YouVersion
Pictograma căutare

Osea 9

9
Tristețea exilului
1Nu te înveseli, Israél,
nu te bucura ca neamurile,
pentru că te-ai desfrânat
[îndepărtându-te] de Dumnezeul tău,
ai iubit câștigul desfrânatei#9,1 Bunurile pământului sunt considerate ca plată a prostituției lui Israèl, întrucât poporul le vede ca rezultat al cultului adus lui Bàal (cf. Os 2,7).
pe toate ariile de grâu!#9,1 Circumstanța pentru proclamarea acestui oracol i-a fost oferită profetului de o sărbătoare câmpenească plină de bucurie. Profetul folosește ocazia pentru a vesti necazurile exilului (Os 9,1-6), considerat ca fiind aproape din cauza încăpățânării poporului împotriva profetului (v. 7-9). Pedeapsa este meritată, înainte de toate, din cauza atitudinii generale a poporului îndată ce a pus piciorul în Palestína (v. 10-14); dar, pentru Israèl, păcatul este agravat din cauza schismei politice și religioase concretizate la Ghilgàl (v. 15-17).
2Aria și teascul nu-i vor îndestula#9,2 Lit.: „nu-i va paște”.,
iar mustul îi va înșela#9,2 Lit.: „minți”. Înșelăciunea constă în faptul că vinul îi va face să-și piardă capul (cf. Os 4,11), așa că ei i-l atribuie lui Bàal, în timp ce Yhwh este cel care îl dă (cf. Os 2,10), cel care îl ia înapoi..
3Nu vor locui în țara Domnului#9,3 Este Țara Sfântă (cf. Is 14,2.25; Ier 16,18 etc.). Deși tot pământul este al Domnului (cf. Ex 19,5), Palestína este a lui în chip special pentru că a dat-o ca moștenire poporului său (cf. Gen 12,7; 13,15 etc.).;
Efraím se va întoarce în Egipt
și în Asíria se vor hrăni
cu ceea ce este impur#9,3 Impuritatea mâncărurilor, atât în Asíria, cât și în Egipt, nu derivă din faptul că evreii nu ar putea găsi ceea ce le este permis să mănânce (cf. Lc 11), ci din faptul că oriunde în afară de Palestína stăpânesc idolii care, prin prezența și cultul lor, fac impură orice țară..
4Nu vor mai aduce Domnului vin
ca libație#9,4 Ritualul ebraic nu cunoaște oferte sacre care să constea numai în vin. Totuși, toate arderile de tot presupuneau și libația făcută cu vin (cf. Ex 29,40; Num 15,22).: nu-i va plăcea.
Jertfele lor vor fi pentru ei
ca pâinea celor care jelesc,
toți cei care vor mânca din ea
vor deveni impuri.
Căci pâinea lor va fi pentru sufletul lor
și nu vor intra în casa Domnului.
5Ce veți face în ziua hotărâtă,
în ziua de sărbătoare a Domnului?#9,5 Este sărbătoarea agricolă de toamnă, adică Sărbătoarea Corturilor (cf. Lev 23,34; Ez 45,25), sau poate indica toate solemnitățile calendarului ebraic care încetează odată cu exilul.
6Căci, iată, ei vor pleca
din cauza distrugerii.
Egiptul îi va aduna,
Mémfis#9,6 Lit.: „Mof”. În contrast cu atmosfera din versetul anterior, care vorbește despre adunarea pentru sărbătoare, Mèmfis evocă locul adunării morților (cf. Ier 8,2; 25,33). Deja în timpul lui Osèa, cetatea este renumită pentru piramidele din timpul celei de-a patra dinastii egiptene. îi va îngropa,
urzica va lua în stăpânire
cele plăcute din argintul lor
și mărăcini vor fi în corturile lor.
Persecutarea profetului
7Vin zilele pedepsirii,
vin zilele răsplătirii.
Israél va recunoaște:
profetul este nebun,
cei ai duhului delirează#9,7 Profetul este considerat nebun întrucât revelează concetățenilor săi amenințările din partea Domnului, denunțându-le păcatele. Sunt considerați nebuni fie pentru că poporul și în special conducătorii sunt convinși că îl cunosc pe Domnul (cf. Os 6,1-6), fie pentru că se încred în capacitățile lor politice și în forța lor militară (Os 8,8-10.14).
din cauza multelor nelegiuiri ale tale
și a împotrivirii mari.
8Paznicul lui Efraím
este cu Dumnezeul meu – profetul –
se întinde laț peste toate căile sale
și împotrivire este
în casa Dumnezeului său.
9S-au cufundat în stricăciune,
ca în zilele de la Ghibéea#9,9 Profetul stabilește un raport de egalitate între corupția generației actuale și aceea a crimei de la Ghibèea descrisă în Jud 19–21. Amintirea aceasta i-a venit ușor profetului, întrucât victima acelei crime a fost un levit, slujitor al Domnului. Acum succesori acestuia sunt – în sanctuarul de la Bètel, aproape de Ghibèea – cei mai încăpățânați opozanți ai profetului.;
el își va aminti de nelegiuirea lor
și le va pedepsi păcatele.
Pedepsirea delictului de la Báal-Peór
10L-am găsit pe Israél
ca pe niște struguri în pustiu#9,10 Dincolo de metaforă, imaginea vrea să sublinieze cât de plăcuți i-au fost lui Dumnezeu israeliții în pustiu (cf. Os 13,5; Ier 2,2).,
ca pe cele dintâi roade
ale smochinului,
de la început i-am văzut
pe părinții voștri.
Ei au mers la Báal-Peór#9,10 Episodul relatat în Num 25 are loc în câmpia de la est de Iordàn. Infidelitatea Israèlului s-a manifestat, așadar, chiar la intrarea în Țara Făgăduită și a avut urmări asupra întregii istorii. Bàal-Peòr este desemnat, în alte locuri, cu expresia Bet-Peòr (Dt 3,29; 4,46; 34,6; Ios 13,20), situat la poalele unui munte unde se afla o divinitate păgână. După studiile topografice cele mai recente, se află la cca 20 km est de extremitatea nordică a Mării Moarte. Aici, israeliții s-au dedat riturilor fertilității din Canaan, împreună cu devierile sexuale pe care le presupuneau aceste rituri. Rușinea („Bōšet”) este termenul batjocoritor prin care israeliții au înlocuit numele lui Bàal.
și s-au consacrat spre rușine
și au devenit urâciune
ca iubitul lor.
11Efraím este ca o pasăre,
va zbura gloria lui#9,11 Gloria unui popor este existența sa, independența, bogăția și puterea. Însă cuvântul ebraic ar putea fi tradus și prin „abundență” (cf. Is 17,4) sau „mulțime”, negată Israèlului.:
nu va fi nici naștere,
nici sarcină și nici zămislire#9,11 Este specificată cauza imediată a dispariției „gloriei lui Israèl”: făcând mamele sterile, și națiunea se va sfârși. Întrucât Domnul este cel care decide această soartă, eficacitatea este absolută. Aceasta este cea mai mare pedeapsă (cf. Gen 20,7.18), conținută într-o formulă de imprecație rituală pentru femeia suspectată de infidelitate (cf. Num 5,11-31)..
12Chiar dacă vor crește copii,
îi voi lipsi de oameni.
Ba chiar vai de ei
când mă voi distanța de ei!
13Efraím – după cum am văzut –
era ca Tírul plantat într-un loc plăcut#9,13 Versetul este foarte greu de tradus și, din această cauză, este explicabilă multitudinea de propuneri. Profetul compară Efraím cu Tir, renumit pentru splendoarea și prosperitatea lui (cf. Ez 26–28), și vrea să sublinieze contrastul între prosperitatea actuală și nenorocirea care va veni..
Dar Efraím își duce copiii
înaintea celui care ucide.
14Dă-le, Doamne! Ce să le dau?
Dă-le pântece steril și sâni uscați!
Pedepsirea delictului de la Ghilgál
15Toată răutatea lor este în Ghilgál#9,15 La Ghilgàl s-a reunit poporul pentru a proclama regalitatea (cf. 1Sam 11,14-15) și tot acolo a fost blestemată regalitatea lui Saul (cf. 1Sam 13,7-12; 15,18-33). Această concepție pesimistă despre regalitate se găsește și în Am 4,4; 5,5 și pornește de la faptul că regalitatea îndepărtează și mai mult poporul de concepția vieții simple din pustiu (cf. Os 9,10). Profetul are în vedere aici în primul rând cultele sincretiste care s-au stabilizat în acest loc (cf. 1Rg 15,30; 16,7.13.19.26 etc.).,
pentru că acolo i-am urât.
Din cauza răutății faptelor lor
îi voi alunga din casa mea
și nu-i voi mai iubi:
toate căpeteniile lor sunt neascultătoare.
16Efraím este lovit; rădăcinile sale
s-au uscat și nu vor face rod.
Chiar dacă vor naște, eu voi ucide
ceea ce este prețios din sânul lor.
17Dumnezeul meu îi va respinge,
căci nu l-au ascultat,
și vor fi împrăștiați printre neamuri. #7,8 #Ier 6,17 #10,9; Jud 19–21 #Is 28,4 #Num 25 #Lc 23,29; Iob 3,11-12 #4,15

Selectat acum:

Osea 9: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te