Chezaș – copile – de te-ai pus
Pentru un altul, de ai spus
Cu gura ta – și-astfel ești prins
De-al tău cuvânt ce înadins
Rostitu-l-ai – fiind legat
Prin vorba care ți-a zburat,
De-un om – căci ai făgăduit –
Te zbate dar, ca izbăvit
Să fii, pentru că ești căzut
În a lui mână. Deci văzut,
Trebuie-acuma, ce să faci.
Degrabă ai să te îmbraci
Și mergi, purtat pe-aripi de vânt,
Să-l cați pe-acel om. La pământ,
Cu fața, te vei arunca
‘Nainte-i și vei încerca
Atât de mult să stăruiești,
Până când ai să izbutești
Să îl convingi ca, dezlegat,
De ceea ce ai cuvântat,
Să te socoată. Să nu dai
Somn ochilor, până nu ai
Primit de la el, dezlegare!
Deci caută, fără-ncetare,
Să scapi din mâna omului
Cum scapă vânătorului,
O căprioară sau din laț –
De-al păsărarului lung braț –
Cum scapă-o biată zburătoare.
Scapă de-a omului prinsoare!
Cel leneș meargă la furnică
Și chiar dacă-i atât de mică,
Cărarea să i-o urmărească
Și astfel să se-nțelepțească.
Ea n-are căpetenie;
Priveghetor, stăpân, ea-și e.
Totuși vara, la seceriș,
Își strânge hrana, căci furiș,
Vremea din urmă o alungă.
Când timpul oare-o să ajungă,
Ca leneșul să stea culcat?
Din somn, când fi-va el sculat?
Mai stă puțin, mai doarme-un pic
Și iarăși n-a făcut nimic.
Doar mâinile și-a-ncrucișat
Pe piept. Nici nu a observat
Când sărăcia a venit,
Ca hoțul și, nepregătit,
Pe bietul leneș l-a-nhățat,
Iar lipsa l-a împresurat.
Nelegiuitul, dragul meu,
Doar cu minciuni umblă, mereu;
Va bate-n chip poruncitor –
Fără rușine – din picior.
Din degete va face semne.
Răul din el o să-l îndemne,
Doar lucruri rele să urzească
Și multe certuri să stârnească.
De-aceea, fi-va nimicit
Pe negândite și zdrobit
Are să fie, fără leac,
Căci răul doar, îi e pe plac.
Sunt șase lucruri rău privite
De Dumnezeu, ba sunt urâte
Chiar șapte lucruri, pot a spune:
Ochii trufași, limba ce spune
Minciuni, mâna ce a vărsat
Sângele cel nevinovat,
Inima care zămislește
Rele, piciorul ce grăbește
Numai către nelegiuire,
Omul care-n mărturisire
Martor nedrept s-a dovedit,
Și pe acel care-a stârnit,
Cu voie – spre-ai vedea certați –
Sfadă și ură, între frați.
Al tatălui tău sfat, păzește
Copilule, și-ți însușește
Învățătura mamei tale:
Pe toate, tu cu grijă ia-le
Și necurmat fie-ți legate
De inimă, și atârnate
De gât. Te vor călăuzi
În mers, în pat te vor păzi
Și-ți vor vorbi la deșteptare,
Veghind mereu a ta cărare.
Aminte ia, la tot ce-ți spun:
O candelă e sfatul bun,
Lumină e învățătura.
Îndemn, mustrare, sunt măsura
Și calea vieții. Ocrotit