit.
27De ce spui, Iacób,
și de ce vorbești, Israél:
este calea mea ascunsă de Domnul
și judecata mea, trecută
[cu vederea] de Dumnezeul meu?
28Oare nu știi sau nu ai auzit
că Domnul este Dumnezeu veșnic?
El, care a creat marginile pământului,
nu obosește și nu se ostenește,
iar inteligența lui nu poate fi pătrunsă.
29El dă putere celui ostenit
și înmulțește tăria celui vlăguit.
30Cei tineri obosesc,
iar cei maturi se ostenesc
și se poticnesc,
31dar cei care speră în Domnul
își întăresc#40,31 Lit.: „schimbă”. puterea,
se înalță ca pe aripi de vultur,
aleargă, dar nu ostenesc,
umblă, dar nu obosesc. #Ex 22,3.6.8; Ier 16,18 #Lc 1,76 #1,20; 58,14 #v. 23-24; 51,12; Iac 1,10-11; 1Pt 1,24-25 #1Pt 1,24 #Ps 119,89 #In 12,15 #62,11; Ap 22,12 #Rom 11,34; 1Cor 2,16 #Iob 21,22 #Ps 62,10; Înț 11,22 #44,9-20; Ier 10,1-16; Fap 17,29 #Num 13,33 #Ps 104,2 #Iob 34,18-20 #17,13 #Ps 147,4; Bar 3,34-35 #49,4 #Gen 21,33 #Rom 11,34 #2Sam 1,23; Ps 10,3,5
Selectat acum:
Isaia 40: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași