Tu mustri pe cei îngâmfați;
Îi mustri pe cei blestemați
Care mereu s-au rătăcit
De la ceea ce-ai poruncit.
Doamne, Te rog, ridică iară
Disprețul și a mea ocară,
Căci eu, de-nvățătura Ta,
Necontenit voi asculta!
Pot voievozii să tot stea,
Ca să vorbească-n contra mea,
Pentru că eu, neîncetat,
Cuget la ce m-ai învățat.
Învățăturile pe care
Tu mi le-ai dat sunt desfătare –
Întotdeauna – pentru mine
Și-ai mei sfătuitori de bine.
Sufletul meu se-apleacă până
Lipit ajunge de țărână.
Mă-nviorează, de îndată,
După făgăduința dată!
Eu Îți vorbesc despre-a mea cale,
Iar Tu mă-nveți legile Tale!
Doamne, mi-ai dăruit porunci:
Fă-mă să le pricep și-atunci,
Voi cugeta fără-ncetare
La minunata Ta lucrare.
Sufletu-mi plânge întristat,
De suferință apăsat.
După al Tău Cuvânt, cer eu
Să mă ridici, o Domnul meu!
Doamne, de necredincioșie
Mă-ndepărtează! Fă să vie,
Asupra mea, a Ta-ndurare,
Ca să urmez Legea pe care
Tu ai lăsat-o! Iată, eu
Doresc să îmi aleg, mereu,
A adevărului Tău cale!
Voi căuta, legile Tale,
Sub ai mei ochi de a le ține.
Să nu mă lași dar, de rușine,
Căci de-a Ta-nvățătură eu
Caut ca să mă țin mereu!
Iată, alerg pe a Ta cale
Păzind porunca Legii Tale,
Pentru că Tu doar, Doamne, poți,
La loc larg, inima să-mi scoți.
Învață-mă Doamne, mereu,
Orânduirea Ta, iar eu
Am să o țin pân’ la sfârșit!
Pricepere dă-mi, negreșit,
Ca a Ta Lege s-o păzesc,
Din inimă, și s-o-mplinesc!
Povățuiește-mă mereu,
Poruncile să le țin eu,
Căci calea lor îmi place mie.
Deschisă inima să-mi fie,
Spre-nvățătura minunată –
Care de Tine-a fost lăsată –
Nu spre câștig! O, Domnul meu,
Abate ai mei ochi, mereu,
De la lucrările deșarte!
De ele, ține-mă departe!
Doamne, asupra mea, veghează!
Pe calea Ta, mă-nviorează!
Fă ca să fie împlinit
Ceea ce ai făgăduit
Robului Tău și celor care
Se tem de brațul Tău cel tare!
Doamne, Te rog, îndepărtează
Ocara ce mă-nfiorează!
Căci judecata Ta se-arată,
De bunătate, încărcată.
Doamne – necontenit – doresc,
Porunca să Ți-o împlinesc!
După neprihănirea care
O ceri Tu, de la fiecare,
Voiesc să fie viața mea!
Doamne, doresc de-asemenea,
Să faci ca îndurarea-Ți mare,
Asupra mea, să se pogoare!
Dă-mi mântuirea-Ți minunată,
După făgăduința dată!
Atunci, putea-voi să vorbesc
Cu cei ce mă batjocoresc,
Căci în al Tău Cuvânt, mereu,
Încrederea mi-am pus-o eu.
Nu îmi lua, din a mea gură,
A adevărului măsură,
Pentru că-n judecata Ta,
A mea nădejde, doar, va sta!
Am să-Ți păzesc Legea, mereu.
În locuri largi voi umbla eu,
Căci am să caut, pe-a mea cale,
Să împlinesc legile Tale.
Despre învățătura Ta,
Necontenit voi cuvânta,
În fața celor așezați,
Peste popoare, împărați.
Iar când le voi vorbi de Tine,
N-am să roșesc eu, de rușine.
Toate poruncile pe care
Tu le-ai lăsat sunt desfătare –
Întotdeauna – pentru mine,
Căci le iubesc. Iată, îmi vine
Să-mi întind mâinile spre ele,
Căci la poruncile acele
Și la orânduirea Ta,
Doresc – adânc – a cugeta.
Bible App
Bible App for Kids
