Habacuc 1:12-17

Oare nu ești, Doamne, dintotdeauna Dumnezeul meu, Cel Sfânt care nu moare? Doamne, tu l-ai pus pentru dreptate, ai întemeiat o stâncă pentru răzbunare. Ochii [tăi] sunt prea puri ca să vadă răul și nu pot să privească la chin. Pentru ce te uiți la trădători și taci când cel fărădelege îl înghite pe unul mai drept decât el? Tu-i faci omului ca peștilor mării, ca târâtoarelor care nu au stăpân peste ele. El îi scoate pe toți cu undița, îi trage în plasa sa și îi adună în năvodul său. De aceea se bucură și se înveselește. De aceea aduce jertfă plasei lui și arde tămâie în fața năvodului său. Căci, prin ele, partea lui devine grasă, hrana lui, abundentă. Oare pentru aceasta va goli plasa lui și nu-i va fi milă să ucidă neamuri încontinuu?

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Habacuc 1:12-17