Qohelet 3
3
Orice lucru, la timpul lui#3,0 Legile care se referă la natură îi permit uneori omului să cunoască timpurile, cum ar fi cel care privește mișcarea soarelui, alteori îi permit numai să ghicească un ritm care se produce în anumite limite, ca de exemplu în cazul vântului și al apei, care se mișcă în limite precise, dar nu se poate stabili cum și când, pentru că nimeni nu știe când pornește vântul și nici când vine ploaia. Momentele omului sunt asemănătoare cu acest al doilea tip de legi care se referă la natură: omul nu știe când se va găsi în fiecare dintre momentele indicate; dimpotrivă, intervine o limitare în plus și nici măcar nu știe dacă va putea să treacă prin ele. După cum legea naturii, cu imobilitatea ei veșnică, este o probă a existenței lui Dumnezeu, tot la fel, pentru Qohelèt, alternanța timpurilor care cad asupra omului, fără ca el să poată face nimic, presupune intervenția lui Dumnezeu în determinarea succesiunii acestor timpuri.
1Pentru toate există o vreme
și un timp, pentru toate cele plăcute
sub ceruri.
2Este un timp pentru a se naște
și un timp pentru a muri#3,2 Jumătate dintre ocupațiile omului sunt triste, jumătate dintre actele sale sunt de durere. Moartea și-a pus deja amprenta pe viață. Aici este o înșiruire de fapte (v. 1-8) fără niciun alt scop (v. 9-13) decât moartea, care, la rândul ei, nu are niciun sens (v. 14-22).;
un timp pentru a planta și un timp
pentru a smulge ce s-a plantat;
3un timp pentru a ucide
și un timp pentru a vindeca;
un timp pentru a dărâma și un timp
pentru a construi;
4un timp pentru a plânge
și un timp pentru a râde;
un timp pentru a geme
și un timp pentru a dansa;
5un timp pentru a arunca pietre
și un timp pentru a aduna pietre;
un timp pentru a îmbrățișa
și un timp pentru a se îndepărta
de îmbrățișare;
6un timp pentru a căuta
și un timp pentru a pierde#3,6 Fericirea și nefericirea în lucruri fac parte din legile vieții și nu depind de om, nici de capacitățile lui: cursa nu este câștigată de cel care este mai rapid (cf. Qoh 9,11).,
un timp pentru a păstra
și un timp pentru a arunca;
7un timp pentru a rupe
și un timp pentru a coase;
un timp pentru a tăcea
și un timp pentru a vorbi.
8un timp pentru a iubi
și un timp pentru a urî;
un timp pentru luptă
și un timp pentru pace.
Dumnezeu vrea să fie temut
9Ce folos are cel care lucrează din tot ceea ce trudește el? 10Am văzut îndeletnicirea pe care Dumnezeu le-a dat-o fiilor oamenilor ca să se ocupe#3,10 Lit.: „ca să se umilească” sau „ca să răspundă”. cu ea. 11Toate le-a făcut frumoase la timpul lor, ba chiar a pus veșnicia în inima [omului]#3,11 Literal, „ʿōlām”, termen care indică timpul în toată extensiunea lui, iar în ebraica mișnaică, veșnicia și cosmosul. Probabil, în Qohelèt, termenul înseamnă deja veșnicie, dar și chiar dacă înseamnă suma timpurilor, nu schimbă semnificația frazei; chiar dacă ar fi vorba de veșnic sau de veșnicie, ca dilatare infinită a timpului, învățătura lui Qohelèt nu se schimbă. Viziunea omului este doar iluzorie; nu revelează sensul vieții., chiar dacă omul nu poate să afle lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu de la început și până la sfârșit.
12Am recunoscut că nu este bine în ele decât să se bucure și să facă binele în viața lor. 13Și omul care mănâncă și bea și vede ceea ce este bun în toată truda lui, și aceasta este darul lui Dumnezeu.
14Am cunoscut că tot ceea ce face Dumnezeu este pentru totdeauna: nu este nimic de adăugat la el și nimic de scos din el. Dumnezeu a făcut pentru ca să se teamă de el#3,14 Lit.: „dinaintea lui”. Este soluția originală a lui Qohelèt. Profeția vorbește despre pedepsele care l-au lovit și-l vor lovi pe Israèl, cu rol de a-l readuce la adorarea adevăratului Dumnezeu. Clară, în acest sens, este predica lui Ezechièl, care deseori, la sfârșitul oracolelor care prevăd nenorociri asupra lui Israèl, spune: „Și astfel vor ști că eu sunt Domnul”. Evenimentele istorice ale viitorului vor avea funcția, conform profeției, de a face ca Israèlul să recunoască faptul că Yhwh este Dumnezeu; prin nenorocire, adică în teamă, Israèlul îl va cunoaște pe Dumnezeu..
15Ceea ce s-a făcut s-a făcut deja și ceea ce a fost a fost deja. Dumnezeu caută ceea ce s-a urmărit#3,15 Faptul că acțiunile omului nu pot să iasă din limitele lor slujește pentru a demonstra imposibilitatea de a adăuga ceva la ceea ce Dumnezeu a făcut și, pe de altă parte, pe planul realului, este consecința legilor înseși ale naturii..
16Am mai văzut sub soare că în locul judecății era nelegiuirea și în locul dreptății era vinovăția#3,16 Este problema tuturor problemelor: lipsa principiului retribuției, care să guverneze alternarea momentelor prin care trece omul; lipsa de corespondență între sfera valorilor și sfera realului creează în om sensul absurdului..
17Mi-am zis în inimă:
„Dumnezeu îi va judeca pe cel
drept și pe cel vinovat,
căci este un timp pentru
ceea ce este plăcut
și pentru tot
ceea ce este făcut acolo#3,17 Este greu de înțeles semnificația adverbului „acolo”. Unii ar vrea să înțeleagă aici că termenul „šām” (= „acolo”) ar vrea să indice realitatea de dincolo de mormânt. Din nefericire, această semnificație a termenului în ebraică nu se mai întâlnește altundeva.”.
18Am zis în inimă:
„Din cauza fiilor oamenilor,
ca Dumnezeu să-i încerce și să vadă
că nu sunt decât animale#3,18 În ebraică, comparația se termină cu expresia „ei pentru ei”, formularea fiind obscură. Totuși, comparația cu animalele nu vrea să sugereze răutatea, ci imposibilitatea de a fugi de moarte.”.
19Soarta omului și soarta animalului
este aceeași soartă;
cum moare unul, așa moare
și celălat:
este aceeași suflare pentru toți
și omul nu are niciun avantaj
față de animale,
căci totul este deșertăciune.
20Toate merg spre un singur loc#3,20 Eufemism pentru locuința morților (cf. Qoh 6,6). În feniciană, acest cuvânt înseamnă „mormânt”.:
toate sunt din țărână,
toate se întorc în țărână.
21Cine cunoaște suflarea
fiilor oamenilor?
Oare urcă spre înălțimi?
Sau suflarea animalelor, oare coboară
ea spre adâncul pământului?#3,21 Acest dubiu, notat în treacăt, este suficient pentru a da morții toată greutatea și teroarea ei. Ultimul cuvânt al cărții este de un pesimism mai puțin radical: viața omului se întoarce la Dumnezeu, cel care i-a dat-o (Qoh 12,7).
22Am văzut că nu este nimic mai bun
pentru om
decât să se bucure de ceea ce face:
aceasta este partea lui.
Căci cine-l va duce să vadă
ceea ce va fi după el?#3,22 Moartea este limita tuturor limitelor. În contact cu ea, omul ia, într-adevăr, conștiință de raportul său adevărat cu creația și cu Dumnezeu. #3,17; 8,6 #1,13 #Sir 39,16 #6,12; 7,14; 8,17; 11,5; Ps 139,17; Sir 11,4; 18,6; Rom 11,33 #2,24; 5,17-18; 1Rg 4,20 #Ps 33,11 #Sir 18,6; 42,21 #5,6; 12,13 #1,9 #4,1; 5,7 #11,9; 12,14 #3,1 #Ps 49,13.21 #Gen 2,7; 3,19; Ps 104,29; Iob 34,15; Sir 16,30; 17,1 #2,24 #6,12; 8,7; 10,14
Selectat acum:
Qohelet 3: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași