Proverbe 20
20
1Vinul batjocură stârnește,
Iar gălăgia o-ntețește –
La un ospăț sau la chef mare –
Doar băutura ce e tare.
Cel ce se-mbată, pot a spune
Că, e lipsit de-nțelepciune.
2Spaima ce este insuflată
De împărat, e-asemănată
Cu răcnetele leului.
Cel care, supărarea lui –
Voit sau nu – o asmuțește,
Să afle că păcătuiește
El singur, împotriva lui,
Și nu a împăratului.
3O cinste e pentru oricine,
Distant de ceartă de se ține;
Nebunul va fi stăpânit
De-aprindere, necontenit.
4În toamnă, leneșul nu ară;
La secerat însă – în vară –
Ar vrea și el roade s-adune,
Dar n-are, mâna, pe ce pune.
5Sfatul care e așezat
În inimă-i asemănat
Cu apele adânci, din care
Cel priceput știință are,
Atunci când vremea o să vină
Să scoată ce-i bun, la lumină.
6Sunt mulți cei care, bunătatea,
Și-o strigă, spre a-i ști cetatea;
Cine, un om, a găsi poate
Care credință, să arate?
7Omul neprihănit, din fire,
Umblă doar în neprihănire:
Ferice de copiii lui!
8Privirea împăratului
Ce șade pe-al dreptății tron,
Va risipi – precum un zvon
Piere-n uitare – orice rău
Se va ivi în jurul său.
9Există, oare, cineva
Cari va putea spune, cândva,
„Eu, inima, mi-am curățat,
Și de păcate, sunt curat”?
10Duble măsuri de vei avea –
Și greutăți asemenea –
Află că rău vor fi văzute
De Domnul, căci nu-I sunt plăcute.
11Copilul – fără îndoială –
Din fapte, scoate la iveală
Purtarea spre care înclină
Când mare are să devină.
12Ochiul cari să privească poate,
Urechea ce aude toate,
Făcute sunt de Dumnezeu.
13Să nu iubești somnul, mereu,
Pentru că el te sărăcește;
Deschide ochii și muncește,
Căci vei fi săturat cu pâine,
Astăzi și-n ziua cea de mâine.
14„Rău!” – cel ce cumpără grăiește,
Însă plecând, se fericește.
15Ai aur, sau mărgăritare;
Însă un preț cu mult mai mare
Decât au ele, dobândesc
Buzele ce-nțelept vorbesc.
16Ia-i haina celui ce-i chezași
Pentru un altul! Să nu-l lași!
Să-l ții zălog – singur s-a dat! –
Până va fi răscumpărat!
17Pâinea minciunii e dulce,
Dar la sfârșit are să-ți fie
Gura, doar cu pietriș umplută,
Căci o minciună nu ajută.
18Planul, prin sfat, se pregătește!
Când faci războiul, chibzuiește!
19Cel care bârfe poartă-n viață,
Lucruri ascunse dă pe față;
De cel ce gura nu-și strunește,
Întotdeauna te ferește!
20Dacă cumva, un om blesteamă
Pe tatăl său și pe-a sa mamă,
Atunci opaițu-i va fi stins,
Fiind de bezna grea, cuprins.
21O moștenire câștigată
Iute, nu-i binecuvântată.
22Nu zice „Rău îți întorc eu!”,
Ci-ncrede-te în Dumnezeu,
Căci El, în sprijin, îți va sta
Și oricând, te va ajuta.
23Lui Dumnezeu Îi sunt urâte
Măsurile ce-s măsluite,
Dar și cântaru-nșelător.
24Domnul, mereu priveghetor,
Îndreaptă pașii omului;
Dar ce va ști, din calea lui,
Să înțeleagă omul, oare?
25E, pentru om, o cursă mare,
Să facă-n pripă – când cuvântă
Grăbit – o juruință sfântă
Și după ce-a făgăduit
Doar, să-și dea seama cea vorbit.
26E înțelept un împărat,
Când pe cei răi i-a vânturat.
27Este suflarea omului
Ca o lumină-a Domnului
Care-și strecoară-a ei văpaie
Până adânc în măruntaie.
28Credincioșia îl păzește,
Iar bunătatea-l ocrotește
Pe împărat și-i întăresc
Într-una scaunul domnesc.
29Tăria-i a tinerilor
Slavă, iar a bătrânilor
Podoabă de înțelepciune
Sunt perii albi, ce-o să-i adune.
30Ca mijloace de vindecare,
Omul cel rău două căi are:
Prima îi sunt bătăile,
Și-a doua vânătăile.
Selectat acum:
Proverbe 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca