Apocalipsa 3
3
1„Scrie-i la îngerul pe care,
Biserica-n Sardes, îl are:
„Iată ce zice, pentru tine,
Cel care, șapte stele, ține
Și șapte Duhuri care sânt
Ale Părintelui Cel Sfânt:
„Cunosc ce fapte ai făcut,
Căci Eu, pe toate, le-am văzut.
Îți merge vestea că trăiești,
Cu toate că, de fapt, mort, ești.
2Veghează dar, și întărește
Ce a rămas – ce se vădește
A fi pe moarte – căci îți zic,
Precum că n-am găsit nimic –
Din ce-ai făcut – desăvârșit,
Atuncea când le-am cântărit,
În fața Celui viu mereu,
Care Îmi este Dumnezeu
3Să-ți amintești ce ai primit
Și ce anume-ai auzit!
Te pocăiește și, să știi,
Pe-acelea, bine, să le ții!
De-acum, de n-ai să veghezi bine,
Ca hoțul, voi veni la tine,
Căci n-ai să știi ceasul în care,
În casa ta, Eu voi apare.
4Totuși, în Sardes e ceva,
Pentru că se găsesc câțiva,
Cari, hainele, nu și-au mânjit.
Numai aceștia – negreșit –
Vor fi cu Mine, împreună,
Și haine albe au să-și pună,
Fiindcă ei au arătat
Că vrednici sunt, neîncetat.
5Iată răsplata ce-o primește
Acela care biruiește:
În haine albe, o să fie
El, îmbrăcat, pentru vecie.
Din cartea vieții, n-am să șterg
Numele Său, ci am să merg
Ca să-l mărturisesc, mereu,
Apoi, față de Tatăl Meu
Și față de-un întreg popor,
Cari este al îngerilor.”
6Atent s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, le-a vorbit.
7Scrie-i la îngerul pe care,
În Filadelfia, îl are
Biserica, în frunte pus:
„Iată ce a avut de spus,
Cel Sfânt și Cel Adevărat,
Cel care ține, ne-ncetat,
Cheia lui David, Cel ce-nchide
Și nimeni nu poate deschide,
Acela care a deschis
Și nimenea n-a mai închis:
8„Cunosc ce fapte ai făcut,
Pentru că Eu ți le-am văzut.
Acuma dar, să iei aminte,
Căci pusă-ți este, înainte,
O ușă care-ți e deschisă
Și nu mai poate fi închisă,
De nimeni. Chiar de te-ai vădit
Mic în putere, ai păzit
Al Meu Cuvânt, neîncetat,
Și nicicând, nu te-ai lepădat,
Tăgăduind Numele Meu.
9Iată, acuma, îți dau Eu,
O parte dintre cei pe care,
Satan, în sinagogă-i are,
Care își spun că sunt Iudei,
Dar mint, pentru că nu sunt. Ei,
De-acuma, vor veni la tine,
Ca la picioare-ți, să se-nchine,
Și vor pricepe, negreșit,
Ce mult, pe tine, te-am iubit.
10Fiindcă tu ai arătat
Că ai păzit, neîncetat,
Cuvintele răbdării Mele,
În clipele acelea grele,
Când ceasul încercării vine,
Te voi păzi și Eu, pe tine.
Acela e un ceas anume,
Ce va să vină peste lume,
Să-ncerce oamenii ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
11Eu vin curând. Tu să veghezi,
Necontenit, și să păstrezi
Ceea ce ai, ca nu cumva,
Să-ți ia cununa cineva.
12Iată răsplata ce-o primește
Acela care biruiește:
Un stâlp, pe-acela, îl fac Eu,
Al Templului lui Dumnezeu
Și niciodată-apoi, din el,
Nu va ieși omul acel;
Iar Numele lui Dumnezeu,
Pe el, atunci, am să-L scriu Eu.
Am să mai scriu, de-asemenea,
Și numele ce-l va avea
Cetatea Lui – aceea care,
Din ceruri o să se coboare
Și care, precum bine știm,
Va fi noul Ierusalim.
De-asemenei, voi mai scrie Eu,
În urmă, și Numele Meu,
Și îl voi însemna anume –
Atuncea – cu al Meu nou Nume.
13Atent, s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit, că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, a vorbit.”
14Scrie-i la îngerul pe care,
În Laodiceea, îl are
Biserica, în frunte, pus:
„Iată ce a avut de spus,
Cel care-i Amin, ne-ndoios,
Cel ce e Martor credincios
Și-adevărat, Cel ce-a-nceput
Zidirea care s-a făcut
De către Domnul Dumnezeu:
15„Să afli dar, precum că Eu
Cunosc ceea ce-ai făptuit.
Nici rece nu ai fost găsit,
Dar nici în clocot nu erai.
Bine era, de te aflai
Ori înghețat, ori clocotit!
16Dar pentru că ai fost găsit,
Ca fiind numai căldicel –
Nici rece, dar nici cald defel –
Am să te vărs, din gura Mea,
Și n-am să te mai țin în ea.
17Pentru că zici, neîncetat,
„Iată, acuma sunt bogat
Și nici o lipsă n-am simțit,
Fiindcă m-am îmbogățit”,
Nici nu te-ai mai uitat, în jos,
Să vezi cât ești de ticălos,
Că ești sărac, nenorocit,
Și că ești orb și dezgolit.
18Un sfat, îți dau, ia seama bine!
Vino să cumperi, de la Mine,
Aur curat, cari, negreșit,
Prin foc ajuns-a curățit,
Ca astfel să te-mbogățești.
Vino, ca să îți târguiești
Straiul cel alb și nepătat,
Și-mbracă-te cu el, îndat’,
S-ascunzi sub faldurile sale,
Rușinea goliciunii tale.
Și pentru ochii, ia-ți doctorie;
Unge-i apoi – limpezi să fie –
Căci numai astfel, vei putea,
Cu claritate, a vedea.
19Eu mustru și îi pedepsesc,
Pe cei pe care îi iubesc.
De râvnă, plin să te vădești
De-acum, și să te pocăiești!
20Iată dar, că la ușă-s Eu,
Și bat în ea. Dacă al Meu
Glas, îl aude cineva,
Și dacă va veni, cumva,
Să Îmi deschidă – și Mă lasă –
Atuncea, voi intra în casă
Și voi cina cu omu-acel,
Iar el, cu Mine-n acest fel.
21Iată răsplata ce-o primește
Cel care-n urmă biruiește:
Acela va ședea, mereu,
Cu Mine, pe scaunul Meu,
Pe cari îl am, pentru domnie,
Așa cum Mi-a fost dat și Mie,
Când biruință-am câștigat;
Cu al Meu Tată, Eu am stat,
Pe al Său jilț împărătesc,
Pe scaunul Lui cel ceresc.
22Atent, s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, a vorbit.”
Selectat acum:
Apocalipsa 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
