Romani 2:17-29

„Tu, care te numești Iudeu, Care te rezemi, tot mereu, Pe Lege și, neîncetat, Cu Dumnezeu, te-ai lăudat, Știind care e voia Lui – Care-i dorința Domnului – Pentru că Legea te-a-nvățat; Tu, cel care te-ai arătat, Întotdeauna, măgulit, Căci orbii i-ai călăuzit, Că ești lumina, pe pământ, A celor cari, în beznă, sânt, Căci ai povețe, în cuvinte, Pentru acei lipsiți de minte, Pentru că ești învățător Al celui ce-i neștiutor, Căci ai primit, prin Lege-n dar, Al cunoștinței îndreptar Și-al adevărului deplin; Tu, cel la care, alții vin, Pentru ca să le dai poveți, Pe tine însuți, nu te-nveți? Tu care propovăduiești „Să nu furați”, hoț te vădești? Tu, care zici: „Nu preacurvi”, Ajungi, tu însuți, a curvi? Tu cari, de idoli, te scârbești, Templele lor, le jefuiești? Tu, cari, cu Legea, te-ai fălit, Pe Dumnezeu, L-ai necinstit, Atunci, când prin a ta purtare, Ai călcat, Legea, în picioare? „Din a ta pricină” – s-a zis Și, în Scriptură, este scris – Că „Numele lui Dumnezeu, Hulit, în lume, e, mereu”.” „Tăierea împrejur, știți bine, Bună-i, celui ce Legea ține. Dar când, pe Lege, ai călcat, Tăierea ta s-a transformat – Față de cei ce-ți sunt în jur – În netăiere împrejur. Cel netăiat, care-a păzit Porunca Legii, socotit Nu-i oare, printre cei din jur, Cum că tăiat e, împrejur? Cel care este netăiat – Prin naștere – și-a arătat Precum că Legea o-mplinește, Acela nu te osândește Pe tine, care-o calci, măcar Că tu ai slova Legi-n dar Și-apoi – față de cei din jur – Ai și tăierea împrejur? De-aceea, iată – vă spun eu – Că nu acela e Iudeu, Cari, prin afară, se arată. Tăierea împrejur e dată, Nu de a cărnii încrestare. Iudeu, este acela care, Pe dinăuntru, e Iudeu Și-și are inima, mereu, Tăiată împrejur – în el – În duh, nu-n slovă. Iar, astfel, Laudă-și ia acel Iudeu, Doar de la Domnul Dumnezeu, Căci nu din partea omului Își strânge el, lauda lui.”