Numele Domnului e tare,
Precum un turn de apărare:
La El, omul neprihănit
Aleargă și-i adăpostit.
Averea e închipuită
Ca o cetate întărită,
În mintea omului bogat,
Unde se crede apărat.
Pieirea este anunțată
De inima înfumurată;
Smerenia, însă, viețuiește
Și-n fața slavei ea pășește.
Cel cari răspunde ne-ntrebat –
Fără să fie ascultat –
Face prostii și va avea
De tras, pe urmă, rușinea.
Duhul, pe om, îl sprijinește
De câte ori omul bolește;
Dar duhul când e întristat,
De cine fi-va ridicat?
O inimă ce-i pricepută,
La strâns știință, mult ajută.
Urechea înțeleaptă stă,
Mereu, atentă și-ascultă,
Voind să caute știința
Ca să-și sporească cunoștința.
Darul deschide, omului,
Calea către mai marii lui.
Cel care-n pricină vorbește
Întâiul, pare că rostește
Doar adevăr; însă apare
Cel’lalt, și-l ia la cercetare.
Sorții sunt ca niște buni sfetnici,
Pentru că între cei puternici,
Ei hotărăsc și stăvilesc
Certările ce se ivesc.
Cei ce-s ai nedreptății frați,
Mai greu sunt de-a fi câștigați,
Decât cetatea întărită,
Iar cearta, greu, le e oprită,
Cum greu e să dezăvorești
Odăile împărătești.
Prin rodul gurii omului,
E săturat și trupul lui.
Limba, putere, dovedește:
Moarte și viață stăpânește;
Acel care i-a arătat
Iubire, fi-va săturat
Din roada ei. Cine găsește
O soață bună, dobândește
Și fericirea – ea e dar,
Dat de la Dumnezeu, prin har.
Săracul va vorbi rugând;
Însă bogatul – răspunzând –
Asprime-n vorba sa va pune.
Acela cari o să-și adune
Prieteni mulți, să aibă știre
Că-i are spre nenorocire;
Dar câte un prieten poate
A fi mai bun decât un frate.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
