Qohelet 2:1-11

Mi-am spus inimii: „Hai, vreau să gust veselia și să văd bunăstarea!”. Dar și aceasta este deșertăciune. Am spus râsului: „Prostie!” și veseliei: „Ce poate face aceasta?”. Am decis în inima mea să-mi dau trupul vinului și inima să fie călăuzită cu înțelepciune, ca să fie prinsă de nebunie până când voi putea vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în timpul zilelor vieții lor. Am făcut lucrări mari: mi-am construit case și am plantat pentru mine. Mi-am făcut grădini și livezi și am plantat în ele pomi pentru tot felul de fructe. Mi-am făcut cisterne de apă ca să ud pădurea unde cresc pomii. Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut copii de casă; ba chiar am avut turme de vite și de oi mai multe decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím. Mi-am adunat argint și aur și proprietăți de regi și de provincii. Mi-am procurat cântăreți și cântărețe – deliciul fiilor oamenilor – și multe concubine. Am devenit cel mai mare față de toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím și înțelepciunea mea stătea înaintea mea. Tot ce mi-au cerut ochii nu am ascuns de la ei; nu i-am refuzat inimii mele nicio veselie și inima mea s-a bucurat de toată truda mea, căci aceasta este partea mea din tot chinul meu. Mi-am întors fața către toate lucrările pe care le-a făcut mâna mea și la toată truda prin care m-am trudit să le fac. Iată, toate sunt deșertăciune și goană după vânt și nu este niciun folos sub soare.