Romani 2
2
Nepocăința Iudeilor
1„Deci, omule ia seama bine –
Oricine-ai fi și cum te-ai ține –
Când judeci pe altcineva,
Să nu gândești că tu, cumva,
Ai să te dezvinovățești;
Căci tu singur te osândești,
Atuncea când ai arătat
Că, pe alt om, l-ai judecat;
Căci dacă judecăți rostești,
Același lucru-l săvârșești.
2Noi știm dar, despre Dumnezeu,
Că judecata Lui, mereu,
Față de cei ce-au îndrăznit
Așa ceva de-au săvârșit,
E potrivită, ne-ncetat,
Cu adevărul arătat.
3Deci, omule crezi tu, cumva,
Că judecând pe-altcineva –
Atuncea când a săvârșit
Ăst lucru – că vei fi scutit –
Dacă tu faci asemeni lui –
De judecata Domnului?
4Sau poate că disprețuiești
Tu, bogățiile cerești,
Ale îngăduinței Lui
Și a răbdării Domnului,
Care-i atât de-ndelungată?
Dar, bunătatea arătată,
De Dumnezeu, nu ți se pare,
Că a-ndemnat, pe fiecare,
Către o stare de căință,
Adică înspre pocăință?
5Dar, cu-mpietrirea arătată –
În a ta inimă-adunată –
Ai să-ți aduni tu, bunăoară,
Neîncetat, doar o comoară,
Ce este plină de mânie,
Pentru-acea zi ce va să vie,
În care fi-va arătată
Adevărata judecată,
Pe care-o face Dumnezeu,
6Și cari va răsplăti, mereu,
Doar după faptele pe care,
Acum, le face fiecare.
7Anume, grijă va avea,
Atuncea, El, ca să le dea,
Viața cea veșnică, cerească,
Celor ce au să dovedească
Precum că ei au căutat,
Prin stăruință, ne-ncetat,
În bine doar – strunindu-și firea –
Slava și cinstea, nemurirea.
8De-asemenea, va da mânie,
Iar – totodată – și urgie,
Celor care, din duh de ceartă –
Necontenit – doar rău, se poartă,
Cari – îndârjiți – se-mpotrivesc
La adevăr și dovedesc
Că sunt mânați de a lor fire,
Să-asculte de nelegiuire.
9Mare necaz și strâmtorare
Veni-va, peste fiecare,
Peste cei cari se dovedesc
Precum că rele săvârșesc:
Întâi, Iudeul e lovit,
Iar apoi Grecul, negreșit.
10Pace și slavă, cinste mare,
Veni-va, peste fiecare
Dintre acei ce se vădesc
Că, binele, îl săvârșesc:
Întâi, peste Iudeu și-apoi
Și peste Grec, mai înapoi.
11Voiesc să știe fiecare,
Că, în vedere, nu se are,
Nicicând, ‘naintea Domnului,
Felul sau fața omului.
12Cei care au păcătuit
Când fără lege s-au vădit,
Pieri-vor toți – se înțelege –
Dar au să piară fără lege.
Acei care-au păcătuit
După ce lege-au dobândit,
Doar după lege sunt luați
Și, după ea, sunt judecați.
13Pentru că trebuie să știți
Căci nu vor fi neprihăniți –
Considerați – de Dumnezeu,
Cei ce aud Legea mereu;
Neprihăniți se dovedesc
Cei care, Legea, o-mplinesc.
14Când Neamurile, așadar –
În vremea-n care, nici măcar,
Nu au această lege – dacă,
Din fire, ele știu să facă,
Lucruri pe cari Legea le cere,
Arată, astfel, cu putere,
Precum că singure-și sunt lege,
Deși n-o au, se înțelege.
15Ei dovedesc dar, tuturor,
Precum că-n inimile lor,
Înscrisă-i a Legii lucrare.
Despre aceasta, fiecare,
Prin cuget doar, mărturisește,
Prin tot ceea ce el gândește,
Prin gânduri ce se-nvinuiesc,
Sau cari se dezvinovățesc.
16Iar acest fapt se va vedea
Când, după Evanghelia mea,
O să înceapă Cel de Sus,
A judeca-n Hristos Iisus,
Acele lucruri nepătrunse,
Care, de oameni, sunt ascunse.”
Iudeii nu se pot dezvinovăți
17„Tu, care te numești Iudeu,
Care te rezemi, tot mereu,
Pe Lege și, neîncetat,
Cu Dumnezeu, te-ai lăudat,
18Știind care e voia Lui –
Care-i dorința Domnului –
Pentru că Legea te-a-nvățat;
19Tu, cel care te-ai arătat,
Întotdeauna, măgulit,
Căci orbii i-ai călăuzit,
Că ești lumina, pe pământ,
A celor cari, în beznă, sânt,
20Căci ai povețe, în cuvinte,
Pentru acei lipsiți de minte,
Pentru că ești învățător
Al celui ce-i neștiutor,
Căci ai primit, prin Lege-n dar,
Al cunoștinței îndreptar
Și-al adevărului deplin;
21Tu, cel la care, alții vin,
Pentru ca să le dai poveți,
Pe tine însuți, nu te-nveți?
Tu care propovăduiești
„Să nu furați”, hoț te vădești?
22Tu, care zici: „Nu preacurvi”,
Ajungi, tu însuți, a curvi?
Tu cari, de idoli, te scârbești,
Templele lor, le jefuiești?
23Tu, cari, cu Legea, te-ai fălit,
Pe Dumnezeu, L-ai necinstit,
Atunci, când prin a ta purtare,
Ai călcat, Legea, în picioare?
24„Din a ta pricină” – s-a zis
Și, în Scriptură, este scris –
Că „Numele lui Dumnezeu,
Hulit, în lume, e, mereu”.”
Adevărata tăiere împrejur
25„Tăierea împrejur, știți bine,
Bună-i, celui ce Legea ține.
Dar când, pe Lege, ai călcat,
Tăierea ta s-a transformat –
Față de cei ce-ți sunt în jur –
În netăiere împrejur.
26Cel netăiat, care-a păzit
Porunca Legii, socotit
Nu-i oare, printre cei din jur,
Cum că tăiat e, împrejur?
27Cel care este netăiat –
Prin naștere – și-a arătat
Precum că Legea o-mplinește,
Acela nu te osândește
Pe tine, care-o calci, măcar
Că tu ai slova Legi-n dar
Și-apoi – față de cei din jur –
Ai și tăierea împrejur?
28De-aceea, iată – vă spun eu –
Că nu acela e Iudeu,
Cari, prin afară, se arată.
Tăierea împrejur e dată,
Nu de a cărnii încrestare.
29Iudeu, este acela care,
Pe dinăuntru, e Iudeu
Și-și are inima, mereu,
Tăiată împrejur – în el –
În duh, nu-n slovă. Iar, astfel,
Laudă-și ia acel Iudeu,
Doar de la Domnul Dumnezeu,
Căci nu din partea omului
Își strânge el, lauda lui.”
Selectat acum:
Romani 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
