Romani 9:1-14

„Spun adevărul în Hristos, Pentru că nu sunt mincinos: Martor îmi e cugetul meu, Care e luminat, mereu, De Duhul Sfânt, că simt o mare Și o adâncă întristare, În inimă, necontenit. Aproape că aș fi dorit, Ca anatema, să fiu eu – Departe de Hristos, mereu – Doar pentru frații mei firești Și pentru rudele trupești. Aceștia sunt – după cum știți – Cu toți, copii Israeliți Cari înfiere-au căpătat Și legăminte li s-au dat, Slava și Legea cea cerească Cu slujba cea dumnezeiască, Făgăduințe, după care Din patriarhi – ca trup – apare Hristos – Acela care poate Să fie mai presus de toate – Și-i Dumnezeu adevărat, Cel ce e binecuvântat Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor. Amin!” „Aceasta, însă, nu-nsemnează, Acum, că se înfățișează Cuvântul, de la Dumnezeu, Fără putere. Vă spun eu Că nu toți cei cari, bunăoară, Din Israel ni se pogoară, Ne dovedesc, în acest fel, Că-ntradevăr sunt Israel. Cu toate că, pe-acest pământ, A lui Avram, sămânță, sânt, Nu pentru toți – luați aminte – Avram era, sau e părinte. Tocmai de-aceea, a fost zis Și, în Scriptură, este scris, Că: „Prin Isac se va sălta Sămânța care va purta Numele tău, mereu, în lume.” Aici e-un înțeles anume: Că nu copiii cei trupești Sunt ai lui Dumnezeu, firești. Cei care-s prin făgăduință, Sunt socotiți ca și sămânță. Cuvântul care-a fost rostit, Făgăduință s-a vădit: „Pe astă vreme, înapoi, Mă voi întoarce iar, la voi, Iar Sara – pe când am să viu – Are să aibă-atunci un fiu”. Și cu Rebeca, ați văzut, Că tot așa s-a petrecut. Doi gemeni, ea a zămislit, Cari, prin Isac, i-a dobândit. Cei doi copii nu se născură Și astfel, încă, nu făcură Bine sau rău – dar, ca, mereu, Ceea ce Domnul Dumnezeu Mai dinainte-a stabilit, Pe veci să fie neclintit, Prin care astfel s-a făcut Alegerea cari n-a cerut Fapte, căci ea – de bună seamă – Este a Celui care cheamă – S-a spus Rebecăi: „Cel mic are Să-l aibă rob, pe cel mai mare”, Așa precum fusese scris Și, prin Scriptură, este zis: „Pe Iacov l-am iubit, mereu, Dar pe Esau, l-am urât Eu”.” „Deci, ce vom zice? Nu cumva, La Dumnezeu, aflase-va Vreo nedreptate? Nu, nicigând!