Psalmii 54
54
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Cântul acesta-ai pregătit
Spre-a fi cântat și-i potrivit
Pe instrumentele știute,
Care cu coarde sunt făcute.
De David este-alcătuit
Cântul, și-a fost prilejuit
De vizita Zefiților,
Care-au trimis solia lor,
La Saul și au întrebat:
„Dar oare, tu nu ai aflat
Că David a fugit de voi
Și-ascuns se află printre noi?” –
1Mă scapă Doamne-n ceasul rău,
Prin Numele Cel Sfânt al Tău,
Și fă-mi dreptate – nu mai sta –
Acuma, prin puterea Ta!
2Ascultă a mea rugăciune
Și seama ia, la ce voi spune!
3Niște străini s-au adunat,
În contra mea s-au răsculat
Și viața mea o urmăresc.
Oameni-aceștia nu gândesc
Și nu se tem de Dumnezeu.
4Domnul e ajutorul meu,
Căci sufletul mi-l sprijinește,
5Iar răului ce mi-l dorește
Vrăjmașul meu, are să cadă
Al meu asupritor drept pradă.
Doamne-n credincioșia Ta,
Zdrobește-i grabnic, nu mai sta!
6Jertfe de bună voie – iată –
Îți voi aduce-atunci, de-ndată,
Iar cât am să trăiesc pe lume,
Eu am să laud al Tău Nume,
Căci Tu ești binevoitor.
7Tu ești al meu izbăvitor
Și cu ai mei ochi am zărit
Felul în care-ai împlinit
A mea dorință arzătoare,
Care fusese privitoare
La cei ce-n jurul meu erau
Și cari mereu mă dușmăneau.
Selectat acum:
Psalmii 54: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca