Ezechiel 35
35
Împotriva munților din Edóm
1Cuvântul Domnului a fost către mine: 2„Fiul omului, îndreaptă-ți fața către muntele Seír și profețește împotriva lui! 3Spune-i: așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, eu sunt împotriva ta, munte Seír! Îmi voi întinde mâna asupra ta și te voi da devastării și pustiirii. 4Voi preface cetățile tale într-o ruină și tu vei fi devastat. Și vei cunoaște că eu sunt Domnul. 5Pentru că ai avut o dușmănie veșnică și i-ai împins pe fiii lui Israél spre sabie#35,5 Lit.: „spre mâinile sabiei”. în timpul dezastrului și în timpul nelegiuirii de la sfârșit#35,5 Adică momentul în care Ierusalímul a căzut în mâinile babilonienilor (587 î.C.), păcatul revoltei israeliților ajungând la capăt. Seír a profitat de căderea Israèlului și a organizat expediții militare pe teritoriul său., 6de aceea, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – te voi face să fii spre sânge și sângele te va urmări. Pentru că nu ai urât sângele, sângele te va urmări pe tine. 7Voi da muntele Seír devastării și pustiirii și voi nimici#35,7 Lit.: „voi tăia”. din el pe cel care trece și pe cel care se întoarce. 8Voi umple munții săi cu cei străpunși ai lui; pe colinele tale, în văile și pe pantele tale vor cădea cei străpunși de sabie. 9Te voi pune să devii o devastare veșnică și cetățile tale nu vor mai fi locuite. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul.
10Pentru că ai zis: ‹Cele două neamuri și cele două țări#35,10 Sunt indicate teritoriile celor două regate, Iùda și Israèl. vor fi ale mele și le voi lua în stăpânire, chiar dacă Domnul este acolo#35,10 Întrucât Dumnezeu este prezent în țara pe care el o locuiește (cf. Ez 48,35), țara îi aparține lui (cf. Ez 36,5; Ier 2,7; 16,18; Il 1,6; 4,2).›, 11de aceea, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – voi face după mânia ta și după gelozia ta#35,11 Înainte de căderea Ierusalímului, gelozia însemna ostilitatea lui Dumnezeu față de Israèlul păcătos; acum, această gelozie se referă la ostilitatea pe care Dumnezeu o îndreaptă spre cei care persecută Israèlul (cf. Ez 36,5-7; 38,18-19); ajunge să sugereze mila îndurătoare pe care Dumnezeu o are față de poporul său umilit. pe care le-ai avut#35,11 Lit.: „ai făcut, ai acționat”. când tu i-ai urât pe ei. Și mă voi face cunoscut printre ei când te voi judeca. 12Vei cunoaște că eu, Domnul, am auzit toate blasfemiile tale pe care le-ai rostit împotriva munților lui Israél, zicând: ‹Au fost devastați și ne-au fost dați nouă spre hrană›. 13V-ați mărit împotriva mea cu gura voastră și ați înmulțit cuvintele voastre împotriva mea. Eu am auzit»”. 14Așa spune Domnul Dumnezeu: „Când toată țara se va bucura, te voi face să fii devastat. 15Cum te-ai bucurat de moștenirea casei lui Israél când a fost devastată, așa îți voi face ție. Vei fi devastat, munte Seír și întregule Edóm. Toți vor cunoaște că eu sunt Domnul”. #25,12-14: #Ier 49,7-22; Abd 1-21 #Am 1,11 #Ps 94,9
Selectat acum:
Ezechiel 35: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași