Naomi-a spus: „Cumnata ta,
S-a-ntors acasă. Nu mai sta
Nici tu, ci du-te, la ai tăi!
Vezi? Orpa s-a dus la ai săi,
La dumnezeii ce-i avea!
Deci fă și tu, asemenea!”
Rut a răspuns: „‘Geaba vorbești
Și stărui, căci nu reușești
Ca să mă-ndepărtezi, pe mine!
Eu vreau ca să rămân cu tine!
Unde vei merge, te urmez,
Unde vei sta, și eu m-așez!
Poporul tău va fi și-al meu,
Iar Cel ce-ți este Dumnezeu,
Și mie Domn are să-mi fie!
Acolo unde o să-ți vie
Moartea – unde te-or îngropa –
Mormânt, și eu îmi voi săpa!
Să-mi facă Domnul, ce dorește:
De tine, nu mă despărțește
Nimeni, doar moartea va putea!”
Naomi-atunci, privind la ea,
A înțeles că hotărârea
O să i-o schimbe doar pieirea.
Astfel, nu a mai stăruit,
Ci împreună au pornit,
Spre Betleem. Când au ajuns
Și în cetate au pătruns,
Prezența lor a provocat
Un freamăt ce a tulburat
Cetate și locuitori.
Toți le priveau, întrebători,
Și-ntre femei, se șușotea:
„Oare, femeia aceea,
Nu e Naomi?” – se-ntrebau
Și lung, în urma ei, priveau.
„Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” –
Era-n cetate, cunoscută,
De toți locuitorii ei.
Ea a vorbit, către femei:
„Naomi”, nu mă mai numiți!
Spuneți-mi „Mara”, căci să știți
Că Dumnezeu m-a apăsat
Și cu tristețe m-a-ncărcat,
Încât, cuvinte n-am a spune” –
„Mara” înseamnă „Amărăciune” –
„Aici, cât încă mai eram,
Un trai îmbelșugat aveam;
Și-acuma, iată: înapoi,
M-aduce Dumnezeu, la voi,
Cu mâna goală. N-am nimic!
Am pierdut tot. De-aceea zic:
„Naomi”, nu mă mai numiți,
Când Cel Puternic – precum știți –
Atât de mult, m-a întristat.”
În acest fel, s-a așezat
Naomi, în al ei ținut,
Având-o pe-a ei noră, Rut.
Timpul în care a sosit
La Betleem, s-a potrivit
Cu strânsul roadei câmpului –
La secerișul orzului.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
