Romani 15:14-33

„Acum – la voi, referitor – Încredințat sunt, fraților, Că sunteți plini de bunătate, De cunoștință și dreptate, Încât, în stare, o să fiți Ca-n toate să vă sfătuiți. Totuși, v-am scris, fără-ndoială, Pe ici, pe colo – cu-ndrăzneală, Ca să v-aduc aminte iar, De-aceste lucruri așadar, Doar prin puterea harului Ce-l am din partea Domnului, Ca printre Neamuri, cum am spus, Să fiu slujbaș al lui Iisus. Eu, slujba mea, o împlinesc Cu scumpătate, și trudesc, În Evanghelia Domnului, Ca Neamurile-n fața Lui, Să poată fi jertfa primită Bine, prin Duhul Sfânt, sfințită. Acum, pot să mă laud eu, Că în Hristos – pe Dumnezeu – Întotdeauna, Îl slujesc. N-aș îndrăzni să pomenesc Un lucru, ce n-a fost făcut, Chiar de Hristos, de la-nceput – Prin mine – spre-a aduce-astfel, La ascultare, pentru El, Pe orice Neam, de pe pământ: Fie prin faptă sau cuvânt, Fie prin semnele făcute, Ori prin minunile văzute, Sau poate prin puterea mare, Pe care Duhul Sfânt o are. De la Ierusalim plecând, Prin țările din jur trecând, Pân’ la Iliric, am umblat Și-am răspândit, neîncetat, Această Evanghelie care E-a lui Hristos. Cu-nfrigurare, Necontenit, m-am străduit Și, Evanghelia, am vestit, În locuri, unde, nimenea, Despre Hristos, știre, n-avea, Căci n-am voit ca să zidesc Pe temelia ce-o găsesc Pusă, de altul – cum s-a zis, Și după cum rămas-a scris – „În locu-n cari nu s-a vorbit Și n-a fost propovăduit Despre Hristos, în locu-acel Au să asculte toți, de El. În vremea care o să vie, Îl vor vedea și au să-L știe.” „Lucrul acesta, ne-ncetat, Să vin la voi, m-a-mpiedicat. Acuma însă, eu vă zic, Precum că nu mai am nimic, Pe-acest meleag, de cari, oprit, Să mai pot fi și, negreșit, De ani de zile, îmi doresc, Fierbinte, să vă întâlnesc. De-aceea, în nădejdea mea, Eu cred că pot a vă vedea, Măcar în treacăt, când apuc Spre Spania ca să mă duc. Până acolo, vreau, apoi, Ca însoțit să fiu, de voi, Dar nu-nainte să-mplinesc, Măcar în parte, ce-mi doresc, Și-anume, să vă pot vedea, Ca împreună a ședea. Eu, la Ierusalim, mă duc, Ca ajutoare să le-aduc, Acuma, sfinților. Aflați Precum că toți ai noștri frați, Din Macedonia – pe care I-au susținut, cu mic cu mare, Cei din Ahaia – au găsit, Că este foarte potrivit, Ca să le dea ajutorare, Săracilor pe care-i are Ierusalimul, printre sfinți. Au arătat că sunt cuminți Și bunătate-au dovedit, Însă aceasta, negreșit, Luată poate ca să fie – Față de sfinți – drept datorie. Căci Neamurile au avut Parte – așa cum am văzut – De binecuvântări cerești Ce se vădesc duhovnicești. De-aceea zic dar, fraților, Că e de datoria lor, Să-i sprijine pe sfinți-acei, Cu lucruri pământești, și ei. Închei a mea însărcinare, Ducând aceste daruri, care Le-am dobândit acum, și-apoi – În drum spre Spania – la voi, O vreme, am să poposesc. Dacă, la voi, am să sosesc, Am, după-a mea încredințare, Deplină binecuvântare, De la Hristos. Acuma dar, Iată că eu vă îndemn iar – Pentru al nostru Domn, Iisus, Și pentru Duhul Cel de Sus – Când, rugăciuni, voi înălțați, Lui Dumnezeu, să vă luptați, Cu mine-alături, negreșit, Să scap – să fiu dar, izbăvit, De răzvrătiții din Iudeea – Să-mi împlinesc, după aceea, Slujba cari pusu-m-a pe drum, Către Ierusalim, acum, Spre-a fi, de sfinți, bine primită. Când treaba fi-va împlinită, Cu voia Domnului, apoi, Cu bucurie, vin la voi, Căci vreau ca să mă răcoresc, Atunci când am să vă-ntâlnesc. Vreau ca al păcii Dumnezeu, Să vă-nsoțească, tot mereu, Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit! Amin.”