YouVersion
Pictograma căutare

Romani 2:17-29

Romani 2:17-29 BVA

Acum vorbesc iudeului. Tu ai acest nume, te bazezi pe lege(a mozaică) și te lauzi cu (faptul că-L cunoști pe) Dumnezeu. Îi cunoști dorințele, ai discernământ și astfel știi ce este bine, pentru că ești instruit de lege(a mozaică) în acest scop. Consideri că ești ghidul celor orbi (din punct de vedere religios) și pretinzi că ești lumină pentru cei care sunt în întuneric (spiritual). Pentru că în lege(a mozaică) ai esența cunoștinței și a adevărului, îți revendici dreptul de instructor pentru cei care au o capacitate intelectuală redusă; și te prezinți ca învățător al celor care sunt la nivelul copiilor. Deci tu, care îl înveți pe altul, oare pe tine nu te înveți? Predici spunând altora să nu fure; și, totuși, tu furi? Tu, care interzici adulterul (altora), îl accepți în cazul tău, comițându-l? Și în timp ce îți declari aversiunea față de idoli, le jefuiești templele? De fapt, deși te lauzi cu legea (mozaică), tu Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin încălcarea ei! Astfel, se întâmplă exact cum este scris: „Din cauza voastră este defăimat numele lui Dumnezeu între celelalte națiuni!” Circumcizia ta are valoare dacă respecți legea (mozaică). Dar dacă nu asculți de această lege, vei deveni ca unul care nu este circumcis. Rezultă că aceia care nu sunt circumciși dar se conformează cerințelor legii (mozaice), vor fi ca cei care sunt deja circumciși. Dacă tu care ești circumcis și ai legea (mozaică) scrisă, nu o respecți, oare nu te vei simți condamnat de cel care este necircumcis atunci când el respectă această lege? Adevăratul iudeu nu este acela care are un semn exterior; și adevărata circumcizie nu este aceea făcută în carne. Ci adevăratul iudeu este acela care este iudeu în interiorul lui; iar adevărata circumcizie este aceea a inimii, făcută de Spirit, nu printr-un cod de legi scrise (în exteriorul omului). Acest fel de iudeu va fi lăudat nu de oameni, ci de Dumnezeu.

Videoclipuri pentru Romani 2:17-29