Marcu 11:1-11

Către Ierusalim, mergea Iisus. Încet, Se-apropia, De-ale Betaniei hotare – Lângă Betfaghe – iar în zare, Lucea piscul impunător Al Muntelui Măslinilor. Doi ucenici, El a chemat Și-a zis: „Veți merge, imediat, În satul din ‘naintea noastră. Iată care-i menirea voastră: Decum, în sat, o să pășiți, De-ndată o să și găsiți Un măgăruș care-i legat. Pe el, nimeni n-a-ncălecat, Până acum. Voi îl luați, Și-apoi, la Mine, vă-nturnați. Dacă se va-ntâmpla, cumva, Și-o să vă-ntrebe cineva, „Ce faceți?”, spre a lui știință, Veți spune: „Are trebuință Domnul, de el, dar – mai apoi – Îl va trimite înapoi.” Cei doi, îndată, au pornit, Iar măgărușul l-au găsit, La un sătean, în bătătură, Lângă o ușă-n cotitură, Chiar lângă drum. L-au dezlegat, Iar când să plece, i-a-ntrebat Unul din cei care ședeau Acolo, și la ei priveau: „Ce faceți? De ce-l dezlegați? De ce voiți să îl luați?” Ei au răspuns cum li s-a zis, Iar omu-acela le-a permis Ca să îl ia. Apoi, l-au dus, În fața Domnului Iisus Și, hainele, și-au așezat, Pe el. Iisus l-a-ncălecat, Pornind la drum. Mulți au făcut, Din a lor straie, așternut, În fața Lui. Alții tăiau Ramuri, din câmp, și-mpodobeau Drumul Învățătorului. Cei ce mergeau ‘naintea Lui – Precum și cei care-L urmau – De bucurie plini, strigau: „Osana! Binecuvântat E Cel ce ni S-a arătat, Care-n Numele Domnului, Sosește-acum! Osana Lui! Să fie binecuvântată Împărăția ce se-arată! A lui David împărăție, Azi, binecuvântată, fie! Osana-n ‘naltul cerului! Osana! Slavă Domnului!” Ierusalimul L-a primit, În prag de seară, primenit – De arșița dogoritoare – Prin dulce-a vântului, suflare. Iisus, în Templu, a intrat Și, din priviri, a cercetat Tot ce acolo se găsea; Dar întunericul creștea Și-atuncea, cu cei doisprezece, Iisus a hotărât să plece Către Betania și-apoi, În zori, să vină înapoi.