E inima-mpăratului
Un râu, în mâna Domnului,
Pe care El îl va lăsa
Să curgă, după voia Sa.
Omul, mereu, se socotește
Fără prihană că pășește;
Dar inima o cercetează
Domnul, căci El poate s-o vază.
Dreptate dacă s-a făcut
În judecată, mai plăcut
E lucru-acesta Domnului,
Decât jertfele omului.
Priviri trufașe aruncate
Și inimile îngâmfate
E candela ce li s-a dat
Răilor, plină cu păcat.
Când omul harnic plănuiește,
Numai belșug el dobândește;
Dar cel ce-n grabă doar lucrează,
Mereu în lipsuri se-nglodează.
Comorile ce-au să se-adune
Doar cu minciuni, deșertăciune
Sunt ele și pieire dau
Acelora care le au.
Sunt măturați de silnicie
Cei răi, căci după cum se știe,
Lor nici dreptatea nu le place,
Nici lucru drept nu vor a face.
Pe strâmbe căi, cel vinovat
Va merge; cel nevinovat,
Doar calea dreaptă, o va ține,
Făcând mereu ce este bine.
Mai bine e să locuiești
Pe casă, decât să trăiești
În ea – oricât ar fi de mare –
C-o soață rea, gâlcevitoare.
Sufletul celui rău dorește
Doar răul și nu prețuiește
Nimeni, nimic, în ochii lui.
Când batjocoritorului,
Pedeapsa binemeritată
Are să-i fie aplicată,
Prostul devine om deștept;
Iar când omului înțelept,
Învățături au să se dea,
Știință prostul o să ia.
Omul neprihănit privește
Spre casa-n care locuiește
Cel rău, văzând cum toți cei răi
Sunt aruncați – sub ochii săi –
În valul de nenorocire
Care îi poartă spre pieire.
Acela care își înfundă
Urechile, să nu pătrundă
Glasul săracului la el,
Să știe că-n același fel,
Alții, cu el, se vor purta:
Răspunsuri, nu va căpăta
Când, încolțit de disperare,
O să cerșească-ajutorare.
Un dar ce-n taină e făcut,
Să potolească, a putut,
Mânia cea învolburată;
Iar mita ce-n ascuns e dată,
Înghite valul de furie.
Este o mare bucurie
Pentru un om neprihănit,
Când binele l-a-nfăptuit;
Dar pentru cei ce-n rău lucrează,
Să facă bine, e o groază.
Acel care va părăsi
Înțelepciunea, va găsi
Un loc de-odihnă și-alinare,
Chiar în a morții adunare.
Cine, petrecerea, iubește,
Lipsit e; nu se-mbogățește
Nici cel ce este iubitor
De-aromele dresurilor
Și este băutor de vin
Sorbind al viței rod, din plin.
Cel rău, preț de răscumpărare,
Îi va slujii acelui care
Neprihănit s-a arătat.
La fel va fi cu cel stricat,
Slujind neprihăniților,
Preț al răscumpărării lor.
Într-un pustiu de locuiești,
Mai bine-i decât să trăiești
Cu o nevastă îmbufnată,
Gâlcevitoare și-ncruntată.
Comori de preț în casă are
Cel înțelept; dar omul care
Lipsit de minte s-a vădit,
Averile și-a risipit.
Acela care va dori
Doar bine și va urmări
Neprihănirea, va avea
Viață și slavă-asemenea.
A celor mai viteji cetate,
Cel înțelept – dacă vrea – poate
S-o cucerească și doboară
Puterea ce o înconjoară.
Cel care gura își păzește,
De mari necazuri își scutește
Sufletul, pentru viitor.
Se cheamă batjocoritor,
Cel mândru și trufaș și rău:
El va trudi, în lucrul său,
Aprins de a lui îngâmfare.
Pe leneș au să îl omoare
Poftele lui, pentru că el
Nu va munci, în nici un fel.
În timp ce el mereu poftește,
Neprihănitul dăruiește,
Cu dragoste, ceea ce are.
Sunt toate jertfele pe care
Cel rău le-aduce Domnului,
O scârbă înaintea Lui,
Știind că ele-s însoțite
De gânduri ce-s nelegiuite.
Un martor mincinos pieri-va;
Dar cel care s-asculte ști-va,
Întotdeauna când vorbește
Numai izbândă dobândește.
Omul cel rău într-una are
Nerușinată-nfățișare;
Dar omul cel neprihănit,
Cărarea și-a-mbunătățit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
