Geneza 32
32
1 55 1/55 A doua zi dimineață, Lában s-a sculat, și-a sărutat fiii și fiicele sale și i-a binecuvântat. Apoi Lában a plecat și s-a întors la locul lui#32,1 Unele traduceri consideră că acest verset încheie paragraful precedent și-l numerotează ca v. 55 al Gen 31.. 2Iacób a plecat pe drumul lui#32,2 LXX adaugă: „Ridicându-și ochii, a văzut oștirea lui Dumnezeu adunată într-o tabără”. și i-au ieșit înainte îngerii lui Dumnezeu#32,2 Expresia mai apare în Gen 28. Semnificația verbului „pāḡaʾ” (= „a întâlni”) poate avea un caracter ostil sau prietenesc. Aici contextul nu implică ostilitate.. 3Când i-a văzut, Iacób a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!”. De aceea a pus locului aceluia numele Mahanáim#32,3 Este un termen la dual, care înseamnă „două tabere”, posibilă referință la: tabăra lui Iacòb și cea a îngerilor; îngerii erau aliniați în două grupe; tabăra lui Iacòb și cea a lui Esàu, despre care va fi vorba în continuare. Mahanàim este localizat la est de Iordàn, pe granița dintre teritoriile lui Manàse și ale lui Gad ( Ios 13,26.30). Pentru o perioadă, a fost capitala lui Ișboșet, fiul lui Saul ( 2Sam 2,8), capitală temporară pentru Davíd după revolta lui Absalòm (2Sam 17,24-27). Mai târziu, Solomòn a făcut din ea un centru districtual ( 1Rg 4,14)..
Iacób se pregătește să-l întâlnească pe Esáu
4Iacób a trimis înaintea sa mesageri la Esáu, fratele său, în țara Seír, în câmpia din Edóm#32,4 Genul literar din Gen 32,4-22 este cel al vizitei diplomatice într-o altă țară, conform proto-colului amoreu-horeu cunoscut din documentele găsite la Mari și la Nuzi. Liga păstorilor din Galaàd, sub conducerea eponimului Iacòb, trebuie să se întoarcă în țara promisă, Canaàn, unde mai locuiește încă Isàac (Gen 32,9), dar trebuie să treacă torentul Iabòc, hotarul dintre Galaàd și liga vânătorilor din TransIordània, condusă de eponimul Esàu. Sunt necesare toate formalitățile cerute de diplomația timpului. Structura textului este foarte îngrijită: a) v. 4-6: trimiterea mesagerilor la Esàu; b) v. 7-9: întoarcerea mesagerilor și împărțirea caravanei în două grupe; c) v. 10-13: rugăciunea lui Iacòb; b’) v. 14-16: darurile pentru Esàu; a’) v. 17-22: trimiterea mesagerilor cu daruri., 5și le-a poruncit, zicând: „Așa să spuneți domnului meu Esáu: «Așa vorbește servitorul tău Iacób: ‹Am locuit ca străin împreună cu Lában și am rămas la el până acum; 6am boi, măgari, oi, servitori și servitoare și trimit să facă cunoscut domnului meu ca să afle har în ochii tăi› »”#32,6 Accentul pus pe bogățiile dobândite în Hàran nu vrea să fie motiv de intimidare pentru fratele său, ci o cerere pentru primire pașnică. Formularul acestei solii se regăsește în scrisorile unui vasal către marele rege din arhivele de la Mari și de la Tell el-Amarna..
7Mesagerii s-au întors la Iacób și au zis: „Am fost la fratele tău, Esáu; și el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni”.
8Iacób s-a temut foarte mult și l-a apucat groaza. A împărțit poporul care era cu el, turmele, cirezile și cămilele în două tabere 9și a zis: „Dacă vine Esáu împotriva uneia din tabere și o lovește, să scape tabăra care va rămâne!”#32,9 Depășind frica, Iacòb face o mișcare de tactică militară. Împărțirea caravanei are scopul de a evita ca totul să fie atacat și înfrânt dintr-o dată. Dar este posibil să se vadă aici și o ețiologie geografică. Râul Iabòc împărțea regiunea Galaàd în două zone: la nord erau așezate triburile care se recunoșteau ca fii ai Rahèlei, iar la sud, cele care se recunoșteau ca fii ai Leei.. 10Iacób a zis: „Dumnezeule al tatălui meu Abrahám și Dumnezeule al tatălui meu Isáac, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în țara ta și la rudele tale și eu îți voi face bine!»! 11Sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru tot adevărul pe care le-ai făcut cu servitorul tău; am trecut Iordánul acesta numai cu un toiag, iar acum am devenit două tabere. 12Salvează-mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esáu! Căci mi-e frică să nu vină și să ne lovească pe mine, pe mamă și pe copii. 13Chiar tu ai zis: «Îți voi face bine și voi înmulți descendența ta ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra»”#32,13 Este un model de rugăciune Israèlită formată din: invocație, laudă, mărturisirea vinei și rugăciune de cerere (cf. Esd 9; Neh 9; Dan 3,26-45; 9,4-19; Tob 3,2-6). Plasată în inima povestirii, rugăciunea are rolul de cheie de interpretare pentru tot ciclul lui Iacòb. Acțiunile încurcate ale oamenilor devin epifanie a lui Dumnezeu și teatru al acțiunii lui salvifice. Pe drumul de întoarcere, înainte de a-l întâlni pe fratele său, Iacòb se purifică căutând chipul lui Dumnezeu.. 14Iacób a petrecut acolo [noaptea] aceea.
A luat din ce avea la îndemână un dar pentru Esáu, fratele său: 15două sute de capre și douăzeci de țapi, două sute de oi și douăzeci de berbeci, 16treizeci de cămile care alăptau cu puii lor, patruzeci de vaci și zece tauri, douăzeci de măgărițe și zece măgari. 17Le-a dat pe mâna servitorilor săi turmă cu turmă, fiecăruia în parte, și le-a zis servitorilor săi: „Treceți înaintea mea și lăsați o depărtare între turme!”. 18A poruncit celui dintâi, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esáu și te va întreba: «Al cui ești? Unde te duci? Și ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?», 19să spui: «Ale servitorului tău Iacób; ele sunt un dar trimis domnului meu Esáu; iată, vine și el în urma noastră!»”. 20A dat aceeași poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea și tuturor care mergeau în urma turmelor, zicând: „Așa să-i vorbiți lui Esáu când îl veți întâlni! 21Să spuneți de asemenea: «Iată, servitorul tău Iacób vine după noi!»”. Căci își zicea: „Îl voi îmblânzi#32,21 Lit.: „îi voi acoperi fața”. În acadiană, expresia „kuppùru pane” înseamnă „a șterge fața”, cu sensul de „a îndepărta mânia de pe chipul cuiva”. cu darul care merge înaintea mea; după aceea, voi vedea fața lui și poate își va ridica fața”. 22Și a lăsat să meargă darul înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
Lupta lui Iacób cu Dumnezeu la Iabóc#32,23 Relatarea se prezintă destul de obscură, din cauza fuzionării a două texte de origine diferită. Este vorba de o luptă fizică, corp la corp cu Dumnezeu, luptă în care Iacòb părea la început că este învingător. Când recunoaște caracterul supranatural al adversarului său, îl forțează pe acesta să-l binecuvânteze. Textul evită numele Domnului, și agresorul necunoscut refuză să-și rostească numele. Autorul folosește această istorisire veche pentru a explica numele de „Penuèl” prin „Pᵊnîʾēl”, „fața lui Dumnezeu”, și pentru a da o origine numelui de Israèl. În timp ce se luptă cu Dumnezeu, patriarhul îi forțează mâna pentru a obține o binecuvântare care îl va obliga pe Dumnezeu față de toți cei care vor purta de acum înainte numele de Israèl. Astfel, scena a devenit imagine a luptei spirituale și a eficacității unei rugăciuni insistente.
23El s-a ridicat [în timpul nopții], le-a luat pe cele două femei ale sale, pe cele două servitoare ale sale și pe cei unsprezece copii ai săi și a trecut prin vadul Iabóc#32,23 Râul se află în partea de est a Canaànului, curge prin canioane și se varsă în Iordàn la 40 km nord de Marea Moartă. Era granița cu amoreii. Are o lungime de peste 80 km. Actualmente, Wàdy Zèrka.. 24I-a luat și i-a trecut râul; și a trecut [dincolo] ceea ce avea. 25Iacób a rămas singur și un om#32,25 Cel care îl atacă pe Iacòb este identificat simplu cu un „om” („ʾîš”). Iacòb îl va identifica mai târziu cu Elohim, Dumnezeu (v. 31), iar Os 12,5 îl identifică cu un înger („malʾaḵ”). Folosirea termenului „ʾîš” de către narator este o altă ilustrare a incapacității muritorilor de a-și da seama de divinitatea sau caracterul supranatural al vizitatorului până când acesta săvârșește o minune. Ideea este prezentă în Gen 18–19 cu cei trei vizitatori ai lui Abrahàm; în Jud 6, unde îngerul Domnului apare sub un stejar în dialog cu Ghedeòn; în Jud 13, unde Manòah și soția lui îl iau pe îngerul lui Dumnezeu drept un om al lui Dumnezeu. În Vechiul Testament sunt și alte situații în care ființe supranaturale iau forma umană. Textele profane vorbeau despre divinități ale râurilor de hotar. Tradiția rabinică vorbește despre demonul protector al lui Esàu. s-a luptat cu el până la ivirea zorilor. 26Văzând că nu-l poate învinge, i-a atins încheIetùra coapsei și încheIetùra coapsei lui Iacób s-a dislocat în timp ce se lupta cu el#32,26 Verbul „ʾāḇaq” sugerează praful („ʾāḇāq”) care se ridică în timpul luptei. În această luptă se află experiența paradoxală a credinței trăită de secole de Israèl: un învingător care plânge și imploră harul. Cf. Os 12,1 șu, Ier 20,8 șu.. 27El i-a zis: „Lasă-mă să plec, că s-au ivit zorile!”. [Iacób] i-a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci dacă nu mă vei binecuvânta”. 28[Acela] l-a întrebat: „Care este numele tău?”. El a zis: „Iacób”. 29I-a zis: „Nu vei mai fi chemat cu numele „Iacób”, ci cu „Israél”, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai biruit”#32,29 Lit.: „ai putut”. Întotdeauna, în Biblie, schimbarea numelui este voită de un superior cu referință la un inferior al său, deseori pentru ca acesta să-i recunoască superioritatea și uneori ca o dorință de binecuvântare pentru viitorul fericit al inferiorului. Schimbarea numelui înseamnă și o transformare spirituală. Aici, pentru a nota că Iacòb a repurtat o victorie asupra celui care îi impune numele, patriarhul nu se va mai numi Iacòb sau „înșelător al oamenilor”, ci Israèl, pentru că a luptat împotriva lui Dumnezeu și a ieșit biruitor. Probabil că această schimbare a numelui a avut loc la Bètel (Gen 35,10) sau Síhem (Gen 33,20); astfel, v. 29 pare aici o adăugire. Numele Israèl se poate traduce ca un cohortativ: „Dumnezeu să se arate puternic, Dumnezeu se luptă, Dumnezeu poruncește, Dumnezeu domnește, Dumnezeu judecă!”.. 30Iacób l-a întrebat și a zis: „Spune-mi, te rog, numele tău!”. El i-a răspuns: „De ce întrebi tu de numele meu?#32,30 Unele versiuni adaugă: „el e minunat”.”. Și l-a binecuvântat acolo#32,30 A-și da numele înseamnă a se preda. Dumnezeu refuză să-i răspundă lui Iacòb pentru a păstra misterul cu privire la el, dar îi acordă lui Iacòb binecuvântarea pentru care a luptat toată viața..
31Iacób i-a dat locului numele de „Peniél”#32,31 Relatarea se încheie cu două ețiologii. Prima se referă la toponimul și la sanctuarul de la Penuèl (în ebr. „Peniel”, Gen 32,31 și „Penuèl”, Gen 32,32). Numele este interpretat: „chipul, fața lui Dumnezeu” (cf. Jud 8,8; 1Rg 12,25). Localitatea este întâlnită pe timpul lui Ghedeòn ( Jud 8,9.17) și este fortificată de Ieroboàm I ( 1Rg 12,25). Tema feței a fost deja pusă în lumină în Gen 32,4-22. Acum, întrucât Iacòb, deși l-a văzut pe Dumnezeu față către față și nu a murit, va putea să vadă și chipul fratelui său într-un alt mod (cf. Gen 33,10)., căci [zicea]: „L-am văzut pe Dumnezeu față către față și sufletul meu s-a salvat”#32,31 Chiar dacă l-a înfruntat pe Dumnezeu, Iacòb a rămas în viață (cf. Ex 33,20-23). Expresia „față către față” nu trebuie înțeleasă literalmente, ca o percepție vizuală, ci mai curând ca o întâlnire directă, nemediată, arătând caracterul unei manifestări a prezenței. Descrie o întâlnire de la persoană la persoană, fără ajutorul unui intermediar..
32Soarele răsărise deasupră-i când trecuse de Penuèl, iar el șchiopăta din cauza coapsei. 33De aceea, fiii lui Israél nu mănâncă până în ziua de astăzi nervul de la încheIetùra coapsei; căci acela l-a atins pe Iacób la încheIetùra șoldului, la nervul coapsei#32,33 Iacòb iese din noaptea aceasta de la râul Iabòc binecuvântat, dar rănit. Lupta corp la corp cu Dumnezeu l-a atins în trupul său, în forța sa virilă, așa cum sugerează ultima frază din verset.. #24,60 #33,1 #2Sam 7,18 #Ps 31,2-3; 59,2.10 #28,14 #21,29-30; 1Sam 25,18-19 #Os 12,4-5; Lc 22,44; 2Cor 12,7-10 #Dt 3,16 #35,10 #Ex 3,13-14; Jud 13,17-18 #Is 6,5
Selectat acum:
Geneza 32: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași