Romani 5
5
Roadele acestui fapt
1„Dacă neprihăniți, suntem
Noi, prin credință-acum, avem
Pace, mereu, cu Cel de Sus,
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
2De-aceea, noi Îi datorăm,
Acuma, faptul că ne-aflăm,
Doar prin credință așadar,
Intrați în starea cea de har,
În cari ne bucurăm, mereu,
Nădăjduind în Dumnezeu,
La arătarea slavei Sale.
3Ba mai mult, am găsit cu cale,
Că-i bine să ne bucurăm,
Chiar și atunci când înfruntăm
Necazurile, căci noi știm
Că, prin acestea, dobândim,
Răbdarea cea de trebuință,
4Care ne-aduce biruință,
Când ne aflăm în încercare;
Iar biruința, când apare,
E, de nădejde, însoțită.
5Nădejdea, astfel întărită,
Nu ne înșeală, niciodată,
Pentru că-n noi a fost turnată
Iubirea, de la Dumnezeu,
Pe care o purtăm, mereu,
În încercări, pe-acest pământ,
În inimă, prin Duhul Sfânt.
6Căci iată, când pierduți eram –
Și când putere nu aveam –
Hristos, la vremea cuvenită,
A adus plata potrivită,
Murind, spre a fi izbăviți
Cei care sunt nelegiuiți.
7Pentru un om neprihănit,
Cu greu, poate, s-ar fi găsit
Un om, în stare ca să moară,
Însă, se poate, bunăoară,
Să spun că s-ar găsi, cumva,
Să se jertfească cineva,
Pentru un om, pentru cel care,
Drept binefăcător, îl are.
8Dar Dumnezeul nostru, iată,
Față de noi, că Își arată
Dragostea Lui, prin ce-a făcut.
Pe când noi, încă, am zăcut
În starea noastră de păcat,
Iisus Hristos fusese dat,
Să se jertfească, pentru noi.
9Cu-atât mai mult, să știți apoi,
Că dacă suntem socotiți,
Acum, cu toți, neprihăniți,
Prin al Său sânge, tot prin El,
Noi, mântuiți, vom fi astfel,
De a lui Dumnezeu mânie,
Care e gata ca să vie.
10Dacă pe când pierduți eram
Și drept vrăjmași ne socoteam,
Cu Dumnezeu, ne-am împăcat
Prin al Său Fiu, care Și-a dat
Viața, drept jertfă, pentru noi,
Cu-atât mai mult, să credeți voi,
Acuma dar, dragii mei frați,
Că dacă suntem împăcați
Cu El, vom fi și mântuiți,
Prin voia Lui – așa să știți!
11Și nu numai atât, dar noi
Ne bucurăm, mereu, apoi,
În Dumnezeul Cel de Sus,
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus,
Adică prin Acel, prin care,
Noi căpătat-am împăcare.”
Păcatul și harul
12„De-aceea, printr-un om anume,
Păcatul a intrat în lume
Și astfel – prin acest păcat –
Moartea, în lume, a intrat.
Moartea aceasta, fraților,
S-a-ntins asupra tuturor
Și, peste toți, a stăpânit
Fiindcă au păcătuit…
13(Păcatul – să luați aminte –
Era, în lume, înainte
De a fi dată astă Lege,
Însă acesta, se-nțelege,
Că-n seamă nu a fost ținut,
Cât timp, legea n-a apărut.
14Dar totuși, moartea a domnit –
De la Adam – și-a stăpânit
Până la Moise, peste cei
Care-au păcătuit; dar ei
N-au săvârșit nici o călcare
A Legii – asemănătoare
Cu-a lui Adam – cari se vădește
Icoana ce pre-nchipuiește,
În arătarea ei deplină,
Pe Cel care avea să vină.
15Însă, cu darul arătat
A fi fără de plată dat,
Nu e la fel – fără-ndoială –
Precum era cu-acea greșeală.
Căci dacă unul a greșit
Și-n urmă moartea i-a lovit
Pe oamenii cei mulți apoi,
Cu-atât mai mult, azi, pentru noi,
Chiar Dumnezeu, prin al Său har,
Ne-a adus, tuturor, un dar,
Pe care – trebuie știut –
Că printr-un om, ni l-a făcut –
Dat din belșug și generos –
Adică prin Iisus Hristos.
16Darul acesta n-a venit
Prin cel ce a păcătuit;
Căci judecata, împlinită –
Cari pentru mulți a fost rostită –
Adus-a doar osândă, iată.
Însă, acest dar, fără plată,
Venit cu multe osteneli,
Urmare a multor greșeli,
Aduce-o hotărâre care
Împarte, din belșug, iertare.
17Deci, dacă unul a greșit,
Iar moartea-n lume a domnit
Prin el – adică prin greșeală –
Cu mult mai mult – fără-ndoială –
Acuma, cei care primesc
Harul și darul cel ceresc
Cari vine peste-ntreaga fire
Și e chemat neprihănire,
Au să domnească-n viața lor
Prin unul singur – fraților –
Care, așa cum v-am mai spus,
Este numit Hristos Iisus!)
18…Deci dacă, fără îndoială,
Doar printr-o singură greșeală,
O grea osândă a venit
Și pe tot omul l-a lovit,
Acuma, iată că apare
O hotărâre de iertare,
Dată pentru întreaga fire,
Ce va-mpărți neprihănire,
Pentru toți oamenii. Prin ea,
Cu toții, viață, vom avea,
19Căci după cum s-a întâmplat
Atuncea când n-a ascultat
Un singur om – iar pentru el
Ajuns-au păcătoși, astfel,
Cei mulți – acum, de-asemenea,
Prin ascultarea unuia,
Cei mulți găsiți vor fi plăcuți,
Neprihăniți fiind făcuți.
20Atunci când Legea a venit,
Prin ea, greșeala s-a-nmulțit.
Unde-i păcat mult, să știți dar,
Precum că este mai mult har;
21Căci după cum acest păcat
A stăpânit și moarte-a dat,
O să supună toată firea
Și harul, dând neprihănirea
Cari, viață – veșnic – a adus,
Prin Domnul nost’ Hristos Iisus.”
Selectat acum:
Romani 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca