Numeri 16
16
Core, Datan și Abiram
1Core, fiul lui Ițehar,
Al lui Chehat și Levi dar,
În acel timp, s-a răsculat.
De el, s-au mai alăturat
Datan și Abiram; lor, iată
Că Eliab le este tată
Și On – al lui Pelet fecior.
După familiile lor,
Din Ruben se trăgeau cei trei.
2Contra lui Moise-atuncea, ei –
Nemulțumiți – s-au răsculat.
Lor li s-au mai adăugat –
Fiind de-acelaș’ duh împinși –
Vreo două sute cincizeci inși,
Dintre bărbații cei cu stare,
Cari sunt fruntași în adunare
Și cari erau chemați la sfat
Având un nume respectat.
3La Moise și Aron s-au dus
Bărbați-aceia, și le-au spus:
„Destul! Întregul Israel
E sfânt, iar Domnul e cu el!
De ce doar voi tot încercați,
Mereu, ca să vă ridicați,
Peste-adunarea Domnului,
Mai sus decât poporul Lui?”
4Când au sfârșit de cuvântat,
‘Naintea lor, s-a aruncat
Moise, cu fața la pământ,
5Și-a zis: „Vedea-vom cine-i sfânt,
Căci mâine-n fața Domnului,
Vom ști cu toți care-s ai Lui.
Aceia numai vor putea,
De El, de-a se apropia,
Pentru că-i lesne de-nțeles
Căci cei pe care i-a ales
Îngăduință vor avea,
De El, de-a se apropia.
6Luați cădelnițele-ndată –
Tu, Core, și întreaga-ți ceată –
7Iar în cădelnițele-acele,
Foc puneți și tămâie-n ele,
Mâine, în fața Domnului.
Vom sta deci înaintea Lui,
Iar cel pe care-l va alege
Domnul, e sfânt, se înțelege.
Fii ai lui Levi, am sfârșit!
Destul e ceea ce-am vorbit!
8Lui Core, Moise-i zise-apoi:
„Fii ai lui Levi, pentru voi,
9Lucrul acest, puțin e oare,
Că din întreaga adunare
A fiilor lui Israel,
Va ales Domnul, pentru El,
Să fiți în slujba cortului,
Mereu, în preajma Domnului?
10Iată că voi sunteți lăsați,
De Domnul, să v-apropiați.
Ție și neamului Levit,
Domnul, ăst drept, v-a dăruit
Și-acuma, iată că voiți,
Și preoția, s-o primiți!
11De-aceea, tu-mpotriva Lui –
Cu ceata ta – acum, te pui!
Cine-i Aron, ca să veniți
Și împotrivă-i, să cârtiți?”
12Moise-a trimes după cei doi
Fii ai lui Eliab apoi.
Celor pe care i-a trimis,
Datan și Abiram, le-au zis:
„Spuneți lui Moise: „Nu venim,
Căci nu vrem ca să ne suim
13În fața ta! Nu e de-ajuns
Că în pustie ne-am ascuns?
Din țara-n care-am locuit –
În care-a curs, necontenit,
Lapte și miere – ne-ai luat
Și în pustiu ne-ai afundat.
Prin el o să orbecăim
Până avem ca să murim.
Nu e de-ajuns? Acum dorești
Ca peste noi să stăpânești?
14Bine că doar ne-ai scos afară,
Căci am văzut noi, în ce țară,
Mândră și bună, ne-ai adus,
În care curge, cum ai spus,
Lapte și miere, ne-ncetat.
Ce de ogoare ne-ai mai dat –
Și vii – în țara cea bogată.
Tu crezi că poate-a fi-nșelată
Întreaga adunare-apoi?
Nu vom veni, la tine, noi!”
15Moise, atunci, s-a mâniat
Și către Domnul, a strigat:
„Nu căuta la al lor dar!
Nu le-am luat nici un măgar
Și toată lumea a văzut
Că nici un rău nu le-am făcut!”
16Apoi, lui Core, i-a vorbit:
„Tu – și-a ta ceată, negreșit –
Mâine în zori, să v-adunați
Și-n fața Domnului, să stați.
De-asemenea, Aron mai vine,
Mâine, alăturea de tine.
17Cădelnițe, să vă luați.
Tămâie-apoi, să așezați
Și fiecare, cu a lui,
Va sta în fața Domnului.
Cădelnițe-au să fie, deci,
Cam două sute și cincizeci.
Tu și Aron, de-asemenea,
În mâini, cădelniți, veți avea.”
18Și fiecare și-a luat
Cădelnița și-a așezat
Foc și tămâie, cum s-a spus.
La ușa cortului, s-au dus,
Cu Moise și Aron apoi.
19Core-mpotriva celor doi,
Tot Israelul l-a chemat.
Deodat’, atunci s-a arătat,
În fața-ntregii adunări,
Slava lui Dumnezeu, din zări.
20Domnul, lui Moise, i-a vorbit –
Și lui Aron – și-a poruncit:
21„Moise – și tu, Aron – plecați!
De-acest popor, vă-ndepărtați
Căci într-o clipă-i potopesc
Cu foc din cer și-am să-i topesc!”
22Cei doi căzură la pământ
Și au strigat: „O, Doamne sfânt!
Tu, Dumnezeul tuturor,
Domn peste duhurile lor,
Tu știi că a păcătuit
Un singur om! Va fi lovit,
Acum, pentru greșeala lui,
Întreg poporul Domnului?
Pentru-ale lui păcate, oare,
Lovești întreaga adunare?”
23Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
24„Vorbește tu, poporului,
În felu-acesta. Să le spui:
„De Core, să vă depărtați!
Lângă Datan, să nu mai stați,
Nici lângă Abiram. Apoi,
Să nu stea nimeni dintre voi,
În preajma locuinței lor!”
Așa să-i spui, ăstui popor!”
25Moise, îndată, a plecat
Și pe Datan l-a căutat
Și pe-Abiram. Au mers, cu el,
Bătrânii toți, din Israel.
26Poporului, i-a zis apoi:
„Vă-ndepărtați, îndată, voi,
De oamenii aceștia care
Sunt răi. Întreaga adunare
Să-i părăsească și să stea
Deoparte. Nimeni să nu ia
Nimic din ce este al lor,
Să nu piară acest popor,
Când Domnul îi va fi lovit
Pentru că au păcătuit!”
27Atunci, întreaga adunare
A părăsit locul în care
Core ședea. S-au depărtat
Și de Datan și l-au lăsat
Singur pe Abiram. Cei doi –
Datan și Abiram – apoi,
Din cort, afară, au ieșit.
Nevestele i-au însoțit
Îndată, cu copiii lor.
La ușile corturilor,
Cu toții, ei s-au adunat,
28Iar Moise-apoi a cuvântat:
„Veți ști că Domnul m-a trimis
Să fac tot ceea ce mi-a zis,
Și veți vedea, acum, că eu
Nu fac nimic, de capul meu.
29Dacă ăști oameni, bunăoară –
Cum toți mor – și ei au să moară,
Iar soarta ce o vor avea,
Cu-a voastră e asemenea,
Atuncea veți pricepe bine
Că Domnul n-a vorbit prin mine!
30Dar dacă Dumnezeu, apoi,
Va face-aici – față de voi –
Un lucru nemaiauzit,
Prin care îi va fi-nghițit
Pământul, pe aceștia trei –
Cu toate câte le au ei –
Veți ști că au păcătuit
Și că, pe Domnul, L-au hulit.”
31Când a sfârșit de cuvântat,
Pământu-ndată s-a crăpat,
Sub ei, întocmai cum a zis.
32Pământul, gura, și-a deschis
Și i-a-nghițit pe toți, îndată.
Ceata, de Core adunată,
A fost, de-asemeni, înghițită,
Precum și-averea dobândită
De oamenii aceia trei
Și de cei care-au fost cu ei.
33De vii, cu tot avutul lor,
De locuința morților,
Au fost, atuncea, înghițiți
Oameni-acei și nimiciți,
Din mijlocul copiilor
Lui Israel. Din jurul lor,
34Toți au fugit, înspăimântați,
Țipând – de teamă încercați –
Unii la alții: „Să fugim,
În grabă, ca să nu pierim,
Căci înghițiți, precum ei sânt,
Vom fi și noi, de-acest pământ!”
35Un foc, atuncea, a ieșit –
Cari, de la Domnul, a venit –
Iar oamenii care-aduceau
Tămâie și care erau
La două sute cincizeci inși,
De flăcări, au sfârșit, cuprinși.
36Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
37„Lui Eliazar – fiul pe care
Aron, preotul vost’, îl are –
Aceste vorbe să îi spui:
„Scoate din para focului,
Toate cădelnițele-acele.
Leapădă-apoi, focul, din ele,
Căci toate-acestea sunt sfințite.
38Din ele, fi-vor făurite
Mai multe plăci, cu care voi
Acoperiți altaru-apoi,
Căci toți cei care le-au purtat
Și-au ispășit al lor păcat
Și au plătit cu viața lor.
În fața-ntregului popor,
Aceste plăci au drept menire
Spre a sluji de amintire,
Căci s-au sfințit și-au fost aduse
Și-n fața Domnului sunt puse.”
39Îndată, Eliazar s-a dus
Și a făcut cum i s-a spus:
Cădelnițele celor care
Pieriră-n focu-acela mare,
S-a dus apoi de le-a luat
Și, plăci, din ele, a turnat.
Cu-acele table de aramă
A învelit, de bună seamă,
Altarul, cum primit-a știre.
40Au fost, un semn de amintire,
Plăcile ce le-a făcut el,
Pentru întregul Israel.
În felu-acesta, nu-ndrăznea
Cel ce străin se dovedea,
Față de-Aron – de neamul lui –
Să Îi aducă, Domnului,
Tămâie, precum a făcut
Core și-ai lui, căci a știut
Ce-a pățit el și ceata lui,
După porunca Domnului.
O nouă răzvrătire a poporului
41După această întâmplare,
Din nou, întreaga adunare,
Contra lui Moise, a cârtit,
Și-a lui Aron: „Voi ați lovit
Poporul Domnului” – au zis,
A doua zi – „voi i-ați ucis!”
42Deci al lui Israel popor
Unitu-s-a-mpotriva lor.
Spre-al întâlnirii cort, îndată
Pornit-a adunarea toată,
Când iată, norul a venit,
Deasupra sa, și-nvăluit
A fost, de slava Domnului.
43Moise, în fața cortului,
Cu-Aron, atunci s-a-nfățișat,
44Iar Dumnezeu a cuvântat:
45„Voi doi, îndată, să plecați!
De-acest popor, vă-ndepărtați,
Căci într-o clipă-i potopesc
Cu foc din cer și-am să-i topesc!”
46Moise, atuncea, l-a trimis
Pe-Aron, în grabă, și i-a zis:
„Du-te, cădelnița de-ți ia!
Foc de pe-altar să pui în ea!
Pui și tămâie, după care,
Pentru întreaga adunare,
Fă ispășire – negreșit –
Pentru că Și-a dezlănțuit
Domnul, acum, din nou, mânia
Și iată, a-nceput urgia!”
47Aron, îndată, a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Cădelnița, el și-a luat
Și-apoi, cu ea, a alergat
În mijlocul poporului.
Și iată că a Domnului
Urgie a și început.
O ispășire a făcut
Aron și-apoi a tămâiat
Peste norod. S-a așezat
48Între cei care au pierit
Și-ntre cei vii și s-a oprit,
Abia atunci, urgia care
Lovea întreaga adunare.
49Dintre ai lui Israel fii,
Pierit-au patruzeci de mii
Și șapte sute – cum se știe –
Loviți de-a Domnului urgie,
Afară de-a lui Core ceată.
50La Moise-Aron s-a-ntors și, iată,
Urgia că a încetat,
Iar liniștea s-a așezat.
Selectat acum:
Numeri 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca