Exodul 18
18
Vizita lui Iétro la Moise
1Iétro, preotul din Madián, socrul lui Moise, a auzit tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise#18,1 LXX omite: „pentru Moise”. și pentru Israél, poporul său: că Domnul îl scosese pe Israél din Egipt. 2Iétro, socrul lui Moise, a luat-o pe Sefóra, soția lui Moise, după ce fusese trimisă acasă#18,2 După un text iahvist (Ex 4,19-20a), Moise și-ar fi luat familia cu el atunci când a părăsit Madiàn, în timp ce după un text elohist (Ex 4,18.20b-23), ar fi plecat singur. Informația despre trimiterea Seforei este un adaos redacțional care încearcă să armonizeze aceste diferențe. LXX are: „pe care o lăsase”.. 3I-a luat și pe cei doi fii ai ei, dintre care unul se numea Gherșóm, căci spusese: „Străin am fost într-o țară străină”, 4iar celălalt se numea Eliezér#18,4 Înseamnă: „Dumnezeul meu este ajutor”., căci „Dumnezeul tatălui meu mi-a venit în ajutor și m-a scăpat de sabia lui Faraón#18,4 LXX are: „de mâna lui Faraòn”.”. 5Iétro, socrul lui Moise, a venit cu fiii acestuia și cu soția lui la Moise în pustiu, acolo unde își așezase tăbăra, la muntele lui Dumnezeu. 6I-a trimis vorbă lui Moise: „Eu, socrul tău Iétro, vin la tine cu soția ta și cu cei doi fii ai ei care sunt cu ea”. 7Moise a ieșit să-l întâmpine pe socrul său, s-a plecat înaintea lui și l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cort. 8Moise i-a povestit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraón și împotriva Egiptului de dragul lui Israél, toate necazurile care i-au ajuns pe drum și cum i-a eliberat Domnul#18,8 LXX adaugă: „din mâna lui Faraòn și din mâna egiptenilor”.. 9S-a bucurat Iétro pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israél eliberându-l din mâna egipténilor#18,9 LXX adaugă: „și din mâna lui Faraòn”.. 10Iétro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a eliberat din mâna egipténilor și din mâna lui Faraón, el, care a eliberat#18,10 LXX are: „l-a eliberat pe poporul său”. poporul din mâna egipténilor#18,10 LXX omite: „el, care a eliberat poporul din mâna egiptenilor”.! 11Acum știu că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii#18,11 LXX continuă: „pentru că i-a smerit”.; asta s-a arătat când [egipténii] s-au purtat cu aroganță împotriva alor săi”.
12Iétro, socrul lui Moise, a adus o ardere de tot și sacrificii lui Dumnezeu#18,12 Între Madiàn și Israèl, la începuturi, nu au existat numai legături familiale (căsătoria lui Moise), ci și afinități religioase: cf. Num 10,29-32.. Aaròn și toți bătrânii lui Israél au venit să stea la masă#18,12 Lit.: „să mănânce pâine”. cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.
Instituirea judecătorilor#18,13 Această măsură presupune un popor deja numeros și sedentarizat (cf. v. 23) și îi atribuie lui Moise o descentralizare a puterii judiciare care a avut loc cu siguranță mai târziu. Faptul că această măsură este atribuită intervenției lui Ietro dă mărturie despre o influență Madiànită cu privire la organizarea primară a poporului.
13A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul; poporul a stat înaintea lui Moise de dimineață până seara. 14Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor și a zis: „Ce faci tu cu poporul? De ce șezi tu singur și tot poporul stă înaintea ta de dimineață până seara?”. 15Moise i-a răspuns socrului său: „Pentru că poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu#18,15 LXX are: „să ceară judecată de la Dumnezeu”.. 16Când se iscă vreo pricină între ei, vin la mine; eu judec între unul și altul și le fac cunoscute hotărârile lui Dumnezeu și legile lui”. 17Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. 18Vă veți epuiza#18,18 LXX are: „grabnic vei pieri, neputând răbda nici tu, nici poporul care se află cu tine”. și tu, și poporul acesta care este cu tine; pentru că lucrarea este prea grea pentru tine și nu o vei putea face singur. 19Acum, ascultă glasul meu; îți voi da un sfat și Dumnezeu să fie cu tine! Stai tu, pentru popor, înaintea lui Dumnezeu și du tu nevoile lor înaintea lui Dumnezeu! 20Învață-i hotărârile și legile și fă-le cunoscută calea pe care trebuie să umble și lucrurile pe care trebuie să le facă!”. 21Alege din tot poporul oameni destoinici#18,21 Sau „viteji, bogați”., temători de Dumnezeu, oameni de încredere, care urăsc lăcomia! Pune-i căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece! 22Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile mici să le judece ei înșiși! Astfel îți vei ușura povara, căci o vor purta și ei împreună cu tine. 23Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa#18,23 LXX are: „Dumnezeu te va întări și vei putea răbda”., vei putea face față lucrurilor și tot poporul acesta va ajunge în pace la locul lui”.
24Moise a ascultat cuvântul socrului său și a făcut tot ce i-a spus el. 25Moise a ales oameni destoinici din tot Israélul și i-a pus capi peste popor: căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. 26Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înșiși. 27Apoi Moise i-a dat drumul socrului său, iar el s-a dus în țara lui. #Fap 7,29 #2,22 #Num 10,29-32
Selectat acum:
Exodul 18: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași