YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 21

21
1E inima-mpăratului
Un râu, în mâna Domnului,
Pe care El îl va lăsa
Să curgă, după voia Sa.
2Omul, mereu, se socotește
Fără prihană că pășește;
Dar inima o cercetează
Domnul, căci El poate s-o vază.
3Dreptate dacă s-a făcut
În judecată, mai plăcut
E lucru-acesta Domnului,
Decât jertfele omului.
4Priviri trufașe aruncate
Și inimile îngâmfate
E candela ce li s-a dat
Răilor, plină cu păcat.
5Când omul harnic plănuiește,
Numai belșug el dobândește;
Dar cel ce-n grabă doar lucrează,
Mereu în lipsuri se-nglodează.
6Comorile ce-au să se-adune
Doar cu minciuni, deșertăciune
Sunt ele și pieire dau
Acelora care le au.
7Sunt măturați de silnicie
Cei răi, căci după cum se știe,
Lor nici dreptatea nu le place,
Nici lucru drept nu vor a face.
8Pe strâmbe căi, cel vinovat
Va merge; cel nevinovat,
Doar calea dreaptă, o va ține,
Făcând mereu ce este bine.
9Mai bine e să locuiești
Pe casă, decât să trăiești
În ea – oricât ar fi de mare –
C-o soață rea, gâlcevitoare.
10Sufletul celui rău dorește
Doar răul și nu prețuiește
Nimeni, nimic, în ochii lui.
11Când batjocoritorului,
Pedeapsa binemeritată
Are să-i fie aplicată,
Prostul devine om deștept;
Iar când omului înțelept,
Învățături au să se dea,
Știință prostul o să ia.
12Omul neprihănit privește
Spre casa-n care locuiește
Cel rău, văzând cum toți cei răi
Sunt aruncați – sub ochii săi –
În valul de nenorocire
Care îi poartă spre pieire.
13Acela care își înfundă
Urechile, să nu pătrundă
Glasul săracului la el,
Să știe că-n același fel,
Alții, cu el, se vor purta:
Răspunsuri, nu va căpăta
Când, încolțit de disperare,
O să cerșească-ajutorare.
14Un dar ce-n taină e făcut,
Să potolească, a putut,
Mânia cea învolburată;
Iar mita ce-n ascuns e dată,
Înghite valul de furie.
15Este o mare bucurie
Pentru un om neprihănit,
Când binele l-a-nfăptuit;
Dar pentru cei ce-n rău lucrează,
Să facă bine, e o groază.
16Acel care va părăsi
Înțelepciunea, va găsi
Un loc de-odihnă și-alinare,
Chiar în a morții adunare.
17Cine, petrecerea, iubește,
Lipsit e; nu se-mbogățește
Nici cel ce este iubitor
De-aromele dresurilor
Și este băutor de vin
Sorbind al viței rod, din plin.
18Cel rău, preț de răscumpărare,
Îi va slujii acelui care
Neprihănit s-a arătat.
La fel va fi cu cel stricat,
Slujind neprihăniților,
Preț al răscumpărării lor.
19Într-un pustiu de locuiești,
Mai bine-i decât să trăiești
Cu o nevastă îmbufnată,
Gâlcevitoare și-ncruntată.
20Comori de preț în casă are
Cel înțelept; dar omul care
Lipsit de minte s-a vădit,
Averile și-a risipit.
21Acela care va dori
Doar bine și va urmări
Neprihănirea, va avea
Viață și slavă-asemenea.
22A celor mai viteji cetate,
Cel înțelept – dacă vrea – poate
S-o cucerească și doboară
Puterea ce o înconjoară.
23Cel care gura își păzește,
De mari necazuri își scutește
Sufletul, pentru viitor.
24Se cheamă batjocoritor,
Cel mândru și trufaș și rău:
El va trudi, în lucrul său,
Aprins de a lui îngâmfare.
25Pe leneș au să îl omoare
Poftele lui, pentru că el
Nu va munci, în nici un fel.
26În timp ce el mereu poftește,
Neprihănitul dăruiește,
Cu dragoste, ceea ce are.
27Sunt toate jertfele pe care
Cel rău le-aduce Domnului,
O scârbă înaintea Lui,
Știind că ele-s însoțite
De gânduri ce-s nelegiuite.
28Un martor mincinos pieri-va;
Dar cel care s-asculte ști-va,
Întotdeauna când vorbește
Numai izbândă dobândește.
29Omul cel rău într-una are
Nerușinată-nfățișare;
Dar omul cel neprihănit,
Cărarea și-a-mbunătățit.
30Pricepere, înțelepciune,
Sfaturi – oricât ar fi de bune –
‘Geaba sunt date omului –
N-ajută-n fața Domnului.
31‘Geaba, în zi de bătălie,
Calul gătit are să fie,
Căci biruința, tot mereu,
Se află doar la Dumnezeu.

Selectat acum:

Proverbe 21: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te