Apocalipsa 4
4
1„După aceea, m-am uitat,
Și-o ușă-n cer, am observat,
Atuncea că mi s-a deschis,
Iar glasul – cel dintâi – mi-a zis:
„Urcă! Aicea tu vei sta,
Pentru că vreau a-ți arăta
Nenumărate lucruri care,
În viitor doar, va apare!”
Ca și o trâmbiță părea
Glasul acela, ce-mi vorbea.
2Numaidecât, am fost răpit,
De Duhul, și m-am pomenit,
În cer, unde-am văzut să fie
Un mare scaun de domnie,
Pe care, Cineva a stat.
3Acela care-i așezat,
Pe scaun – la înfățișare –
Iaspis și sardiu mi se pare.
Un curcubeu înconjura
Scaunul Său, care era
Asemenea smaraldului,
Verde fiind culoarea lui.
4În jurul jilțului cel mare –
La o anume depărtare –
Mai multe scaune erau,
Care, un cerc, alcătuiau.
Cum mi s-a dat de-nțeles mie,
Erau tot jilțuri de domnie,
Și douăzeci și patru-s ele.
Apoi, pe scaunele-acele,
Câte-un bătrân s-a așezat,
Și-n felu-acesta am aflat
Că douăzeci și patru-s ei.
Pe cap, purtau bătrâni-acei,
Cununi de aur. Straiul lor
Era de-un alb strălucitor.
5Din jilțul de domnie, mare,
Se auzeau, fără-ncetare,
Tunete, glasuri, și țâșneau
Fulgere care străluceau.
În față-ntr-un anume loc,
Se aflau șapte lămpi de foc,
Care, cu flacără, ardeau.
Aceste lămpi întruchipau
Acele șapte Duhuri care,
Al nostru Dumnezeu le are.
6În fața lui, jilțul avea
O-ntindere, care părea
De sticlă, la înfățișare,
Și semăna mult, cu o mare
Ce, din cristal, părea să fie.
În mijloc, jilțul de domnie –
Și împrejurul său – avea
Patru făpturi vii. Se vedea,
Cum că făpturile acele,
Ochi, o mulțime-aveau, pe ele,
Încât, puteau privi apoi,
Și înainte și-napoi.
7Prima făptură aducea,
Cu-n leu. A doua, îmi părea
Ca un vițel, la-nfățișare.
A treia, ca un om apare,
Iar cea de-a patra, bunăoară,
Părea un vultur care zboară.
8Șase aripe se aflau,
Pe o făptură, și aveau –
Ochi, împrejur – nenumărați.
Aceștia fost-au așezați
Și înăuntru și afară,
În timp ce unii se aflară
Puși înainte, iar apoi,
Alții erau puși înapoi.
Noapte și zi, fără-ncetare,
Făpturile strigat-au tare:
„E Sfânt, e Sfânt, e Sfânt, mereu,
Și-Atotputernic, Dumnezeu,
Cel ce era, Cel care este,
Cel care vine!” Când aceste
9Făpturi vii slavă-I înălțau
Și mulțumiri îi aduceau,
Cu cinste, după cum se cade,
Celui care pe scaun șade –
Căci El este nemuritor,
Domnind în vecii vecilor –
10Bătrâni-n jurul Său aflați –
Cei care fost-au arătați
Că douăzeci și patru sânt –
Cădeau cu fața la pământ
Și se-nchinau la Acel care
E viu, în veci, fără-ncetare.
Cununile și le luau
Și-n fața Lui, le aruncau,
11Zicând: „Al nostru Dumnezeu
E vrednic de-a primi, mereu,
Slavă, putere, cinste mare.
Tu Doamne, ești Acela care,
Pe toate – de la început –
Prin a Ta voie, le-ai făcut.
Totul, după a Ta dorință,
Ajuns-a de-a luat ființă!”
Selectat acum:
Apocalipsa 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
