1 Corinteni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Sfântul Paul a întemeiat comunitatea din Corint în anul 51 și a rămas un an și jumătate acolo, apoi s-a întors la Ierusalím. Între timp, au apărut o serie de probleme în comunitatea corintenilor la care Apostolul răspunde prin mai multe scrisori (se consideră că ar fi fost în total 4), din care au rămas doar două.
După un schimb de scrisori cu corintenii și mai ales după informațiile primite de la „cei din casa Clòei” (1,11), Apostolul află că în comunitate sunt probleme grave: un caz de incest (5,1-13); procesele dintre frați la tribunalul păgânilor (6,1-11) și prostituția (6,12-20). După ce dezbate aceste probleme, răspunde întrebărilor concrete puse în scrisori de corinteni: căsătoria și celibatul (7,1-40), carnea jertfită idolilor și participarea la viața socială a cetății (8,1–11,1), participarea la adunările creștine (11,2–14,39), învierea morților (15,1-58) etc.
Comunitatea creștină din Corínt era alcătuită în mare parte din greci. Era o comunitate vie și ferventă, dar expusă influenței ambientului: moravuri decăzute specifice unui port cosmopolit, rivalitate și certuri, influențe culturale sincretiste și idei filozofice păgâne, politeismul și religia misterelor cu dezordini ce puteau apărea și în adunările creștine (manifestări extatice și pretinse inspirații urmate de discursuri fără sens practicate de femei, ca și moravurile ușoare).
Scrisoarea este trimisă din Èfes (16,8) la începutul celei de-a treia călătorii misionare, probabil în primăvara anului 56, dacă nu chiar 55.
Teologia.
Spre deosebire de Scrisoarea către Romani, aceasta nu conține probleme tipic intelectualiste, ci o teologie aplicată la viața concretă. Corintenii sunt obișnuiți să formeze mici grupări religioase care au în frunte un conducător. Această tendință se observă și în Biserica lor: unii fac referință la Paul, alții, la Apòllo etc. Sfântul Paul proclamă adevărata înțelepciune și arată că edificarea comunității presupune rolul de cultivator și constructor al lui Dumnezeu însuși (1Cor 1,1–4,21). La o altă tendință a corintenilor de a se considera inspirați și plini de înțelepciune, sfântul Paul precizează care este adevărata cunoaștere: înțelepciunea lui Dumnezeu este rodul acțiunii Duhului Sfânt care, prin carisme, daruri adevărate ale harului, și nu manifestări excepționale, permite comuniunea de viață cu Cristos în cadrul comunității de credință. Arătând că rolul femeii în adunarea liturgică nu este acela de a se etala după modelul preoteselor din cultele păgâne, Apostolul recomandă o atitudine de ascultare plină de evlavie în Biserică – templul cel nou – care este trupul lui Cristos. Continuând această temă a trupului lui Cristos, în care fiecare își are rolul propriu, sfântul Paul prezintă exigențele evanghelice pentru bărbat și pentru femeie atât în viața de căsătorie, cât și în starea de văduvie, de singurătate și de feciorie, afirmând cu tărie, într-un mediu cultural grecesc pentru care trupul nu era considerat subiect al actului religios: „Preamăriți-l pe Dumnezeu în trupul vostru!” (6,20).
Creștinul are de înfruntat mereu ispita idolatriei ca ideologie și organizare a vieții. Pentru a rezista, el nu trebuie să trăiască izolat, ci în comunitatea care se realizează cel mai bine în adunarea euharistică. Această adunare devine rodnică prin caritatea arătată Bisericilor mai sărace.
Structura.
După salutul adresat destinatarilor și o rugăciune de mulțumire pentru darul credinței (1,1-9), Apostolul tratează diferite probleme din Biserică (1,10–6,20). Rezolvă unele dubii ale corintenilor cu privire la diferitele situații din viața Bisericii (7,1–15,58). În încheiere, sfântul Paul dă instrucțiuni cu privire la colecta pentru Ierusalím, își prezintă proiectul activității misionare și face o serie de recomandări (16,1-24).
I. INTRODUCERE (1,1-9)
II. DEZORDINI ÎN BISERICA DIN CORÍNT (1,10–6,20):
diviziuni în comunitate (1,10–4,21);
dezordini morale (5,1–6,20).
III. RĂSPUNSURI LA PROBLEMELE CORINTENILOR (7,1–15,58):
căsătoria și celibatul (7,1-10);
carnea jertfită idolilor (8,1–11,1);
comportamentul în cultul public (11,2–14,40);
realitatea învierii (15,1-58).
IV. CONCLUZIE (16,1-24).
Selectat acum:
1 Corinteni INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași