Psalmii 52
52
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
De David este-alcătuit
Cântul, și-a fost prilejuit
De vorba lui Doeg – cel care
E Edomit, după născare –
Atuncea când grabnic s-a dus
La Saul și astfel i-a spus:
„Află că David a plecat
Și la Ahimelec a stat”
1Asupritorule, cum oare,
Cu răutatea ta cea mare,
Cutezi a te făli mereu?
De bunătate, Dumnezeu
E plin, iar îndurarea Lui
Ține în veacul veacului.
2Vicleanule, limba-ți urzește
Doar răutăți și se vădește
La fel ca briciul ascuțit.
3Mai iute răul l-ai iubit,
Decât iubit-ai binele.
Minciuna-ți umple buzele,
Căci mult mai dragă ți s-arată,
Decât e adevărul. Iată:
4Iubești cuvinte-nșelătoare
Și limbile nimicitoare!
5De-aceea, Domnul o să vie
Să te doboare pe vecie,
Și astfel, smuls tu ai să fii
De pe pământul celor vii.
6Neprihăniți-au să se teamă,
Căci vor vedea – de bună seamă –
Lucrul acesta și, râzând,
O să îi auzim spunând:
7„Iată un om – biet muritor –
Care nu-L ia ocrotitor
Pe Dumnezeu, ci s-a-ncrezut –
Mereu – doar în al său avut.
Se bizuia omul acel,
Pe răutatea-aflată-n el.”
8Dar eu, în Casa Domnului,
Mă-ncred în bunătatea Lui.
Precum măslinul verde, eu
Voi fi, stând lângă Dumnezeu.
9Am să Te laud, ne-ncetat,
Doamne, pentru că ai lucrat.
În fața fiilor Tăi, eu
Am să nădăjduiesc mereu,
În Numele-Ți răsunător,
Căci este binevoitor.
Selectat acum:
Psalmii 52: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca